Toamna, se poate spune, a început să-și întindă mantia. Jocul Transformari creative avansează cu anotimpul. Eu... avansez săptămânal - îmi place să cred - cu temele fiecărei luni calendaristice. E a doua săptămână din luna cu sticlă (sticla, adică, e materialul lunii in cadrul jocului.
Tema a doua este La indigo! E vorba despre reproducerea - mai mult sau mai puțin fidel - a unui borcan cu lumânare. Modelul este pe blogul Explorator prin viață, unde MNiko găzduiește jocul.
Ceea ce am făcut se vede in poza de mai jos. Privit de la distanță borcanul arată mult mai bine decât in poză. 😃
Am abandonat borcanul înalt și am căutat unul rotunjor. Mi-am zis că, (aproape) sferic, vopsit cu auriu, se potrivește și toamna, și iarna. S-a vopsit ușor și lacul bronz-auriu s-a uscat repede. Cu ojă portocalie am trasat dungi, imaginându-mi că reprezint un dovleac. Nu seamănă a dovleac, ci a glob auriu cu dungi portocalii.
Dar până să găsesc lumânare!! Am vrut să cumpăr - și nu s-ar fi numit refolosire - dar prin magazinele din apropiere erau doar din cele pentru tort și rotundurile acelea în cutiuțe din aluminiu - de-astea aveam și în casă, dar nu mi se par potrivite. Și mi-am amintit că într-un sfeșnic din cristal (mutat de colo-colo an de an) era înfiptă o lumânare neatinsă vreodată de foc - am găsit repede sfeșnicul, dar nu și lumânarea. După vreo două zile am găsit și lumânarea - un raft mai jos în bufetul unde era sfeșnicul, căzută printre platouri. Și-am tăiat cinci cm din această lumânare gălbuie - i-am tăiat vârful, să fie aspectuoasă, în borcan. Și gata.




