Cerbul de aur din bronz. PV

Anul acesta, în luna martie, s-au împlinit 56 de ani de la prima ediție a festivalului internațional de muzică ușoară Cerbul de Aur. Îmi propusesem să marchez ziua de 5 martie - am și o ciornă - dar așa a fost să fie încât în martie încă învățam să mă descurc cu tableta pentru a posta pe blog, pentru a lăsa mesaje pe blogurile preferate. 

Când am văzut la Rux, în cadrul jocului Provocări verzi, că tema 21 la Salvăm păpuși este Profesor Spirit al pădurii: Cerbul m-am bucurat, apoi m-am pleoștit: cum, din ce să fac un cerb cât mai reușit pentru a se potrivi amintirea acestui festival? Și-am lăsat rotițele să meargă. 

Zilele trecute mi-am amintit că am prin casă doi cerbi din bronz, machete cumpărate de părinți - au fost doar la prima ediție a festivalului. Festivalul a avut loc in sala Teatrului Dramatic (Teatrul Sică Alexandrescu, azi). Machetele nu sunt sigură din ce an sunt - au fost doar patru ediții ale festivalului in vremea comuniștilor (1968-1971). Mama nu-și amintește anii in care au fost achiziționați, iar Clarei pare să nu-i pese câți ani au cerbii de aur din bronz alături de care am rugat-o să se lase fotografiată. Clara se aștepta să afle despre cerbul-cerb, stăpânul pădurilor, care ferește celelalte animale de rău, dar le-a acceptat cerbilor orgoliul și a ascultat ce i-au spus ei, ca trofee pentru virtuoși ai muzicii ușoare.

Din păcate, lui Ceaușescu nu i-a mai convenit existența festivalului așa că l-a interzis. Festivalul a fost reluat în 1992, fiind organizat în Piața Sfatului. A fost organizat până în 1997 inclusiv, și iar a fost oprit - cică, lipsă de bani, punerea în pericol a clădirilor istorice din zonă... Din 2001 până în 2005 s-a organizat din nou, apoi iar pauză, doi ani (2006 și 2007). În 2008 au fost marcați 40 de ani de la prima ediție, iar după 2009 iar pauză. În 2018 a fost organizat pentru a fi marcați 50 de ani de la prima ediție (1968) și o sută de ani de la Marea Unire (1918). In 2019 a fost, deocamdată, ultima ediție. În 2020 nu s-a ținut din cauză de pandemie, iar în anii următori... din lipsă de bani, presupun, dar și lipsă de interes oficial. 

Practic, ceea ce am făcut e recondiționare, și aș numi-o recuperare. Cerbii de aur din bronz erau pitiți într-o cutie, prăfuiți și jerpeliți - cel cu stativ arăta chiar rău și mirosea a oxidat (știu că bronzul nu oxidează, dar cam așa era mirosul). Inițial, amândoi au fost auriți - pe cel mic se mai vedea puțin auriul, pe cel mare ceva mai mult.

Cerbul mare, cu stativ cu tot, e înalt de 19 cm - până în vârful cornului din dreapta (privind imaginea); până în vârful cornului din stânga sunt 18 cm. Distanța dintre coarne este de 13,5 cm. Înălțimea stativului e de 4,5 cm.

La acesta a fost ceva mai mult de lucru, pentru că era mai neîngrijit. Am curățat excesul de ceea ce părea lac uscat și înnegrit, am șlefuit cerbul și stativul (era maro și devenise tare inestetic prin trecerea timpului), i-am fixat cu un șurub lung picioarele din spate și l-am vopsit cu bronz auriu, în strat subțire. Original nu era chiar așa de auriu (nici acesta și nici cel mic). Aș fi putut păstra patina vremii, dar nu am vrut - am vrut să fie strălucitori. Notă: înainte de recondiționare nu era chiar așa de maroniu ca în poză - din cauza luminii artificiale a ieșit în halul acesta (am încercat în mai multe locuri să-l fotografiez, din mai multe unghiuri, dar degeaba).

Cerbul mic s-a păstrat mai bine, și nu-mi amintesc să fi avut stativ. Pe acesta doar l-am spălat și l-am vopsit cu bronz. Înălțimea e de 10,5 cm până în vârful ambelor coarne. Distanța dintre coarne e de 11 cm.

Chiar dacă lucrurile vechi își pierd din valoare când nu sunt recondiționate ca la carte, nu se pune problema la aceste machete ale trofeului Cerbul de Aur. Așa că am două strălucitoare machete! 

A! La prima ediție, festivalul s-a numit Festivalul Internațional de Muzică Ușoară Brasov-România, Cerbul de Aur fiind trofeul. S-a propus ca nume, întâi, Cocoșul de Munte. În 1969, Octavian Paler, directorul Televiziunii atunci, a venit cu ideea de a fi numit Cerbul de Aur, și așa a rămas (curând după aceea, Paler a făcut o remarcă nepotrivită în fața dictatorului și a fost dat afară).

Despre ce ar fi putut vorbi doi mândri cerbi auriți dacă nu despre ei? 😊

Ca simbol, cerbul este unul universal pozitiv, simbol al vieții, înțelepciunii și virilității. Poate fi asociat Arborelui Vieții și crucii datorită coarnelor sale ramificate - prin forma și mărimea lor pot fi asemănate cu razele soarelui. Mai simbolizează puritatea, solitudinea. Face legătura între om și divinitate. Prin faptul că își reînnoiește coarnele anual e considerat și simbol al regenerării, renașterii. La buddhisti, cerbul auriu reprezintă știința. 

Vrăjitoare pe matura. TC10-4

O vrăjitoare zburând pe o mătură este o imagine caracteristică - să zic așa - sărbătorii Halloween (dar apare și în diferite povești) Totuși, cercetătorii sunt de părere că zborul pe mătură la sabatul vrăjitoarelor (și numai), e o... invenție. Unii zic că vrăjitoarele nu zboară, alții zic că zboară, dar ajutandu-se de farmece. Hm. Din putinele articole pe care le-am citit de curând - cu privire la vrăjitoare și măturile lor zburătoare - am dedus că e discutat zborul vrăjitoarelor pe mătură (sau nu) dar nu existența vrăjitoarelor. 😏

Vrăjitoarea pe care am confecționat-o decupând-o din cartonul unui tub de la hârtie igienică nu zboară, deși are mătură.

Are o mătură confecționată dintr-un tub de la hârtie igienică pe care l-am vopsit cu auriu in exterior și cu argintiu la interior (după ce l-am tăiat pe lungime); apoi, dreptunghiul obținut prin desfășurarea tubului l-am tăiat tot pe lungime, la jumătate, și am franjurat pe o latură.

Cele două dreptunghiuri franjurate le-am prins mai apoi pe un băț pentru frigărui (bățul l-am aurit tot cu bronz, că și în cazul cartonului) - am folosit și adeziv pentru a fixa bine cartonul - sârma aurie e mai mult decorativa (și să acopere imperfecțiunile).

Când a fost inventată mătura e greu spre deloc de aflat, dar gestul de a mătura apare din cele mai vechi timpuri, când se folosea un mănunchi de frunze, de crengi etc. - fiecare ce avea. De ce a fost asociată mătura cu vrăjitoarele? Pentru că rolul de a mătura revenea mai ales femeilor și, in plus, cele mai multe vrăjitoare au fost femei. Culmea!

Crezându-i pe cercetători, prima vrăjitoare care a recunoscut că zboară pe mătură a fost un bărbat, un preot francez arestat în 1453 și judecat pentru vrăjitorie deoarece critica public biserica în privința ideii despre vrăjitoare; a mărturisit sub tortură. Pentru că s-a pocăit a fost închis pe viață, nu ars pe rug. Dar nici lui, probabil, nu-i venise ideea din cauza torturii - cele mai vechi imagini cu vrăjitoare datează din anul 1451, când au apărut două ilustrații in manuscrisul unui poet francez: una cu o femeie zburând pe o mătură, a doua cu o femeie zburând pe un simplu băț alb; ambele femei aveau pe cap o basma care amintea de obiceiul unei secte considerate eretică de biserică (valdenzi sau Săracii din Lyon, comunitate creștină apărută în Franța secolului al XII-lea).

Vrăjitoarea făcută de mine are pălărie țuguiată; e cam mititică în comparație cu mătura, dar...

Inițial am legat mătura cu fir din nailon și a fost necesară o contragreutate (o fostă broșă din sârmă), să nu arate ca și cum ar ateriza forțat în coada măturii.

Pentru că nu-mi plăcea deloc cum arată agățată pe zid am decupat un soare la apus, din carton portocaliu. Vrăjitoarea și liliecii sunt fixați pe acest soare. Pentru a colora vrăjitoarea și liliecii am folosit marker negru și pixuri cu gel.

Cum ziceam: vrăjitoarea aceasta nu zboară, nu se pricepe la farmece (mereu îi ies aiureli), așa că o înscriu eu în jocul Transformări creative 2024, pentru luna octombrie (materialul lunii: tuburi, cercuri etc. din carton), tema patru: Fii creativ!

Vânătoarea de vrăjitoare - la propriu! - s-a încheiat (cel puțin în Europa și America de Nord) în secolul al XVIII-lea, imaginea vrăjitoarelor zburând pe mătură dăinuie. Acum am și eu o vrăjitoare călare pe mătură.

Mici fantome pe tub carton. TC10-3

Se ia un tub de la hârtia igienică, se desenează pe el imaginea unor mici fantome, în diferite ipostaze (le-am copiat cu foaie de calc de pe internet și le-am transferat pe tubul de carton cu indigo), se colorează cu auriu (bronz) tubul - sau cu ce vrea fiecare - se colorează micile fantome (am folosit bronz, marker și pixuri cu gel). Ce e cu negru e trasat cu marker. 

Fotografii din timpul lucrului nu am - nici nu e cine știe ce de lucru. 😊

Am fotografiat tubul de trei ori pentru a se vedea toate cele trei mici fantome.

E o decorațiune care-mi place mult și căreia îi voi adăuga un fir, pentru a o putea agăța, și când răsucesc decorațiunea pe fir la dezrăsucire tubul se va învârti. Nu e atașat firul pentru că tema 3 - Dintr-un tub! - în jocul Transformări creative 2024 are ca regulă folosirea unui tub, fără adăugiri. Având în vedere că îmi place la fel de mult și fără fir prezint in cadrul jocului tubul cu fantome.

Ideea mi-a venit după ce am confecționat liliacul - mai bine așa, pentru că altfel nu aș fi avut și un liliac din carton.

Liliac din tub carton. TC10-3

Liliacul, mamiferul adus în atenție internațională în luna octombrie a fiecărui an, l-am ales ca proiect pentru tema trei - Dintr-un tub! - a jocului Transformări creative 2024. 

E permisă tăierea și lipirea unor bucăți din tub cât timp nu se adaugă bucăți din alt tub sau alte materiale. De asemenea, cerința este fără adăugare de accesorii (inclusiv ochi, de exemplu) din alte materiale. 

Dintr-un tub de carton am desprins o spirală, din care am făcut aripile, lipindu-le (după vopsire) cu silicon (orice adeziv este permis - conform regulilor acestei teme - cât timp e necesar pentru a lipi eventuale bucăți desprinse din tub).

Se pot folosi carioci, pixuri, acuarele. După ce am modelat urechile liliacului și am tăiat la / din baza tubului două dreptunghiuri - pe care le-am franjurat pentru a realiza lăbuțele - am colorat tubul cu baiț (praf maro dizolvat in apă, dar nu știu dacă poate fi considerat acuarelă; suficient maro acuarelă nu am avut). 

Pentru vopsirea aripilor am folosit vopsea acrilica pentru textile (e posibil ca și aici să fie o încălcare a regulii, dar nici negru-acuarela nu mi-ar fi ajuns pentru a colora aripile. Conturul aripilor e făcut cu argintiu (pix cu gel). 

Vârful urechilor, boticul și tot ce mai e negru pe tub e făcut cu marker (care-i tot un fel de carioca, din punctul meu de vedere - nu am carioca neagra). La ochi am folosit și pix cu gel auriu.

Dacă liliacul meu din tub carton se califică sau nu să rămână înscris în joc depinde de gazda jocului. 😊

Lumânare din tub carton. TC10-2

Luna octombrie este luna dedicată internațional liliecilor, mamifere care zboară (singurele mamifere care zboară). Poate că nu întâmplător a fost aleasă aceasta lună - în octombrie e sărbătoarea Halloween, Ajunul Zilei Tuturor Sfinților. În cadrul acestei sărbători copiii (nu doar ei) se costumează inclusiv în vampiri, creaturi (nu întotdeauna feroce) din povesti și legende, care au unele dintre caracteristicile liliecilor: dorm, uneori, cu capul in jos, în locuri întunecoase, și ies numai noaptea. 

În jocul Transformări creative 2024, tema doi din luna octombrie, La indigo! este un ornament lumânare - elementele obligatorii: tub de carton (materialul lunii), flacără și ceară topită curgând pe lumânare.

Am tăiat jumătate din tubul foliei de aluminiu alimentare și la capătul tăiat am făcut onduleuri cu foarfeca - unul dintre onduleuri l-am ciufulit și l-am îndoit spre tub (ceara care curge). Am folosit și o pilă pentru a ciufuli un pic marginea tăiată ondulat.

Din hârtie de ambalat am decupat o bulină pe care am vopsit-o cu bronz - e capacul lumânării in care am fixat flacăra făcută din hârtie creponată roșie și portocalie (colorat cu puțin bronz auriu, să sclipească).

Tubul e colorat cu pigment galben folosit la vopsea pentru zugrăvit. Sus și jos am trasat margini cu auriu (bronz). Liliecii sunt desenați pe tub cu șabloanele folosite pentru felicitarea făcută pentru tema unu a jocului. Sunt colorați cu marker negru și conturați cu argintiu (pix cu gel).

Ceara care curge e colorată cu bronz auriu.

Am confecționat dintr-un dop de plastic (tăiat și îmbrăcat in staniol auriu) un suport pentru lumânare (se vede in prima foto, unde se vede și ornamentul din ghips pe care am așezat-o).

Arată destul de bine lumânarea, dar nu-mi place cum am chinuit ceara care se scurge.

Profu Vulpe. Provocări verzi

Pentru săptămâna Școala altfel câteva vietăți din pădure, asistate de Clara, mesagera Provocări verzi 2024, s-au întâlnit pentru a se pregăti in eventualitatea că vor veni copiii să afle despre câte un Spirit al  pădurii. Profesorul Vulpe a luat cuvântul și cei prezenți îl ascultă cu mult interes nu doar pentru că, în comparație cu ei, este impunător, având înălțimea de circa 23 de centimetri din vârful urechilor până la bază și de circa 28 de centimetri din vârful trufei în vârful cozii.

Vulpea arctică - sau vulpea polară, cum mai e cunoscută - e un animal nomad care se mută din loc in loc in căutarea hranei; cei care s-au prezentat la întâlnire știu asta și au profitat să îl asculte pe domnul Vulpe, pentru că repede va pleca mai departe. Copiii ar trebui să se grăbească. Au avut baftă că nu e vară - Profu Vulpe ar fi fost cu grupul de câțiva masculi și câteva femele care își duc puii, nu ar fi avut timp de prelegeri. Iar pe timpul iernii, pentru a se proteja de frig, se ascunde în grote, se ghemuiește în zăpadă sau își folosește coada stufoasă ca pe o păturică (în Arctica temperaturile pot coborî până la -50 și chiar la -80 de grade Celsius) deci nu i-ar fi fost gândul la conferințe. Blana vulpii polare e mai călduroasă decât a oricărei alte vulpi. Acest animal din familia canide e ajutat, pentru a nu muri de frig, nu doar de blană ci și de arterele și venele din membre, care sunt amplasate foarte aproape unele de celelalte - fapt care favorizează un proces care contribuie la pierderi minime de căldură prin lăbuțe.

Le explică domnul Vulpe că blana sa albă, uneori cu irizații albăstrui, lungă și deasă iarna, îi ajută - pe el și pe semenii săi - nu doar să se încălzească, ci și să se camufleze când vânează sau pentru a se apăra de prădători precum (în special) ursul polar - la a cărui imagine Vulpița a deschis atlasul, înfiorându-l puțin pe Profu Vulpe - dar și jderul, vulturul de aur, lupul polar, bufnița polară - aceștia din urmă atacând in special puii de vulpe. Ursul grizzly e, și el, o amenințare pentru vulpile polare; la fel, vulpile roșii, mai mari și mai agresive, care - de mai multi ani - a început să pătrundă în habitatul arctic tradițional al vulpii polare.

De data aceasta, Vulpița a fost cea care a înghițit în sec, oarecum rușinată, pentru că ea e descendentă din vulpile roșii, dar nu-și amintește ca cineva din familia ei să fi pășit pe teritoriul vulpilor polare. Dar, ceea ce nu-și amintește nu e obligatoriu să nu se fi întâmplat. 

Nu în ultimul rând, dușman al vulpilor polare este omul, care le vânează pentru blana lor, în special (în prezent mai puțin decât în trecut); și lupta nu e deloc cinstită când e vorba despre om contra oricărei alte vietăți de pe Terra. O altă cauză a ratei crescute de mortalitate este lipsa hranei din timpul iernii. Poate de aceea - se gândea Vulpița - vulpea polară poate face, în medie, 5-8 pui, dar și 10 pui (uneori chiar și 20)...

Profu Vulpe destăinuie audienței că blana vulpilor polare își schimbă coloritul și desimea la sosirea verii; în special zona membrelor posterioare, a spatelui și a cozii devine mai închisă la culoare - maro spre negru - fapt care le permite să se camufleze când vânează. Este singura specie de vulpe care își schimbă culoarea.

Când veni vorba despre vânătoare domnul Vulpe a avut o scurtă ezitare, dar educația e educație și firea este fire, așa că le-a spus celor prezenți cam care este hrana vulpilor polare. Sunt omnivore și, în general, se hrănesc cu iepuri polari, pești, șoareci, veverițe; vara, mai ales, se hrănesc cu fructe de pădure și insecte. În timpul iernii, dacă nu pot vâna, se mulțumesc cu resturile lăsate de lupi sau de urșii polari (chiar dacă aceștia se hrănesc și cu vulpi polare!) Indivizii care trăiesc în zona de coastă mănâncă ouăle păsărilor marine și chiar puii. E prevăzătoare vulpea polară: vara și toamna sapă găuri in permafrost pentru a depozita hrană; dar hrana e depozitată și în vizuinile lor, să aibă rezerve pentru iarnă, când greu găsește hrană.

Auzul și mirosul îi sunt extrem de bine dezvoltate - poate detecta prada mișcându-se sub stratul gros de zăpadă și știe exact unde se află aceasta și o capturează fără greș.

Vulpea polară trăiește de regulă în emisfera nordică, la nord de cercul polar (Scandinavia, Islanda, Rusia de Nord, Canada de Nord, Alaska, Groenlanda s.a.), habitatul lor fiind în zonele de tundră; pot fi văzute și pe gheața Oceanului Arctic (știu să alunece pe gheață). Se presupune că pot parcurge distanțe de peste 2000 de kilometri. Astfel, nu se miră nimeni că Profesorul Vulpe a ajuns până aici.

Trăiește 3-4 ani în sălbăticie, dar poate atinge și vârste mai înaintate (14-16 ani) în captivitate. 

Profesorul Vulpe confecționat din hârtie albă și-a întrerupt prelegerea pentru că a auzit în depărtare glasuri de copii - va relua pentru ei unele informații, dar le va vorbi și despre cum vulpea polară își crește puii. 

Vă spun eu despre Proful Vulpe că are pe vârful cozii și al urechilor hârtie dintr-un plic de la facturi (partea interioară, care e ușor gri). Părțile pliabile pot fi mișcate - altfel spus, Profu Vulpe nu e tocmai înțepenit. I-am făcut agățătoare din ața folosită să prind la mijloc rozeta care formează capul - și l-am agățat pe ramura unui trandafir japonez din bucătărie (în timpul iernii), unde sper să trăiască mult timp. Părțile care alcătuiesc pe Profu Vulpe sunt asamblate cu ajutorul pistolului cu silicon.

Indicațiile pentru confecționare sunt pe YT. Am postat link-ul inactiv, deci ar fi necesară copierea lui de aici și lipirea in bara motorului de căutare.

https://m.youtube.com/watch?v=-cgXTAOcY0Q&pp=ygUVSG93IHRvIG1hZGUgYSBmb3ggZGl5

Notă. Poza de grup e făcută de ursul brun, spre seară, când era în trecere pe acolo. Se grăbea să ajungă în adâncul pădurii, dar i-a ajutat cu o poză făcută în fugă. 😊

Felicitări de Halloween. TC10-1

Felicitări e prea mult spus, mai ales în cazul celei de a doua... dar am vrut să particip și la tema 1 din luna octombrie a jocului Transformări creative, în care materialele de lucru sunt tuburile de carton de la role de bandă adezivă, hârtie igienică, prosoape de hârtie etc. 

Pentru prima felicitare am imaginat Luna plină (cu halou) și lilieci zburând in noapte. 

Am copiat de pe internet diferite forme de lilieci și le-am transferat pe un tub de carton; am colorat liliecii cu marker negru și pixuri cu gel apoi i-am decupat și lipit.

Baza felicitării tip carte poștală e carton albastru; haloul lunii e o bulină din carton portocaliu, Luna e din hârtie albă (am colorat un pic cu galben și portocaliu bulina albă). Copacii sunt desenați cu marker negru și pix cu gel mov cu sclipici. Am scris folosind pixuri cu gel. (musai să cumpăr un șablon pentru litere!!)

A doua felicitare... Vai, vai! E potrivită pentru Halloween pentru că e urâțică. 😃

Pe verso arată așa:

E un tub tăiat pe lungime (înălțime), îndreptat prin presare, tăiat ondulat pe margini, vopsit cu baiț și bronz auriu. Cumva, vopsit cu baiț, acest carton pare din piele (pe verso, în special).

Aveam in minte să confecționez o felicitare tip carte poștală pentru Sfântul Valentin de oțet, dar am uitat să tai la jumătate tiparul inimii colorate cu acrilic și sclipici roșu. Poate e mai bine așa, doar săgetată. 😃

Regulamentul jocului permite prezentarea mai multor proiecte in aceași postare și înscrierea link-ului în tabel de două ori, folosind altă poză din postare. Înscriu link-ul o singură dată din două motive: 1. prima felicitare are doar bucățele de tub; 2. a doua felicitare nu mă încântă in mod deosebit dar o prezint pentru că am făcut-o. În timp ce lucram la această a doua felicitare am văzut una foarte reușită făcută de fiordaliso. 

Ciuperca rosie. Salvam papusi

Nu știu ce fac cu timpul! Îl rătăcesc, îl pierd... Trebuie să caut in buzunarele hainelor de vară, înainte de a le spăla... Am găsit ceva timp in geanta la care e cazul să renunț pentru că prea plouă de vreo două zile... Și pentru că am găsit aceste bucățele de timp mă grăbesc să mă prezint la festivalul Provocări verzi 2024 care are ca temă in această săptămână de octombrie Plantația de ciupercuțe magice. 

Nu e tocmai o plantație de ciupercuțe magice dar una dintre ele sigur e magică! A crescut după o ploaie rece, înălțându-se până aproape de talia Clarei, mesagera Provocărilor verzi din acest an. Fapt care o miră și pe ea. 

Sub ciupercă se adăpostesc Ni - cu părul auriu ca razele soarelui vara - și Na - cu părul ca întunericul misterios al nopții. Clara se simte în prezența celor două micuțe cam cum trebuie să se fi simțit Gulliver in țara piticilor - motiv pentru care ezită să li se arate. Cele două par, și ele, mirate de mărimea ciupercii - speriate nu sunt, pentru că nu s-ar fi adăpostit de ploaie sub aceasta. Deși mici, ele știu că nimic din natură nu e menit a le face rău dar știu, totodată, că totul in natura e înzestrat cu un mecanism de apărare - altfel spus, cât timp nu vor să distrugă ciuperca, ciuperca nu le va face rău.  Hm. Poate că tocmai pentru a avea ele adăpost s-a înfăptuit magia și ciuperca a crescut așa de mare dintr-o dată.

Dintr-o mică sticlă (10 cm) în care a fost lapte bătut e făcut corpul ciupercii; pălăria e fundul unei sticle din plastic învelit în hârtie roșie creponată pe care sunt lipite buline albe decupate din anexa la factura... Celelalte ciupercuțe sunt desenate, colorate (față-verso) și decupate (nasturele de la o cămașă e acolo pentru aproximarea mărimii decupajelor). La bază, ciuperca are două fâșii tăiate ondulat din hârtie de ambalat, apoi ușor colorate.