Se afișează postările cu eticheta tablou-cu-aplicatii. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta tablou-cu-aplicatii. Afișați toate postările

2025-12-20

Tufănică din solzi de con. TC11-t2

Pentru luna noiembrie mi-am imaginat ce temă ar putea fi în jocul Transformări creative, doar că postez mult prea târziu pentru o înscriere în vreun tabel - jocul are farmec și fără tabele. 😊

Recapitulare (fragment) din regulamentul (general) prezentat în luna ianuarie:
- trei teme impuse și una la alegere, astfel: t1 - 2D, o lucrare în două dimensiuni care poate fi tablou (care poate avea aplicații gen mărgele, panglici etc.), felicitare (și multistrat poate fi) ornament de agățat, farfurie, tavă etc. t2 - o temă specifică materialului de reciclat; t3 - Sărbătorim Ziua... (o lucrare care să sugereze celebrarea unui eveniment din luna respectivă; t4 - Fii creativ! (temă la alegere)

Se pare că timp de 11 luni nu am fost atentă la tema doi! Mihaela, gazda jocului, formula ea titlul temei. Eram sigură că tema doi se referă la ceva specific lunii in curs (Flori in mai - Florar, ca exemplu), dar... e despre specificul materialului... Noh, și aici m-am încurcat... după ce am lucrat ce se vede in poză. Și așa am ajuns să confecționez un mic tablou cu o floare de tufănică "uscată" - tufănelele și crizantemele fiind considerate "Florile lunii noiembrie". Tufănica e o specie de crizantemă cu flori mici.

Floare din solzi de con lipită pe carton roz decorat cu decupaje

Floarea e confecționată din solzii unui con de brad - am lipit solzii direct pe cartonul roz (in mijloc am lipit o bulină din staniol auriu). E o tufanică stilizată. 😊

Aplicațiile sunt din carton decupat din ambalajul unor ciocolate. Am folosit bronz auriu pentru ovalul in care e floarea și pentru unele contururi - ovalul e inestetic pentru că nu am avut la îndemână pensula potrivită.

Nu prea poate fi felicitare ce am lucrat - de scris pe verso, cu puțină voință, s-ar putea scrie, dar se strică sigur închisă în plic și expediată prin poștă.

Nu știu de ce, dar unele foto ies ca cea de jos, deși lumina e aceeași...

Mic tablou cu aplicații

Am postat poza pentru că îmi place cum arată cartonul roz cu aplicații în "semiîntuneric".

2025-08-11

Tablou inima de toamna. TC08-t2

Inimă de toamnă! Ce titlu pompos am găsit pentru tema doi (soare) din luna august, în jocul Transformări creative! Materiale: dopuri, capace de orice fel.

Tablou inima din carton, hârtie creponată, paie și capace din plastic

Nu l-am schimbat, titlul, pentru că s-a formulat de la sine in timp ce fotografiam inima cu paie, Soare din capac roșu și staniol auriu și iarba dintr-un capac vernil.

Inimă roz, capac decupat sub forma de soare, capac vernil, staniol auriu

Plasa roz, primită de la MNiko, gazda jocului, îmi place foarte mult, dar nu mă pricep să lucrez din ea ceva foarte frumos așa că o folosesc când mi se pare potrivită. Roz, toamna, nu e cea mai vizibilă culoare in natură, așa că am ales-o pentru a îmbrăca în ea... inima roșie, care poate fi o frunză (de arțar roșu, de exemplu) 😊

Un capac roșu am tăiat in formă de soare și l-am "pătat" cu bronz auriu, apoi l-am lipit pe inima din carton peste un soare decupat din staniol auriu.

Soare decupat in dop de plastic roșu și soare din staniol auriu

Paiele le-am introdus prin ochiurile plasei și le-am fixat cu trei "bucăți" de iarbă decupate din capacul verde - am acoperit golurile dintre plastic și inimă cu silicon verde cu sclipici.

Inima din carton, hârtie roșie creponată, plasa roz

Inima e dintr-o bucată a unei cutii-ambalaj din carton; e îmbrăcată in hârtie roșie creponată și cu plasa roz; pe verso am lipit carton ciclam.

2025-03-24

Tablou cu plasa, paie si fluture. TC03-t4

Ceea ce se vede in poza de mai jos e un mini tablou care îmi place! Specific îmi place pentru că, deseori, nu prea sunt mulțumită de ceea ce reușesc. Sunt sigură că de-aș avea mai multă imaginație ar fi arătat și mai fain. In realitate este mult mai sclipicios.

Tablou din carton auriu și polistiren vernil decorat cu paie uscate și fluture abtibild

Este un mini tablou (înalt de 18 cm lat de 9 cm) lucrat pentru tema patru din luna martie, in jocul Transformări creative. Se lucrează cu materiale poroase: polistiren, carton buretat etc.. altfel spus, e ceea ce am lucrat pentru Fii creativ!

Materiale necesare pentru tablou

Carton (auriu), polistiren (vernil), plasă pentru buchete de flori/cadouri (roz pal, primită de la gazda jocului ca premiu-dar pentru jocul de anul trecut. Fire de păioase și un fluture abțibild, cu sclipici. Adeziv lichid și bandă adezivă. Un inel și o bucățică de sfoară pentru agățătoare.

polistiren vernil, plasa roz pal, fire de păioase: trei bej și una roz

Am folosit foarfeca, desigur.

Cum am lucrat tabloul cu plasă, paie și fluture

Cartonul auriu e dintr-o cutie de bomboane și e baza acestui tablou.

Dreptunghiul vernil e decupat din capacul unui cofraj din polistiren. Pe el am lipit un dreptunghi de plasa roz pal - marginile plasei sunt lipite pe verso cu banda adeziva transparenta. Dreptunghiul din polistiren cu plasa e lipit pe carton cu adeziv.

Păioasele le-am strecurat printre ochiurile plasei și locul unde se adună împreună l-am mascat cu fluturele sclipicios desprins, in timp, de pe geamul unde fusese lipit.

Am prins inelul arămiu și bucata de sfoară.

2025-03-22

Ziua Mondiala a Apei. TC03-t3

In loc de introducere

Ziua Mondiala a Apei e sărbătorită anual - începând cu anul 1993 - in data de 22 martie. Se procedează astfel pentru a se atrage atenția asupra problemelor legate de necesitatea protejării cantitative și calitative a apelor și de a pune în adevărata lumină rolul, îndatoririle și responsabilitățile celor cu atribuții în întreținerea, valorificarea și protejarea surselor de apă. Ce să zic? Foarte frumos din partea inițiatorilor - au auzit, probabil, de protejarea apelor și cei care sapă pe fundul mărilor și oceanelor, și cei care transportă petrol pe mare, și cei care desalinizează apa mărilor și oceanelor, și cei care folosesc apa din pânza freatică in minerit și tot așa. Au auzit; și? Tot furnicile lucrătoare au de tras: economie de apă! Fără piscine, apa raționalizată etc.. Unii s-au gândit chiar să curețe apa uzată și să ne-o dea s-o bem. Ce dacă apa aia vine din WC? O filtrează specialiștii și ne-o trimit pe altă conductă, cu denumirea de potabilă. Nu strâmbați din nas - e o metodă de protejare a apelor. 😏

In fiecare an e o tematică a sărbătorii. Anul acesta, 2025, este Conservarea ghețarilor. Am voie să râd? Unii tocmai se pregătesc să intensifice valorificarea resurselor de prin Antarctica. Sfântului profit nu-i pasă că se topesc ghețarii, că se distrug fauna, flora etc. 

M-am luat cu vorba cârcotitul și-am uitat ce voiam să zic, de fapt, cu ocazia Zilei Mondiale a Apei. In jocul Transformări creative, martie 2025, tema 3 e despre o sărbătoare din luna in curs - in context, Ziua Femeii (8 martie) sau Ziua Apei (22 martie). Știam că există o zi a apei, dar am aflat care cu ocazia jocului - n-o să mai uit curând pentru că am făcut un mic tablou cu peștișori din polistiren (materialele poroase fiind materialele lunii). Am scris data pe el și-l voi așeza în balcon, la vedere.

Tablou mic cu pești din polistiren

Tablou cu pesti verzi din polistiren, soare din foam

Am folosit o bucată dintr-o reclamă la nu mai știu ce medicamente (o am de când se mai lăsau diferite oferte - nesolicitate - in cutiile poștale - mi-a plăcut forma și am mai folosit hârtia ca tipar pentru una, alta).

M-am gândit la pești pentru că printre resturile de polistiren am dat de delfin - peștele cel mai mare. Fix așa arăta forma - doar i-am desenat ochiul cu o carioca neagră.

Soarele și ce e galben sunt din foaie buretată; din polistiren sunt cifra 22, picătura (pe care am dat-o cu albastru - carioca), steaua de mare, vegetația marină și, evident, peștii. Literele pentru martie sunt decupate din carton albastru sidefat (un rest de la n-am idee ce).

Hârtie vernil pe dosul tabloului cu pești din polistiren vernil sidefat

Pe verso, pentru a ascunde scrisul și pentru a avea mai multa rezistență hârtia velina a reclamei, am lipit hârtie verde - e un plic origami, primit de la Rux, pe care l-am desfăcut cu gândul să văd cum se face - n-am mai reușit să-l refac! 

Lungimea tabloului e de 20 cm, lățimea la mijloc de 11 cm.

Transformări creative:

Planta decorativa-coji fistic, boabe cafea. TC11-t4