Sub acoperire, decorațiuni pentru bradul de Craciun

Am zăpăcit neuronul in așa hal încât a confundat, asimilat, suprapus - nu știu cum să zic - jocul Împodobim bradul (Doamna Crăciun în acțiune) cu jocul de la Provocări verzi, și am pierdut ocazia de a participa la ediția a XV-a a împodobirii bradului virtual. 

La Provocări verzi, în ultima etapă din acest an, tema este: Glob/decorațiune pentru bradul de Crăciun - sub acoperire adică, ceva care e... altceva. Și am făcut un cilindru galben-verzui, cutie pentru biscuiți - biscuiți (și un covrigel) ornamente pentru bradul de Crăciun.

Poate că nu se vede, dar Clara e incantata de ce am făcut. Oricum, cutia îmi place mult de tot și după ce biscuiții își vor găsi un loc in bradul de Craciun pot folosi cutia pentru altceva (bijuterii mici, de exemplu).

Cilindrul este dintr-o jumătate de tub cartonat de la șervețele de hârtie, tăiat pe lungime. In interior am lipit mătase gri, in exterior fetru culoarea lămâii. Am decupat doua rondele din coperta unui dosar cu șină și le-am îmbrăcat ca pe tub. Am asamblat totul folosind adeziv prenadez. 

Ca decorațiune pentru cutie am lipit florile roșii cu sclipici decupate dintr-o eticheta. Cutia sta închisă fiind legată cu un fir de nailon roșu, de la buchete de flori rămas.

Biscuiții sunt felii rotunde tăiate din carton ondulat, vopsite cu baiț - le-am făcut model folosind toporișca pentru bătut carnea.

Sunt lipite intre ele cu silicon colorat - altfel spus, sunt biscuiți cu gem. Sunt decorati, biscuiții, cu lipici cu sclipici.

Covrigelul e un inel tăiat din carton ondulat și înfășurat în sfoară. Are și o stafida - un oval din ce a fost cândva brățară.

Cutia stă la fel de bine și orizontal și vertical.

O floricica roșie e lipită și pe una dintre laterale.

Mini felicitari calatoare. PV

Se apropie anotimpul alb (teoretic), luna in care multe felicitări vor porni în călătorie - cele mai multe online. Mi-a plăcut întotdeauna să scriu și sa trimit celor dragi scrisori, cărți poștale, felicitări. Apoi a intervenit internetul cu ale sale căsuțe poștale, cu fel și fel de felicitări, texte de-a gata online și gratis... Am continuat, un timp, să scriu și sa expediez. A intervenit apoi protejarea copacilor prin evitarea hârtiei, pe cât posibil, dar și comoditatea oamenilor, in general, ceea ce a condus și la tipărirea a tot mai puține felicitări/cărți poștale; a intervenit și, și, și, și timbre poștale putem cumpăra numai de la oficiile poștale nu și de la orice chiosc de ziare - și erau multe, multe chioșcuri pentru că erau multe, multe ziare și reviste tipărite pe hârtie. Acum, succes au ziarele și revistele online, felicitările online și etc.. Mai puține locuri de munca (în tipografii, mai ales), consum mai mic de hârtie, dar... nu mai mulți copaci în păduri, ci mai puțini pentru că sunt tăiați pentru altele. 

Felicitările pe care le mai găsesc în librării și pe aiurea sunt foarte frumoase - cele mai multe - doar că nu-mi sunt în drum. Să lucrez felicitări nu prea îmi iese - nu unele care să fie prezentabile (mi-e rușine să trimit cuiva felicitări făcute de mine) 😅 Cu toate acestea, lucrez felicitări de când cu jocurile online la care particip. Am și dat din ele, persoanelor care și-au manifestat dorința sa le aibă, dar tot nu sunt mulțumită de cele mai multe pe care le-am făcut. Atunci când toate felicitările sunt frumoase oamenii nu se hotărăsc ușor care le place - în cazul celor făcute de mine... nicio ezitare! 😏

Cele două felicitări de azi sunt pentru Provocări verzi, Salvăm păpuși, tema 26: mini felicitari calatoare. Le prezint prin Clara, mesagera din acest an.

Nu sunt chiar mini felicitari. Cea galbenă e înaltă de 11 cm și lată de ceva 7 cm. 

Cea albastră are înălțimea de 13 cm și lățimea de ceva 8 cm. 

Sunt făcute pe rămășițe de carton, galben și albastru. Pentru colorat am folosit pixuri cu gel și sclipici. Sunt adăugate inimioare autoadezive, să nu pară sărăcăcioase, să nu se vadă unele dintre defecte. La felicitarea galbenă e o greșeală evidenta: globul nu e perfect rotund.

Modelele sunt copiate de pe tipare trimise de Rux, gazda jocului, și transferate pe carton cu indigo.

Scorbura pentru papagalul Ara

Se apropie iarna... Oamenii gospodari și alte vietăți se pregătesc de iernat - avantaj ființele care hibernează: își găsesc un loc sigur și dorm vreo trei luni. Nu mă pregătesc de iernat, și nici jucăriile mele, dar una și-a pregătit scorbura... pentru la primăvară - jucăriile alese (surprize din oua de ciocolata) sunt doi mici papagali din ceea ce vreau să îmi imgaginez a fi specia Ara. În ultimul timp surprizele din aceste oua n-au prea mai avut farmec și nu am mai cumpărat. Relativ recent s-a început și o campanie împotriva surprizelor din dulciuri pentru a nu-i mai tenta pe copii să mănânce prea mult zahar... Și nu doar atât: se dorește și eliminarea ambalajelor frumos colorate ale produselor alimentare pentru copii. O fi bine, o fi rău, ii las pe alții să concluzioneze și mă preocup de papagalul meu care, deocamdată, e solo și șansele să-și găsească pereche sunt mici spre deloc. Și când mă gândesc că acești papagali se împerechează pe viață și își cresc puii împreună... aproape că îmi vine să-i confecționez eu o papagaliță. Poate mai târziu, spre primăvară. 

Dar... Ce-mi văd ochii atunci când deschid cartea cu povești Provocări verzi, capitolul Salvam papusi III, tema 25?! Papagalul Ara cu aripi albastre, zis Kit prin pădure, pare că dă târcoale papagaliței Ara militaris, gălăgioasă de felul ei. Ea pare indiferenta și se leagănă pe-un băț. 

I-a dat Kit târcoale cât i-a dat si-apoi, ușor dezamăgit, a zburat pe-un ciot de pom în scorbura căruia își pregătise cuib.

Clara, mesagera, îl incuraja să nu renunțe - dar el nici gând n-avea să renunțe la prima și marea lui dragoste (la prima vedere). Ii pasa lui prea puțin că fata nu-i din specia lui - ceea ce spera era ca nici ei să nu-i pese și să-l aleaga pentru cine este, nu pentru culoarea penelor.

Muncise mult să-și amenajeze culcușul și voia, neapărat, să-l împartă cu cineva. Îl ajutase și Clara, fara îndoiala, și-i era recunoscător. 

Clara a descoperit ciotul de copac cu scorbura, la margine de pădure, unde obișnuia să-și petreacă timpul, urmărind amuzată ce se tot întâmpla lângă buturuga veselă și băncuța inițial tristă.

El a amenajat interiorul, aducând iarba de mare, câteva pene de guguștiuc, câteva paie din foi de porumb și, desigur, un mic stoc de semințe, să fie acolo pentru cina la prima întâlnire oficială.

La exterior n-a avut ce aranja - a avut grija natura... unuia care se juca și recupera diverse, dandu-le o nouă viață, cu un nou scop. 

Intr-o cutie de mini panettone e tăiata o gaura rotunda. Cutia, desfăcută într-o parte, e învelită în șervețel alb (prosop de hârtie) lipit cu aracet. 

Peste șervețel e o folie maro lucioasă desprinsă de pe protecția dintr-o cutie de bomboane, și șifonată în pumn pentru aspect de scoarță.

Ușa sta închisă datorita unei agrafe de birou - e mascata cu o frunza mică de arțar lipită astfel încât să nu se deterioreze când deschid cutia (dar am uitat sa fac o fotografie).

Hârtia lucioasă, fiind insuficienta, e completata de un servetel cu motiv de Crăciun.

Mai sunt adăugate: trei floricele mov uscate, carton auriu cu model (tăiat din cutie de bomboane), șervețel verde (iarba) și alte mărunțișuri decupate din hârtie. 

Totul este pregătit pentru Kit cel roșu și Mili cea verde.

Clara, pisica neagră și creatura

Am adunat mai multe pietre și pietricele de când cu jocurile de creativitate, dar când să mă apuc de treabă... Hopa! Ia pietrele de unde nu-s. Le-am pus bine, asta-i sigur! Până una alta, pentru tema 22 (Pietre animate) din jocul Provocări verzi, Salvăm păpuși, am folosit două pietre care erau în jardiniera din dotarea originală a balconului.

Pietrele fac parte din natură; în noiembrie este cu elemente din natură în jocul Transformări creative 2024 așa că, pisica și creatura, însoțite de Clara, se prezintă și acolo cu multă bucurie!

O pisică neagră, romantică îndrăgostită, stă pe-un gard și-admiră Luna. Pâș, pâș, prin spatele ei, se strecoară o creatură. Șoricel să fie, oare? Așa s-ar fi vrut, dar e ceva nedefinit, cu ochi și botic, care - după cum pare - se teme de pisic. 

Repede se deplasează și-n chipiul Clarei se refugiază. Pisica, pe gard, n-are nicio treabă cu mica creatură care-i tot pe grabă. 

Pe o piatră cenușie am vopsit cu alb (vopsea lavabilă, pentru că altceva nu mai am). Mai apoi, cu acrilice, am pictat tot ce se vede. După ce bine s-a uscat un strat de lac am dat. 

Creatura mică e dintr-o pietricică vopsită cu lavabilă. 

Are și botic (roșu acrilic amestecat cu alb lavabil - s-au combinat perfect!); ochii sunt desenați cu negru acrilic și punct alb cu lavabilă,  urechile cu gri dermatograf și cu rozul mai sus explicat (conturate cu marker negru). Peste toate e dat un strat de lac. 

Am avut și modele, să mă inspir! 

Pozele din colaj sunt extra-proaste pentru că am fotografiat cu telefonul din câte un videoclip deschis pe tabletă - să am modelele la îndemână - și apoi... am fotografiat pozele din telefon cu tableta! Cam alambicat, dar nu am mai găsit videoclipurile. Am fotografiat imagini din videoclipuri pentru că am lucrat in timp ce ascultam gargara unora care candidează la funcția cea mai înaltă din stat, și tableta nu permite două pagini deschise simultan (adică permite, dar dacă mut de la video la poză trebuie să reiau videoclipul de la început).

Am cam bătut apa in piuă, dar v-am cam spus cum am făcut.

Chip și Dale la Provocări verzi

Chip și Dale, din desene animate, se numără între personajele care tare mi-s dragi - nu pentru că fac parte din copilărie, ci pentru că sunt tare simpatici, iar actorii care le-au împrumutat vocea s-au priceput. Cred că aș avea coșmaruri să-i aud pe Chip și Dale vorbind românește! Groaznic sună vocile celor câțiva oameni, români, care dublează vocile unor personaje din desene animate și filme pentru copii.

Personajele au fost create, în 1943, de Walt Disney. Chip e mai isteț, mai logic; are nas negru, mititel, și ciuful dintre urechi e mai neted, mai aranjat. Dale e zăpăcit și impulsiv, cu simțul umorului dezvoltat; are nas roșu, mai mare decât al lui Chip, iar ciuful dintre urechi e ciufulit. Așa sunt (și) cei doi din desenele animate.

Chip și Dale meșteriți de mine pentru Provocări verzi, Salvăm păpuși, tema 23, nu au mutrișoarele simpatice și drăgălașe ale originalelor - evident! 

Chip are nasul negru, dar mai mare decât al lui Dale (pentru că așa au fost mărgelele din recuzită). Dale are 11,5 cm înălțime, Dale e înalt de 11 cm. 

Clara, mesagera Provocări verzi 2024, a fost asaltată de Chip și Dale. Fată bună, nu i-a alungat și se străduiește să le acorde atenție în mod egal. In poza de mai jos le lipsește ciuful cele doi (în timp ce făceam poza părea că le lipsește ceva... Am înțeles ce abia când am încărcat poza aici)

Sunt confecționați din niște resturi textile rămase de la o haină care nu mai putea fi purtată, și care imită pielea întoarsă. 

Partea maro deschis e din piele întoarsă, rămasă tot de la o haină. Rozul de la urechi e fetru, ciuful e din fire maro pna, boticul alb și partea albă a cozii e dintr-un rest de la o bluză, dunga neagră e catifea și ciuful alb al cozii e pna.

Am decupat două tipare pentru corp și le-am lipit pe margine - in interior, până în jumătatea de jos a capului, am introdus puțină melană (de-aș fi cusut cu mașina cele două părți ar fi fost mai dolofani Chip și Dale, dar numai lipite se dezlipesc dacă îndes prea multă melană). Lăbuțele de sus (brațele) sunt lipite două câte două bucăți.

Chip și Dale pornesc în pas vioi spre Transformări creative 2024 din luna februarie, tema 4: Fii creativ!

Chip și Dale se distrează minunat 😃 chiar dacă sunt făcuți după tipare nu prea reușite, inspirându-mă pentru ei din mai multe poze descoperite pe net! Sunt cam țepeni băieții, dar pe bune: sunt hazlii!  Laudă-te, gură, că alții nu se-ndură. 😊

Cerbul de aur din bronz. PV

Anul acesta, în luna martie, s-au împlinit 56 de ani de la prima ediție a festivalului internațional de muzică ușoară Cerbul de Aur. Îmi propusesem să marchez ziua de 5 martie - am și o ciornă - dar așa a fost să fie încât în martie încă învățam să mă descurc cu tableta pentru a posta pe blog, pentru a lăsa mesaje pe blogurile preferate. 

Când am văzut la Rux, în cadrul jocului Provocări verzi, că tema 21 la Salvăm păpuși este Profesor Spirit al pădurii: Cerbul m-am bucurat, apoi m-am pleoștit: cum, din ce să fac un cerb cât mai reușit pentru a se potrivi amintirea acestui festival? Și-am lăsat rotițele să meargă. 

Zilele trecute mi-am amintit că am prin casă doi cerbi din bronz, machete cumpărate de părinți - au fost doar la prima ediție a festivalului. Festivalul a avut loc in sala Teatrului Dramatic (Teatrul Sică Alexandrescu, azi). Machetele nu sunt sigură din ce an sunt - au fost doar patru ediții ale festivalului in vremea comuniștilor (1968-1971). Mama nu-și amintește anii in care au fost achiziționați, iar Clarei pare să nu-i pese câți ani au cerbii de aur din bronz alături de care am rugat-o să se lase fotografiată. Clara se aștepta să afle despre cerbul-cerb, stăpânul pădurilor, care ferește celelalte animale de rău, dar le-a acceptat cerbilor orgoliul și a ascultat ce i-au spus ei, ca trofee pentru virtuoși ai muzicii ușoare.

Din păcate, lui Ceaușescu nu i-a mai convenit existența festivalului așa că l-a interzis. Festivalul a fost reluat în 1992, fiind organizat în Piața Sfatului. A fost organizat până în 1997 inclusiv, și iar a fost oprit - cică, lipsă de bani, punerea în pericol a clădirilor istorice din zonă... Din 2001 până în 2005 s-a organizat din nou, apoi iar pauză, doi ani (2006 și 2007). În 2008 au fost marcați 40 de ani de la prima ediție, iar după 2009 iar pauză. În 2018 a fost organizat pentru a fi marcați 50 de ani de la prima ediție (1968) și o sută de ani de la Marea Unire (1918). In 2019 a fost, deocamdată, ultima ediție. În 2020 nu s-a ținut din cauză de pandemie, iar în anii următori... din lipsă de bani, presupun, dar și lipsă de interes oficial. 

Practic, ceea ce am făcut e recondiționare, și aș numi-o recuperare. Cerbii de aur din bronz erau pitiți într-o cutie, prăfuiți și jerpeliți - cel cu stativ arăta chiar rău și mirosea a oxidat (știu că bronzul nu oxidează, dar cam așa era mirosul). Inițial, amândoi au fost auriți - pe cel mic se mai vedea puțin auriul, pe cel mare ceva mai mult.

Cerbul mare, cu stativ cu tot, e înalt de 19 cm - până în vârful cornului din dreapta (privind imaginea); până în vârful cornului din stânga sunt 18 cm. Distanța dintre coarne este de 13,5 cm. Înălțimea stativului e de 4,5 cm.

La acesta a fost ceva mai mult de lucru, pentru că era mai neîngrijit. Am curățat excesul de ceea ce părea lac uscat și înnegrit, am șlefuit cerbul și stativul (era maro și devenise tare inestetic prin trecerea timpului), i-am fixat cu un șurub lung picioarele din spate și l-am vopsit cu bronz auriu, în strat subțire. Original nu era chiar așa de auriu (nici acesta și nici cel mic). Aș fi putut păstra patina vremii, dar nu am vrut - am vrut să fie strălucitori. Notă: înainte de recondiționare nu era chiar așa de maroniu ca în poză - din cauza luminii artificiale a ieșit în halul acesta (am încercat în mai multe locuri să-l fotografiez, din mai multe unghiuri, dar degeaba).

Cerbul mic s-a păstrat mai bine, și nu-mi amintesc să fi avut stativ. Pe acesta doar l-am spălat și l-am vopsit cu bronz. Înălțimea e de 10,5 cm până în vârful ambelor coarne. Distanța dintre coarne e de 11 cm.

Chiar dacă lucrurile vechi își pierd din valoare când nu sunt recondiționate ca la carte, nu se pune problema la aceste machete ale trofeului Cerbul de Aur. Așa că am două strălucitoare machete! 

A! La prima ediție, festivalul s-a numit Festivalul Internațional de Muzică Ușoară Brasov-România, Cerbul de Aur fiind trofeul. S-a propus ca nume, întâi, Cocoșul de Munte. În 1969, Octavian Paler, directorul Televiziunii atunci, a venit cu ideea de a fi numit Cerbul de Aur, și așa a rămas (curând după aceea, Paler a făcut o remarcă nepotrivită în fața dictatorului și a fost dat afară).

Despre ce ar fi putut vorbi doi mândri cerbi auriți dacă nu despre ei? 😊

Ca simbol, cerbul este unul universal pozitiv, simbol al vieții, înțelepciunii și virilității. Poate fi asociat Arborelui Vieții și crucii datorită coarnelor sale ramificate - prin forma și mărimea lor pot fi asemănate cu razele soarelui. Mai simbolizează puritatea, solitudinea. Face legătura între om și divinitate. Prin faptul că își reînnoiește coarnele anual e considerat și simbol al regenerării, renașterii. La buddhisti, cerbul auriu reprezintă știința. 

Profu Vulpe. Provocări verzi

Pentru săptămâna Școala altfel câteva vietăți din pădure, asistate de Clara, mesagera Provocări verzi 2024, s-au întâlnit pentru a se pregăti in eventualitatea că vor veni copiii să afle despre câte un Spirit al  pădurii. Profesorul Vulpe a luat cuvântul și cei prezenți îl ascultă cu mult interes nu doar pentru că, în comparație cu ei, este impunător, având înălțimea de circa 23 de centimetri din vârful urechilor până la bază și de circa 28 de centimetri din vârful trufei în vârful cozii.

Vulpea arctică - sau vulpea polară, cum mai e cunoscută - e un animal nomad care se mută din loc in loc in căutarea hranei; cei care s-au prezentat la întâlnire știu asta și au profitat să îl asculte pe domnul Vulpe, pentru că repede va pleca mai departe. Copiii ar trebui să se grăbească. Au avut baftă că nu e vară - Profu Vulpe ar fi fost cu grupul de câțiva masculi și câteva femele care își duc puii, nu ar fi avut timp de prelegeri. Iar pe timpul iernii, pentru a se proteja de frig, se ascunde în grote, se ghemuiește în zăpadă sau își folosește coada stufoasă ca pe o păturică (în Arctica temperaturile pot coborî până la -50 și chiar la -80 de grade Celsius) deci nu i-ar fi fost gândul la conferințe. Blana vulpii polare e mai călduroasă decât a oricărei alte vulpi. Acest animal din familia canide e ajutat, pentru a nu muri de frig, nu doar de blană ci și de arterele și venele din membre, care sunt amplasate foarte aproape unele de celelalte - fapt care favorizează un proces care contribuie la pierderi minime de căldură prin lăbuțe.

Le explică domnul Vulpe că blana sa albă, uneori cu irizații albăstrui, lungă și deasă iarna, îi ajută - pe el și pe semenii săi - nu doar să se încălzească, ci și să se camufleze când vânează sau pentru a se apăra de prădători precum (în special) ursul polar - la a cărui imagine Vulpița a deschis atlasul, înfiorându-l puțin pe Profu Vulpe - dar și jderul, vulturul de aur, lupul polar, bufnița polară - aceștia din urmă atacând in special puii de vulpe. Ursul grizzly e, și el, o amenințare pentru vulpile polare; la fel, vulpile roșii, mai mari și mai agresive, care - de mai multi ani - a început să pătrundă în habitatul arctic tradițional al vulpii polare.

De data aceasta, Vulpița a fost cea care a înghițit în sec, oarecum rușinată, pentru că ea e descendentă din vulpile roșii, dar nu-și amintește ca cineva din familia ei să fi pășit pe teritoriul vulpilor polare. Dar, ceea ce nu-și amintește nu e obligatoriu să nu se fi întâmplat. 

Nu în ultimul rând, dușman al vulpilor polare este omul, care le vânează pentru blana lor, în special (în prezent mai puțin decât în trecut); și lupta nu e deloc cinstită când e vorba despre om contra oricărei alte vietăți de pe Terra. O altă cauză a ratei crescute de mortalitate este lipsa hranei din timpul iernii. Poate de aceea - se gândea Vulpița - vulpea polară poate face, în medie, 5-8 pui, dar și 10 pui (uneori chiar și 20)...

Profu Vulpe destăinuie audienței că blana vulpilor polare își schimbă coloritul și desimea la sosirea verii; în special zona membrelor posterioare, a spatelui și a cozii devine mai închisă la culoare - maro spre negru - fapt care le permite să se camufleze când vânează. Este singura specie de vulpe care își schimbă culoarea.

Când veni vorba despre vânătoare domnul Vulpe a avut o scurtă ezitare, dar educația e educație și firea este fire, așa că le-a spus celor prezenți cam care este hrana vulpilor polare. Sunt omnivore și, în general, se hrănesc cu iepuri polari, pești, șoareci, veverițe; vara, mai ales, se hrănesc cu fructe de pădure și insecte. În timpul iernii, dacă nu pot vâna, se mulțumesc cu resturile lăsate de lupi sau de urșii polari (chiar dacă aceștia se hrănesc și cu vulpi polare!) Indivizii care trăiesc în zona de coastă mănâncă ouăle păsărilor marine și chiar puii. E prevăzătoare vulpea polară: vara și toamna sapă găuri in permafrost pentru a depozita hrană; dar hrana e depozitată și în vizuinile lor, să aibă rezerve pentru iarnă, când greu găsește hrană.

Auzul și mirosul îi sunt extrem de bine dezvoltate - poate detecta prada mișcându-se sub stratul gros de zăpadă și știe exact unde se află aceasta și o capturează fără greș.

Vulpea polară trăiește de regulă în emisfera nordică, la nord de cercul polar (Scandinavia, Islanda, Rusia de Nord, Canada de Nord, Alaska, Groenlanda s.a.), habitatul lor fiind în zonele de tundră; pot fi văzute și pe gheața Oceanului Arctic (știu să alunece pe gheață). Se presupune că pot parcurge distanțe de peste 2000 de kilometri. Astfel, nu se miră nimeni că Profesorul Vulpe a ajuns până aici.

Trăiește 3-4 ani în sălbăticie, dar poate atinge și vârste mai înaintate (14-16 ani) în captivitate. 

Profesorul Vulpe confecționat din hârtie albă și-a întrerupt prelegerea pentru că a auzit în depărtare glasuri de copii - va relua pentru ei unele informații, dar le va vorbi și despre cum vulpea polară își crește puii. 

Vă spun eu despre Proful Vulpe că are pe vârful cozii și al urechilor hârtie dintr-un plic de la facturi (partea interioară, care e ușor gri). Părțile pliabile pot fi mișcate - altfel spus, Profu Vulpe nu e tocmai înțepenit. I-am făcut agățătoare din ața folosită să prind la mijloc rozeta care formează capul - și l-am agățat pe ramura unui trandafir japonez din bucătărie (în timpul iernii), unde sper să trăiască mult timp. Părțile care alcătuiesc pe Profu Vulpe sunt asamblate cu ajutorul pistolului cu silicon.

Indicațiile pentru confecționare sunt pe YT. Am postat link-ul inactiv, deci ar fi necesară copierea lui de aici și lipirea in bara motorului de căutare.

https://m.youtube.com/watch?v=-cgXTAOcY0Q&pp=ygUVSG93IHRvIG1hZGUgYSBmb3ggZGl5

Notă. Poza de grup e făcută de ursul brun, spre seară, când era în trecere pe acolo. Se grăbea să ajungă în adâncul pădurii, dar i-a ajutat cu o poză făcută în fugă. 😊

Ciuperca rosie. Salvam papusi

Nu știu ce fac cu timpul! Îl rătăcesc, îl pierd... Trebuie să caut in buzunarele hainelor de vară, înainte de a le spăla... Am găsit ceva timp in geanta la care e cazul să renunț pentru că prea plouă de vreo două zile... Și pentru că am găsit aceste bucățele de timp mă grăbesc să mă prezint la festivalul Provocări verzi 2024 care are ca temă in această săptămână de octombrie Plantația de ciupercuțe magice. 

Nu e tocmai o plantație de ciupercuțe magice dar una dintre ele sigur e magică! A crescut după o ploaie rece, înălțându-se până aproape de talia Clarei, mesagera Provocărilor verzi din acest an. Fapt care o miră și pe ea. 

Sub ciupercă se adăpostesc Ni - cu părul auriu ca razele soarelui vara - și Na - cu părul ca întunericul misterios al nopții. Clara se simte în prezența celor două micuțe cam cum trebuie să se fi simțit Gulliver in țara piticilor - motiv pentru care ezită să li se arate. Cele două par, și ele, mirate de mărimea ciupercii - speriate nu sunt, pentru că nu s-ar fi adăpostit de ploaie sub aceasta. Deși mici, ele știu că nimic din natură nu e menit a le face rău dar știu, totodată, că totul in natura e înzestrat cu un mecanism de apărare - altfel spus, cât timp nu vor să distrugă ciuperca, ciuperca nu le va face rău.  Hm. Poate că tocmai pentru a avea ele adăpost s-a înfăptuit magia și ciuperca a crescut așa de mare dintr-o dată.

Dintr-o mică sticlă (10 cm) în care a fost lapte bătut e făcut corpul ciupercii; pălăria e fundul unei sticle din plastic învelit în hârtie roșie creponată pe care sunt lipite buline albe decupate din anexa la factura... Celelalte ciupercuțe sunt desenate, colorate (față-verso) și decupate (nasturele de la o cămașă e acolo pentru aproximarea mărimii decupajelor). La bază, ciuperca are două fâșii tăiate ondulat din hârtie de ambalat, apoi ușor colorate.

Băncuța și buturuga. Salvam păpuși III

La o margine de sat o pădure s-a-nălțat; prea mult nu mai e din ea, dar ceva-ceva tot a mai rămas. Un primar, gospodar, o băncuță a montat. Mintea-n cap i-o fi fost, oare, când băncuța a comandat? Cine stă la lizieră să citească un ziar? Omu' harnic, pe-nserat, se retrage la odihnă, nu străbate satu-ntreg ca să stea pe banca mică. Lupul, ursul sau vreo vulpe nici atât nu stau pe bancă - prea sunt ocupate ele cu hrana de zile negre.

Lângă bancă, un copac de curând e retezat. Mult s-a frământat pădurea pentru un vechi prieten plecat, dar ce-a rămas din copac - doar o buturugă - are chef de flecăreală. O clipă gura nu-i tace, simțindu-se perfect bine pe covorul format din frunzele uscate! Aproape toți s-au săturat, și de ironii, și de optimism și alte prostii. Trei pomișori catifelați și ciufuliți privesc mirați la băncuța argintată.

O fată brunetă, cu ochi mari de căprioară, stă pitită și ascultă amuzată dialogul nou pornit cu băncuța argintată. Pomișorii par, și ei, destul de interesați.

- Tu, băncuță argintată, cum ai apărut aici? Că eu știu - chiar foarte bine! - că-n pădurea cea frumoasă fier nu crește, și nici plastic.

- Nu sunt fier, sunt aluminiu, și-s făcută pe bani grei pentru a fi inutilă. Nimeni nu mă bagă-n seamă! Mă simt singură și-s tristă. Mi s-a spus că voi avea parte de îndrăgostiți visători, de oameni care vor ședea aici și gânduri își vor împărtăși, visurilor glas vor da... Numai ploaia, însă, și zăpada, nu zic nu, mă mai învăluie cu atenția lor. Frunzele care tot cad, mă acoperă un timp, dar nici ele mult nu stau pentru că vântul le împrăștie mereu...

- Cum?! buturuga întrerupe litania băncuței. Și nu ești fericită când ai parte de atâta atenție?! Vrei să-mi spui că nicio pasăre nu a poposit la tine? Apa care se strânge în curbura ta e numai bună pentru păsări, potolindu-le setea! In mod sigur, vreo rozătoare te-a vizitat și ea. Uite! Eu văd și furnici lângă picioarele tale! Se simt bine aici, altfel ar pleca! Apoi, iedera cea lungă începe să se întindă către tine... Vei fi verde ca și ea!

- Da! E cum zici, în mare parte, dar pe oameni îi aștept... Despre ei mi s-a vorbit tare frumos!

- Ai tu grijă ce-ți dorești! Oameni! exclamă buturuga, cu multă ironie. Te uită bine la mine! Ce am fost și ce-am ajuns! Oamenii te vor răni! Își vor scrijeli numele in aluminiul tău, te vor turti, ba chiar te-ar putea răpi pentru a te topi! Lasă iedera să vină, să te îmbrace cum știe ea, și-atunci va părea că aici te-ai născut și tu!

Buturuga zice bine: de ce să tânjească după oameni când vietățile din pădure sunt așa de aproape? Băncuța a început să zâmbească, privind în jurul ei, simțind in inima-i de aluminiu că acolo-i locul ei. Buturuga, care până mai ieri era falnic pom, a ajuns un ciot vorbăreț și optimist, ca și cum nimic rău nu i s-a întâmplat.

Nici bine nu și-a deschis băncuța inima către pădure c-au și apărut - ca prin magie! - o Vulpiță și un gnom. De acum, niciodată nu se va mai plânge de singurătate. Pădurea a înfiat-o.

Povestea se va sfârși numai atunci când buturuga și băncuța - prietene bune de acum - nu vor mai fi.

Cum au luat naștere băncuța și buturuga scrie in continuare, fără a fi, neapărat, parte din povestea scrisă pentru Școala din Pădure: Băncuța și Buturuga, în jocul Salvam păpuși III, la Provocări verzi.

Băncuța din carton 

e făcută dintr-o jumătate de tub din carton de la prosoape de hârtie (din cealaltă jumătate e confecționată buturuga).

Am tăiat tubul în două, pe lungime - dintr-o bucată e spătarul băncii, din cealaltă e partea pe care se șede. Bucățile sunt capsate. Picioarele băncii sunt tăiate dintr-un tub de carton de la folie alimentara - le-am lipit cu silicon. Băncuța are ochi din plastic și gură din hârtie vopsită cu ojă. Totul e vopsit cu bronz - nu prea a prins bine bronzul pe carton. Iarba din decor e hârtie creponată verde.

Buturuga din carton

- după ce am decupat o parte imaginând rădăcinile am îmbrăcat tubul in șervețel alb, folosind aracet pentru lipire. Culorile sunt tempera. Cilindrul astfel modelat e acoperit cu o bulină din hârtie maro folosită la suportul in formă de pantof. 

Buturuga are ochi verzi, din plastic, și gură din hârtie vopsită cu ojă. Lângă una dintre rădăcini e lipit un mărțișor metalic cu ciupercuțe.

Pomișorii din ață și material plușat sunt cei din pădurea lui Lorax - cel cu ochi îmbrăca un pix, dar e mai in elementul lui aici.

Între ramurile unuia dintre pomișori își face de lucru un fluturaș- gălbui, mărțișor fiind în altă viață.

Ansamblul e fixat cu silicon pe o bucată de carton de la o cutie de bomboane; cartonul e învelit în hârtie de la un pachet primit și pe el am lipit frunze presate. Din unele am tăiat câte puțin pentru micile tablouri cu vietăți imaginate din frunze.

Am adăugat o floricică galbenă (dintr-un mărțișor) și trei pietricele - se observă în primele două poze.

Profu Bufniță. Salvam păpuși III

În pădurea cu alune... Stop! Care pădure, care alune? Despre foste păduri le vorbește Profu Bufniță celor interesați, în cadrul conferinței Spirit al pădurii: Profesor Bufniță organizată de organizația non-profit Provocări verzi in luna septembrie.

Culmea! Aproape e o regulă: cei interesați sunt, în general, cei care știu despre pericolele la care sunt expuși toți oamenii pentru că unii dintre ei - nu foarte mulți, dar lacomi - nu țin cont de nimic pentru a-și satisface pofta de profit. Unii oameni fac greșeala de a susține că oamenii distrug Planeta, distrug Natura... Nu. Profu Bufniță e radical: oamenii se distrug doar pe ei. 

Planeta are un ciclu de viață, ca toate corpurile cerești, iar natura... Natura se descurcă foarte bine fără oameni. Oamenii, însă, nu se descurcă fără natură. Pentru a se apăra, Natura exagerează uneori și se eliberează de oameni și construcții. Ca-n bancul acela vechi: Luna îl vede pe Pământ tare supărat. Ce-i cu tine Pământ? De ce ești supărat? Am oameni, zice Pământul. Fii liniștit! râde Luna. Am avut și eu; trece!

In timp ce Profu Bufniță se ia în serios, strecurând in discurs câte o glumă, să nu caște asistența de plictiseală, bebe Bufniță începe să se foiască în brațele Clarei, mesagera provocărilor verzi 2024. 

Prea multă răbdare n-are, ca toți cei mici, care cred că le știu pe toate. Poate chiar le știu, când vin pe lume, dar le uită luându-se cu joaca, mai apoi cu școala. Nu toți au parte de un profesor Bufniță, care nu se pierde în amănunte neesențiale. Bebe Bufniță nu e foarte conștient de eul său - sau e chiar foarte conștient și de aceea nu are răbdare să asculte ceea ce știe deja. 

Profu Bufniță anunță o scurtă pauză. In partea a doua a conferinței se va prezenta pe sine și va prezenta pe bebe Bufniță. N-a început cu o autoprezentare deoarece, în principiu, toți îl cunosc și își pot da seama ce și cum.

Modest din fire, Profu Bufniță a solicitat povestitorului să-l prezinte. Așadar, vă pot spune nu prea multe - amănunte ar fi în curriculum vitae aflat la adresa de mai jos: 

https://m.youtube.com/watch?v=EobImOBftpY&pp=ygULT3dsIHBvbSBwb20%3D

In principal, sunt 14 mici pompoane lipite pe ambele părți ale unui rotund din carton cu diametrul de 5,5 cm.

Bebe Bufniță e așa un neastâmpărat aiurit încât cred că nu-i pasă dacă e prezentat sau ba... Ooo! Îmi șoptește Profu Bufniță că bebe este foarte conștient de propria-i valoare și nu îl interesează celebritatea, nu-i pasă ce cred, ce știu alții despre el. 

Hm. Ce să zic?! Poate că ar trebui să-i pese măcar ce știu alții despre el. Ce-i adevărat, ce nu și tot așa. Susțin că e adevărat faptul că e plămădit după rețeta aflată la adresa: https://m.youtube.com/watch?v=-9owMCL4skM&pp=ygULT3dsIHBvbSBwb20%3D

Modul de făurire și ingredientele diferă, totuși. Bebe Bufniță are capul și corpul modelate cu ustensila de făcut pompoane primită de povestitor de la Rux, gazda jocului Provocări verzi.

La sfârșitul conferinței, Clara a plecat spre casă ducând cu ea pe bebe Bufniță și pe Profu Bufniță.

Amândoi foarte mirați că au fost imobilizați.