Liliac din tub carton. TC3-10

Liliacul, mamiferul adus în atenție internațională în luna octombrie a fiecărui an, l-am ales ca proiect pentru tema trei - Dintr-un tub! - a jocului Transformări creative 2024. 

E permisă tăierea și lipirea unor bucăți din tub cât timp nu se adaugă bucăți din alt tub sau alte materiale. De asemenea, cerința este fără adăugare de accesorii (inclusiv ochi, de exemplu) din alte materiale. 

Dintr-un tub de carton am desprins o spirală, din care am făcut aripile, lipindu-le (după vopsire) cu silicon (orice adeziv este permis - conform regulilor acestei teme - cât timp e necesar pentru a lipi eventuale bucăți desprinse din tub).

Se pot folosi carioci, pixuri, acuarele. După ce am modelat urechile liliacului și am tăiat la / din baza tubului două dreptunghiuri - pe care le-am franjurat pentru a realiza lăbuțele - am colorat tubul cu baiț (praf maro dizolvat in apă, dar nu știu dacă poate fi considerat acuarelă; suficient maro acuarelă nu am avut). 

Pentru vopsirea aripilor am folosit vopsea acrilica pentru textile (e posibil ca și aici să fie o încălcare a regulii, dar nici negru-acuarela nu mi-ar fi ajuns pentru a colora aripile. Conturul aripilor e făcut cu argintiu (pix cu gel). 

Vârful urechilor, boticul și tot ce mai e negru pe tub e făcut cu marker (care-i tot un fel de carioca, din punctul meu de vedere - nu am carioca neagra). La ochi am folosit și pix cu gel auriu.

Dacă liliacul meu din tub carton se califică sau nu să rămână înscris în joc depinde de gazda jocului. 😊

Lumânare din tub carton. TC2-10

Luna octombrie este luna dedicată internațional liliecilor, mamifere care zboară (singurele mamifere care zboară). Poate că nu întâmplător a fost aleasă aceasta lună - în octombrie e sărbătoarea Halloween, Ajunul Zilei Tuturor Sfinților. În cadrul acestei sărbători copiii (nu doar ei) se costumează inclusiv în vampiri, creaturi (nu întotdeauna feroce) din povesti și legende, care au unele dintre caracteristicile liliecilor: dorm, uneori, cu capul in jos, în locuri întunecoase, și ies numai noaptea. 

În jocul Transformări creative 2024, tema doi din luna octombrie, La indigo! este un ornament lumânare - elementele obligatorii: tub de carton (materialul lunii), flacără și ceară topită curgând pe lumânare.

Am tăiat jumătate din tubul foliei de aluminiu alimentare și la capătul tăiat am făcut onduleuri cu foarfeca - unul dintre onduleuri l-am ciufulit și l-am îndoit spre tub (ceara care curge). Am folosit și o pilă pentru a ciufuli un pic marginea tăiată ondulat.

Din hârtie de ambalat am decupat o bulină pe care am vopsit-o cu bronz - e capacul lumânării in care am fixat flacăra făcută din hârtie creponată roșie și portocalie (colorat cu puțin bronz auriu, să sclipească).

Tubul e colorat cu pigment galben folosit la vopsea pentru zugrăvit. Sus și jos am trasat margini cu auriu (bronz). Liliecii sunt desenați pe tub cu șabloanele folosite pentru felicitarea făcută pentru tema unu a jocului. Sunt colorați cu marker negru și conturați cu argintiu (pix cu gel).

Ceara care curge e colorată cu bronz auriu.

Am confecționat dintr-un dop de plastic (tăiat și îmbrăcat in staniol auriu) un suport pentru lumânare (se vede in prima foto, unde se vede și ornamentul din ghips pe care am așezat-o).

Arată destul de bine lumânarea, dar nu-mi place cum am chinuit ceara care se scurge.

Profu Vulpe. Provocări verzi

Pentru săptămâna Școala altfel câteva vietăți din pădure, asistate de Clara, mesagera Provocări verzi 2024, s-au întâlnit pentru a se pregăti in eventualitatea că vor veni copiii să afle despre câte un Spirit al  pădurii. Profesorul Vulpe a luat cuvântul și cei prezenți îl ascultă cu mult interes nu doar pentru că, în comparație cu ei, este impunător, având înălțimea de circa 23 de centimetri din vârful urechilor până la bază și de circa 28 de centimetri din vârful trufei în vârful cozii.

Vulpea arctică - sau vulpea polară, cum mai e cunoscută - e un animal nomad care se mută din loc in loc in căutarea hranei; cei care s-au prezentat la întâlnire știu asta și au profitat să îl asculte pe domnul Vulpe, pentru că repede va pleca mai departe. Copiii ar trebui să se grăbească. Au avut baftă că nu e vară - Profu Vulpe ar fi fost cu grupul de câțiva masculi și câteva femele care își duc puii, nu ar fi avut timp de prelegeri. Iar pe timpul iernii, pentru a se proteja de frig, se ascunde în grote, se ghemuiește în zăpadă sau își folosește coada stufoasă ca pe o păturică (în Arctica temperaturile pot coborî până la -50 și chiar la -80 de grade Celsius) deci nu i-ar fi fost gândul la conferințe. Blana vulpii polare e mai călduroasă decât a oricărei alte vulpi. Acest animal din familia canide e ajutat, pentru a nu muri de frig, nu doar de blană ci și de arterele și venele din membre, care sunt amplasate foarte aproape unele de celelalte - fapt care favorizează un proces care contribuie la pierderi minime de căldură prin lăbuțe.

Le explică domnul Vulpe că blana sa albă, uneori cu irizații albăstrui, lungă și deasă iarna, îi ajută - pe el și pe semenii săi - nu doar să se încălzească, ci și să se camufleze când vânează sau pentru a se apăra de prădători precum (în special) ursul polar - la a cărui imagine Vulpița a deschis atlasul, înfiorându-l puțin pe Profu Vulpe - dar și jderul, vulturul de aur, lupul polar, bufnița polară - aceștia din urmă atacând in special puii de vulpe. Ursul grizzly e, și el, o amenințare pentru vulpile polare; la fel, vulpile roșii, mai mari și mai agresive, care - de mai multi ani - a început să pătrundă în habitatul arctic tradițional al vulpii polare.

De data aceasta, Vulpița a fost cea care a înghițit în sec, oarecum rușinată, pentru că ea e descendentă din vulpile roșii, dar nu-și amintește ca cineva din familia ei să fi pășit pe teritoriul vulpilor polare. Dar, ceea ce nu-și amintește nu e obligatoriu să nu se fi întâmplat. 

Nu în ultimul rând, dușman al vulpilor polare este omul, care le vânează pentru blana lor, în special (în prezent mai puțin decât în trecut); și lupta nu e deloc cinstită când e vorba despre om contra oricărei alte vietăți de pe Terra. O altă cauză a ratei crescute de mortalitate este lipsa hranei din timpul iernii. Poate de aceea - se gândea Vulpița - vulpea polară poate face, în medie, 5-8 pui, dar și 10 pui (uneori chiar și 20)...

Profu Vulpe destăinuie audienței că blana vulpilor polare își schimbă coloritul și desimea la sosirea verii; în special zona membrelor posterioare, a spatelui și a cozii devine mai închisă la culoare - maro spre negru - fapt care le permite să se camufleze când vânează. Este singura specie de vulpe care își schimbă culoarea.

Când veni vorba despre vânătoare domnul Vulpe a avut o scurtă ezitare, dar educația e educație și firea este fire, așa că le-a spus celor prezenți cam care este hrana vulpilor polare. Sunt omnivore și, în general, se hrănesc cu iepuri polari, pești, șoareci, veverițe; vara, mai ales, se hrănesc cu fructe de pădure și insecte. În timpul iernii, dacă nu pot vâna, se mulțumesc cu resturile lăsate de lupi sau de urșii polari (chiar dacă aceștia se hrănesc și cu vulpi polare!) Indivizii care trăiesc în zona de coastă mănâncă ouăle păsărilor marine și chiar puii. E prevăzătoare vulpea polară: vara și toamna sapă găuri in permafrost pentru a depozita hrană; dar hrana e depozitată și în vizuinile lor, să aibă rezerve pentru iarnă, când greu găsește hrană.

Auzul și mirosul îi sunt extrem de bine dezvoltate - poate detecta prada mișcându-se sub stratul gros de zăpadă și știe exact unde se află aceasta și o capturează fără greș.

Vulpea polară trăiește de regulă în emisfera nordică, la nord de cercul polar (Scandinavia, Islanda, Rusia de Nord, Canada de Nord, Alaska, Groenlanda s.a.), habitatul lor fiind în zonele de tundră; pot fi văzute și pe gheața Oceanului Arctic (știu să alunece pe gheață). Se presupune că pot parcurge distanțe de peste 2000 de kilometri. Astfel, nu se miră nimeni că Profesorul Vulpe a ajuns până aici.

Trăiește 3-4 ani în sălbăticie, dar poate atinge și vârste mai înaintate (14-16 ani) în captivitate. 

Profesorul Vulpe confecționat din hârtie albă și-a întrerupt prelegerea pentru că a auzit în depărtare glasuri de copii - va relua pentru ei unele informații, dar le va vorbi și despre cum vulpea polară își crește puii. 

Vă spun eu despre Proful Vulpe că are pe vârful cozii și al urechilor hârtie dintr-un plic de la facturi (partea interioară, care e ușor gri). Părțile pliabile pot fi mișcate - altfel spus, Profu Vulpe nu e tocmai înțepenit. I-am făcut agățătoare din ața folosită să prind la mijloc rozeta care formează capul - și l-am agățat pe ramura unui trandafir japonez din bucătărie (în timpul iernii), unde sper să trăiască mult timp. Părțile care alcătuiesc pe Profu Vulpe sunt asamblate cu ajutorul pistolului cu silicon.

Indicațiile pentru confecționare sunt pe YT. Am postat link-ul inactiv, deci ar fi necesară copierea lui de aici și lipirea in bara motorului de căutare.

https://m.youtube.com/watch?v=-cgXTAOcY0Q&pp=ygUVSG93IHRvIG1hZGUgYSBmb3ggZGl5

Notă. Poza de grup e făcută de ursul brun, spre seară, când era în trecere pe acolo. Se grăbea să ajungă în adâncul pădurii, dar i-a ajutat cu o poză făcută în fugă. 😊

Felicitări de Halloween. TC1-10

Felicitări e prea mult spus, mai ales în cazul celei de a doua... dar am vrut să particip și la tema 1 din luna octombrie a jocului Transformări creative, în care materialele de lucru sunt tuburile de carton de la role de bandă adezivă, hârtie igienică, prosoape de hârtie etc. 

Pentru prima felicitare am imaginat Luna plină (cu halou) și lilieci zburând in noapte. 

Am copiat de pe internet diferite forme de lilieci și le-am transferat pe un tub de carton; am colorat liliecii cu marker negru și pixuri cu gel apoi i-am decupat și lipit.

Baza felicitării tip carte poștală e carton albastru; haloul lunii e o bulină din carton portocaliu, Luna e din hârtie albă (am colorat un pic cu galben și portocaliu bulina albă). Copacii sunt desenați cu marker negru și pix cu gel mov cu sclipici. Am scris folosind pixuri cu gel. (musai să cumpăr un șablon pentru litere!!)

A doua felicitare... Vai, vai! E potrivită pentru Halloween pentru că e urâțică. 😃

Pe verso arată așa:

E un tub tăiat pe lungime (înălțime), îndreptat prin presare, tăiat ondulat pe margini, vopsit cu baiț și bronz auriu. Cumva, vopsit cu baiț, acest carton pare din piele (pe verso, în special).

Aveam in minte să confecționez o felicitare tip carte poștală pentru Sfântul Valentin de oțet, dar am uitat să tai la jumătate tiparul inimii colorate cu acrilic și sclipici roșu. Poate e mai bine așa, doar săgetată. 😃

Regulamentul jocului permite prezentarea mai multor proiecte in aceași postare și înscrierea link-ului în tabel de două ori, folosind altă poză din postare. Înscriu link-ul o singură dată din două motive: 1. prima felicitare are doar bucățele de tub; 2. a doua felicitare nu mă încântă in mod deosebit dar o prezint pentru că am făcut-o. În timp ce lucram la această a doua felicitare am văzut una foarte reușită făcută de fiordaliso. 

Ciuperca rosie. Salvam papusi

Nu știu ce fac cu timpul! Îl rătăcesc, îl pierd... Trebuie să caut in buzunarele hainelor de vară, înainte de a le spăla... Am găsit ceva timp in geanta la care e cazul să renunț pentru că prea plouă de vreo două zile... Și pentru că am găsit aceste bucățele de timp mă grăbesc să mă prezint la festivalul Provocări verzi 2024 care are ca temă in această săptămână de octombrie Plantația de ciupercuțe magice. 

Nu e tocmai o plantație de ciupercuțe magice dar una dintre ele sigur e magică! A crescut după o ploaie rece, înălțându-se până aproape de talia Clarei, mesagera Provocărilor verzi din acest an. Fapt care o miră și pe ea. 

Sub ciupercă se adăpostesc Ni - cu părul auriu ca razele soarelui vara - și Na - cu părul ca întunericul misterios al nopții. Clara se simte în prezența celor două micuțe cam cum trebuie să se fi simțit Gulliver in țara piticilor - motiv pentru care ezită să li se arate. Cele două par, și ele, mirate de mărimea ciupercii - speriate nu sunt, pentru că nu s-ar fi adăpostit de ploaie sub aceasta. Deși mici, ele știu că nimic din natură nu e menit a le face rău dar știu, totodată, că totul in natura e înzestrat cu un mecanism de apărare - altfel spus, cât timp nu vor să distrugă ciuperca, ciuperca nu le va face rău.  Hm. Poate că tocmai pentru a avea ele adăpost s-a înfăptuit magia și ciuperca a crescut așa de mare dintr-o dată.

Dintr-o mică sticlă (10 cm) în care a fost lapte bătut e făcut corpul ciupercii; pălăria e fundul unei sticle din plastic învelit în hârtie roșie creponată pe care sunt lipite buline albe decupate din anexa la factura... Celelalte ciupercuțe sunt desenate, colorate (față-verso) și decupate (nasturele de la o cămașă e acolo pentru aproximarea mărimii decupajelor). La bază, ciuperca are două fâșii tăiate ondulat din hârtie de ambalat, apoi ușor colorate.

Băncuța și buturuga. Salvam păpuși III

La o margine de sat o pădure s-a-nălțat; prea mult nu mai e din ea, dar ceva-ceva tot a mai rămas. Un primar, gospodar, o băncuță a montat. Mintea-n cap i-o fi fost, oare, când băncuța a comandat? Cine stă la lizieră să citească un ziar? Omu' harnic, pe-nserat, se retrage la odihnă, nu străbate satu-ntreg ca să stea pe banca mică. Lupul, ursul sau vreo vulpe nici atât nu stau pe bancă - prea sunt ocupate ele cu hrana de zile negre.

Lângă bancă, un copac de curând e retezat. Mult s-a frământat pădurea pentru un vechi prieten plecat, dar ce-a rămas din copac - doar o buturugă - are chef de flecăreală. O clipă gura nu-i tace, simțindu-se perfect bine pe covorul format din frunzele uscate! Aproape toți s-au săturat, și de ironii, și de optimism și alte prostii. Trei pomișori catifelați și ciufuliți privesc mirați la băncuța argintată.

O fată brunetă, cu ochi mari de căprioară, stă pitită și ascultă amuzată dialogul nou pornit cu băncuța argintată. Pomișorii par, și ei, destul de interesați.

- Tu, băncuță argintată, cum ai apărut aici? Că eu știu - chiar foarte bine! - că-n pădurea cea frumoasă fier nu crește, și nici plastic.

- Nu sunt fier, sunt aluminiu, și-s făcută pe bani grei pentru a fi inutilă. Nimeni nu mă bagă-n seamă! Mă simt singură și-s tristă. Mi s-a spus că voi avea parte de îndrăgostiți visători, de oameni care vor ședea aici și gânduri își vor împărtăși, visurilor glas vor da... Numai ploaia, însă, și zăpada, nu zic nu, mă mai învăluie cu atenția lor. Frunzele care tot cad, mă acoperă un timp, dar nici ele mult nu stau pentru că vântul le împrăștie mereu...

- Cum?! buturuga întrerupe litania băncuței. Și nu ești fericită când ai parte de atâta atenție?! Vrei să-mi spui că nicio pasăre nu a poposit la tine? Apa care se strânge în curbura ta e numai bună pentru păsări, potolindu-le setea! In mod sigur, vreo rozătoare te-a vizitat și ea. Uite! Eu văd și furnici lângă picioarele tale! Se simt bine aici, altfel ar pleca! Apoi, iedera cea lungă începe să se întindă către tine... Vei fi verde ca și ea!

- Da! E cum zici, în mare parte, dar pe oameni îi aștept... Despre ei mi s-a vorbit tare frumos!

- Ai tu grijă ce-ți dorești! Oameni! exclamă buturuga, cu multă ironie. Te uită bine la mine! Ce am fost și ce-am ajuns! Oamenii te vor răni! Își vor scrijeli numele in aluminiul tău, te vor turti, ba chiar te-ar putea răpi pentru a te topi! Lasă iedera să vină, să te îmbrace cum știe ea, și-atunci va părea că aici te-ai născut și tu!

Buturuga zice bine: de ce să tânjească după oameni când vietățile din pădure sunt așa de aproape? Băncuța a început să zâmbească, privind în jurul ei, simțind in inima-i de aluminiu că acolo-i locul ei. Buturuga, care până mai ieri era falnic pom, a ajuns un ciot vorbăreț și optimist, ca și cum nimic rău nu i s-a întâmplat.

Nici bine nu și-a deschis băncuța inima către pădure c-au și apărut - ca prin magie! - o Vulpiță și un gnom. De acum, niciodată nu se va mai plânge de singurătate. Pădurea a înfiat-o.

Povestea se va sfârși numai atunci când buturuga și băncuța - prietene bune de acum - nu vor mai fi.

Cum au luat naștere băncuța și buturuga scrie in continuare, fără a fi, neapărat, parte din povestea scrisă pentru Școala din Pădure: Băncuța și Buturuga, în jocul Salvam păpuși III, la Provocări verzi.

Băncuța din carton 

e făcută dintr-o jumătate de tub din carton de la prosoape de hârtie (din cealaltă jumătate e confecționată buturuga).

Am tăiat tubul în două, pe lungime - dintr-o bucată e spătarul băncii, din cealaltă e partea pe care se șede. Bucățile sunt capsate. Picioarele băncii sunt tăiate dintr-un tub de carton de la folie alimentara - le-am lipit cu silicon. Băncuța are ochi din plastic și gură din hârtie vopsită cu ojă. Totul e vopsit cu bronz - nu prea a prins bine bronzul pe carton. Iarba din decor e hârtie creponată verde.

Buturuga din carton

- după ce am decupat o parte imaginând rădăcinile am îmbrăcat tubul in șervețel alb, folosind aracet pentru lipire. Culorile sunt tempera. Cilindrul astfel modelat e acoperit cu o bulină din hârtie maro folosită la suportul in formă de pantof. 

Buturuga are ochi verzi, din plastic, și gură din hârtie vopsită cu ojă. Lângă una dintre rădăcini e lipit un mărțișor metalic cu ciupercuțe.

Pomișorii din ață și material plușat sunt cei din pădurea lui Lorax - cel cu ochi îmbrăca un pix, dar e mai in elementul lui aici.

Între ramurile unuia dintre pomișori își face de lucru un fluturaș- gălbui, mărțișor fiind în altă viață.

Ansamblul e fixat cu silicon pe o bucată de carton de la o cutie de bomboane; cartonul e învelit în hârtie de la un pachet primit și pe el am lipit frunze presate. Din unele am tăiat câte puțin pentru micile tablouri cu vietăți imaginate din frunze.

Am adăugat o floricică galbenă (dintr-un mărțișor) și trei pietricele - se observă în primele două poze.

Profu Bufniță. Salvam păpuși III

În pădurea cu alune... Stop! Care pădure, care alune? Despre foste păduri le vorbește Profu Bufniță celor interesați, în cadrul conferinței Spirit al pădurii: Profesor Bufniță organizată de organizația non-profit Provocări verzi in luna septembrie.

Culmea! Aproape e o regulă: cei interesați sunt, în general, cei care știu despre pericolele la care sunt expuși toți oamenii pentru că unii dintre ei - nu foarte mulți, dar lacomi - nu țin cont de nimic pentru a-și satisface pofta de profit. Unii oameni fac greșeala de a susține că oamenii distrug Planeta, distrug Natura... Nu. Profu Bufniță e radical: oamenii se distrug doar pe ei. 

Planeta are un ciclu de viață, ca toate corpurile cerești, iar natura... Natura se descurcă foarte bine fără oameni. Oamenii, însă, nu se descurcă fără natură. Pentru a se apăra, Natura exagerează uneori și se eliberează de oameni și construcții. Ca-n bancul acela vechi: Luna îl vede pe Pământ tare supărat. Ce-i cu tine Pământ? De ce ești supărat? Am oameni, zice Pământul. Fii liniștit! râde Luna. Am avut și eu; trece!

In timp ce Profu Bufniță se ia în serios, strecurând in discurs câte o glumă, să nu caște asistența de plictiseală, bebe Bufniță începe să se foiască în brațele Clarei, mesagera provocărilor verzi 2024. 

Prea multă răbdare n-are, ca toți cei mici, care cred că le știu pe toate. Poate chiar le știu, când vin pe lume, dar le uită luându-se cu joaca, mai apoi cu școala. Nu toți au parte de un profesor Bufniță, care nu se pierde în amănunte neesențiale. Bebe Bufniță nu e foarte conștient de eul său - sau e chiar foarte conștient și de aceea nu are răbdare să asculte ceea ce știe deja. 

Profu Bufniță anunță o scurtă pauză. In partea a doua a conferinței se va prezenta pe sine și va prezenta pe bebe Bufniță. N-a început cu o autoprezentare deoarece, în principiu, toți îl cunosc și își pot da seama ce și cum.

Modest din fire, Profu Bufniță a solicitat povestitorului să-l prezinte. Așadar, vă pot spune nu prea multe - amănunte ar fi în curriculum vitae aflat la adresa de mai jos: 

https://m.youtube.com/watch?v=EobImOBftpY&pp=ygULT3dsIHBvbSBwb20%3D

In principal, sunt 14 mici pompoane lipite pe ambele părți ale unui rotund din carton cu diametrul de 5,5 cm.

Bebe Bufniță e așa un neastâmpărat aiurit încât cred că nu-i pasă dacă e prezentat sau ba... Ooo! Îmi șoptește Profu Bufniță că bebe este foarte conștient de propria-i valoare și nu îl interesează celebritatea, nu-i pasă ce cred, ce știu alții despre el. 

Hm. Ce să zic?! Poate că ar trebui să-i pese măcar ce știu alții despre el. Ce-i adevărat, ce nu și tot așa. Susțin că e adevărat faptul că e plămădit după rețeta aflată la adresa: https://m.youtube.com/watch?v=-9owMCL4skM&pp=ygULT3dsIHBvbSBwb20%3D

Modul de făurire și ingredientele diferă, totuși. Bebe Bufniță are capul și corpul modelate cu ustensila de făcut pompoane primită de povestitor de la Rux, gazda jocului Provocări verzi.

La sfârșitul conferinței, Clara a plecat spre casă ducând cu ea pe bebe Bufniță și pe Profu Bufniță.

Amândoi foarte mirați că au fost imobilizați.

Privind Luna. RiO

Am exersat pictura pe sticlă! Nu orice! Pisici privind Luna Plină! 

Acest triptic era pregătit pentru tema 4, Fii creativ!, din jocul Transformări creative, septembrie, dar nu se potrivește pentru că nu are culorile toamnei. Frunzulițele sunt gălbui, în pom desfrunzit, dar ce e cu alb par fulgi de nea sau... petale mici de flori.

Nici la Reflexii in oglinda - jocul găzduit de Carmen pe blogul Între vis și realitate - nu se potrivește, dar ceva reflexii slabe - ale frunzelor de tei - are.

Lamelele sunt de la o vitrină - am scos geamurile cu ani în urmă și pentru că le-am păstrat am pictat pe trei lamele două pisici privind Luna Plină.

Mai jos e pozată partea pe care am pictat. Prea bine nu m-am descurcat, dar îmi pare că mai bine decât la Tweety.

Am așezat lamelele în raftul de unde au fost scoase (nu m-am gândit să le fotografiez și distanțate - le țin una lângă alta. 

De la distanță, pictura arată mult mai bine decât de aproape. Înălțimea lamelelor este de 33 cm; lățimea totală a tripticului format din cele trei lamele de sticlă e de 10 cm. Înălțimea picturii e de 17,5 cm - am folosit culori acrilice și bronz.

Modelul pe care am incercat să îl imit e la adresa de mai jos:

https://images.app.goo.gl/zsPcZ29DrhSWJCpy8

Gnom de toamna. TC3-septembrie

Gnomii sunt creaturi mitice caracterizate prin statura lor mică (de numai câțiva centimetri) și viața subterană - ei merg pe sub pământ așa cum oamenii merg pe el.

Gnomul de toamnă pe care l-am meșterit pentru tema trei din septembrie, în cadrul jocului Transformări creative nu cred că se poate mișca pe sub pământ, dar nu pot fi sigură. Cu gnomii nu se știe niciodată. 

Atunci când modelezi un gnom, gândindu-te la ce reprezintă în folclor, te poți alege cu un gnom cu puteri reale (în legende totul e posibil, și multe legende - se spune - au un sâmbure de adevăr, de realitate). Așa stând lucrurile, mă pot aștepta la minuni de la mititelul acesta pe care l-am plămădit folosind următoarele: un bec clasic (ars), vopsea acrilica portocalie, melană (pentru a umple tichia, nasul, mâinile și pentru barbă), material verde de la un fost tricou (pentru mâini), ață verde cu firișoare argintii (pentru prinderea mâinilor pe filet și pentru o mai buna aderare a adezivului), mătase verde dintr-o fostă cămașă, pentru tichie, fetru verde pentru a întări borul tichiei.

Nasul e făcut dintr-un rotund mic - material sintetic - în care am introdus melană. Gnomul își păstrează poziția verticală pe o garnitură de cauciuc.

In viziunea lui Paracelsus, gnomii sunt cele mai importante creaturi care întruchipează caracteristicile elementului Pământ (din elementele clasice: Pământ, Foc, Apă, Aer).

Conexiunea lor cu natura și pământul îi face aliați puternici pentru cei care caută o legătură profundă cu lumea naturală. Sunt simboluri ale pământului și naturii, reprezentând armonia și echilibrul din lumea naturală; amintesc oamenilor de importanța cultivării unei relații bune cu pământul și de importanța respectării resurselor acestuia. In calitate de gardieni ai pământului dețin o profundă înțelepciune pe care oamenii o pot folosi. Gnomii ajută plantele să crească, veghind la dezvoltarea armonioasă a acestora, dar se spune că își păzesc și comorile. 

Având o legătură profundă cu energia pământului gnomii simt prezența comorilor ascunse, dar nu doar atât - având cunoștințe extinse despre minerale și metale prețioase adesea îi ghidau pe mineri spre zăcăminte valoroase.

Gnomul din povestea mea se arată purtând cu el ofranda de bună-înțelegere: un bostan-dovleac, un ciorchine de struguri, trei mere. Zic de ofrandă pentru că gnomii mai sunt cunoscuți și pentru firea lor răutăcioasă (le place sa joace feste). Unele legende sugerează că au capacitatea de a-și schimba forma, ceea ce-i face figuri evazive și misterioase.

Pentru accesoriile gnomului am folosit fetru galben și portocaliu + carioci, pentru floricelele de pe tichie. Pentru fructele-ofrandă am utilizat pasta de modelat: dovleacul, merele (care nu par mere) și boabele de struguri. Am vopsit cu ojă fiecare fruct. Cârcelul dovleacului e liță, frunza e din fetru și codița din piele bej. Frunzele merelor sunt din fetru.

Boabele de struguri sunt lipite pe un romb portocaliu căruia i-am tăiat un vârf; frunza e din hârtie pe care am colorat-o cu creioane. (bățul de chibrit e pentru aproximarea dimensiunii)

Gnomii nu sunt numai protectori ai lumii naturale, ci și ai gospodăriilor umane. Intră noaptea în case, pe ascuns, să ajute la treburi și să aducă noroc. Își folosesc abilitățile magice pentru a asigura bunăstarea gospodăriei și, fiind meșteri pricepuți, repară obiectele sparte din casă (poate vor trece și pe aici, măcar să lipească micuțele bibelouri pe care le-am spart într-o zi de Sânziene).

Se spune că gnomii se transformă in piatră in lumina soarelui; unele surse afirmă că se transformă in broaște, nu in piatră, sub razele soarelui. Oricum o fi, gnomii sunt creaturi bune, care ajuta plantele sa se dezvolte.

La mijlocul anilor 1800, Phillip Giebel a făcut, din teracotă, primul gnom de grădină și, curând, acest ornament a devenit foarte popular in Germania.

Școala pădurii. PV-Salvam papusi

Pădurea este o lume aparte, o lume în care totul este interdependent și mutual dependent. Pădurea este și o lume întunecată și magică, plină de aventuri minunate, dar și de provocări teribile. În pădure nimeni nu este singur.

O călătorie în pădure este o călătorie spre înțelegere.

Clara, mesagera Provocări verzi 2024, s-a pregătit pentru școala pădurii cum s-a priceput. 

Din mâneca unei cămăși și-a confecționat un costum kaki: jachetă, bluză și pantaloni - pantalonii sunt cam scurți pentru că a stat cu picioarele in apă când a măsurat.

A vrut să-și confecționeze o șapcă sau o bereta, dar a reușit ceea ce se vede-n poză. A croit chipiul și brâul din materialul unei genti dezafectate. Botinele sunt vârfurile unei mănuși pentru șoferi.

Și-a luat cu ea un atlas cu animale, ceva pești și o reptila și-a pornit către cea mai apropiată pădure, un mestecăniș.

Abia s-a apropiat și-a întâlnit o Vulpiță foarte curioasă privind atlasul ei. 

Cu multă bucurie, Clara i l-a oferit să-l răsfoiască.

- Cum de ai ieșit din pădure? o întreabă Clara pe Vulpiță.

- Caut mâncare. Mai nimic nu e în pădure, în ultimul timp. Nici vulpițe, lupi sau veverițe nu prea mai sunt. Care mai de care, și-a luat lumea-cap - dacă a scăpat de vânători. N-ai aflat ce-a pățit ursul brun? E ținta vânătorilor. Flămând fiind își caută hrana prea aproape de oameni; ca și cum i s-ar fi șters din ADN că omul e cel mai puternic prădător. Dar, nu! Ursul știe! Știu și eu și știu și lupii, dar ne apropiem, pentru a supraviețui - dacă avem vreo șansă...

Va urma... poate... 😊

Canar pe oglinda. TC4 și RiO

Canarul Tweety e unul dintre personajele favorite. Îmi place de numa' și cum vorbește personajul. Cu ceva ani în urmă, una dintre prietene mi-a dăruit o "cană Tweety" - e adorabilă. Cană e impropriu spus pentru că ar încăpea in ea doi canari - înghesuiți, dar ar încăpea. 

Între altele, am o oglindă pe care e pictat acest canar și mi-am zis că aș putea să pictez și eu. Ha-ha! Ocazia a fost numai bună pentru că în septembrie, în jocul Transformări creative e cu sticlă - oglinda e tot sticlă așa că e permisă (sunt permise inclusiv ceramica și porțelanul). Tema patru, în fiecare lună, e Fii creativ! Fiecare face ceea ce vrea (și poate). 😊

L-am pictat pe Tweety, copiind cu foaie de calc un desen de pe cutia in care era cana (am păstrat imaginile cu Tweety, pentru a avea un model la îndemână, când am nevoie). Cu indigo am transferat desenul pe oglindă și am pictat. 

Mă gândeam: cât de greu o fi să pictezi pe oglindă? Și-am aflat! Pentru mine nu a fost deloc simplu. Probabil că există o tehnică anume, dar am pictat după ureche. 

Când am fotografiat, încercând să obțin reflexii pentru jocul Reflexii in oglindă, inițiat cândva de SoriN și găzduit azi de Carmen pe blogul Intre vis și realitate, mi-am zis uau! ce nașpa am reușit! Am lăsat imaginea, ca exemplificare, și apoi am retușat, pentru a obține ceva mai frumos (prin comparație, ce e in prima foto e net mai reușit decât ce e in a treia)

Am pictat pe jumătatea unei truse cu oglindă - dacă tot a rămas o parte neutilizată... Înălțimea oglinzii e de 8 cm, lățimea de 5 cm.

Borcanul auriu. TC2-septembrie

Toamna, se poate spune, a început să-și întindă mantia. Jocul Transformari creative avansează cu anotimpul. Eu... avansez săptămânal - îmi place să cred - cu temele fiecărei luni calendaristice. E a doua săptămână din luna cu sticlă (sticla, adică, e materialul lunii in cadrul jocului. 

Tema a doua este La indigo! E vorba despre reproducerea - mai mult sau mai puțin fidel - a unui borcan cu lumânare. Modelul este pe blogul Explorator prin viață, unde MNiko găzduiește jocul. 

Ceea ce am făcut se vede in poza de mai jos. Privit de la distanță borcanul arată mult mai bine decât in poză. 😃

Prima încercare, însă, a fost cu un borcan înalt de 12,5 cm. Am lipit pe el o frunză, apoi l-am vopsit cu albastru, acrilic - după uscare culoarea s-a întunecat; a fost primul lucru care m-a indispus, dar mi-am zis că... asta e. Când să desprind frunza, lipită cu lipici pentru puzzle (primit de la gazda jocului, anul trecut), hop! S-a lipit extra bine! Și folosisem acest lipici cu gândul că frunza se va dezlipi ușor. Nu. 

M-am supărat, pentru că arăta cam zdrențăros conturul frunzei pe sticlă, și-am zis c-o iau de la capăt. Cucu! Vopseaua se curăță greu - poate ar fi fost simplu cu diluant, dar aveam doar acetona pentru curățat lacul de pe unghii și era insuficienta. Deși am curățat parte din vopsea, am zis să-i fac, totuși, poză.

Am abandonat borcanul înalt și am căutat unul rotunjor. Mi-am zis că, (aproape) sferic, vopsit cu auriu, se potrivește și toamna, și iarna. S-a vopsit ușor și lacul bronz-auriu s-a uscat repede. Cu ojă portocalie am trasat dungi, imaginându-mi că reprezint un dovleac. Nu seamănă a dovleac, ci a glob auriu cu dungi portocalii. 

Modelul de frunza l-am desenat și am lipit tot cu lipici pentru puzzle - uitând faza cu dezlipitul! - dar s-a dezlipit excelent! E întreaga și lucioasă pe partea unde a fost lipiciul - ca și cum ar fi plastifiată.

La gâtul borcanului am legat câteva fire obținute din foi de la porumb. Sor'mea a feliat niste foi în fâșii de 2-3 cm lățime și le-a pus la uscat in ideea de a le folosi la ceva decorațiuni - spre surprinderea ei, după uscare arată ca iarba uscată. S-au potrivit la fix pentru tema mea. Firele astfel obținute sunt destul de rigide și nu pot fi rupte trăgând de ele sau îndoindu-ule - extra-rezistente la tracțiune.

Pe fundul borcanului am pus un pumn de pietricele din granit (rămase de când s-a lucrat la ceva mozaic) - lumânarea e destul de bine fixată între ele. 

Dar până să găsesc lumânare!! Am vrut să cumpăr - și nu s-ar fi numit refolosire - dar prin magazinele din apropiere erau doar din cele pentru tort și rotundurile acelea în cutiuțe din aluminiu - de-astea aveam și în casă, dar nu mi se par potrivite. Și mi-am amintit că într-un sfeșnic din cristal (mutat de colo-colo an de an) era înfiptă o lumânare neatinsă vreodată de foc - am găsit repede sfeșnicul, dar nu și lumânarea. După vreo două zile am găsit și lumânarea - un raft mai jos în bufetul unde era sfeșnicul, căzută printre platouri. Și-am tăiat cinci cm din această lumânare gălbuie - i-am tăiat vârful, să fie aspectuoasă, în borcan. Și gata.