Un tată toacă, liniștit, legumele pentru o supă. Intră fiica, elevă în clasa a treia.
- Tatiiii!
- Ce-ai, tu? o privește mirat, ușor îngrijorat de tonul ei aparent disperat, dar nu neglijează să răstoarne, in apa care fierbe într-o oală pe aragaz, legumele mărunțite.
- De Ziua Culturii Naționale trebuie să facem un proiect despre aceasta, in jocul Transformări creative... In ianuarie trebuie să folosim ambalaje, din plastic și/sau hârtie - staniol, folie de ambalat flori, ambalaj de bomboane sau ciocolată... dar nu cutii
- Și, care-i problema? întreabă tatăl, potrivind de sare fiertura.
- Nu știu ce să fac! își privește tatăl, mirată că nu pricepe.
- Știi ce e aia cultură? o întreabă.
- Da! aproape că strigă, cu oarecare mândrie, și continuă, invitată din priviri de tată: - E atunci când plantezi semințe și crește grâul.
- No, dacă e așa, desenează un lan de grâu!
Fata nu prea era sigură că tatăl zice corect. El pare că o înțelege, și întreabă:
- Cine e Mihai Eminescu?
- Mihai Eminescu e poetul nostru național! răspunde repede, sigură de ea.
- Știi ce însemnă național?
- Național... Național e atunci când... - își învârte ochii căutând în memorie, și se strâmbă nemulțumită pentru că nu găsește răspunsul. Caut pe internet! găsește soluția, dar tatăl o oprește, pe un ton aproape sever:
- Nu cauți pe internet! O rezolvam altfel, pentru a face proiectul. Știi Lebăda lui Eminescu?
- Eminescu avea o lebădă? face ochii mari fata. Nu știam...
- Poezia... - își dă adultul ochii peste cap.
- Lebăda lui Eminescu se numea Poezia? Ce frumos! Eu nu pot avea o lebădă?
- Tu nu poți avea nici măcar un proiect pentru Ziua Culturii Naționale - murmură tatăl, preocupat de supă.
- Dacă ești așa deștept, de ce nu-i spui tu ce înseamnă cultură, ce însemna național, iar cultura națională se referă și la artă, la tradiții, nu doar la literatură?! își face mama prezența simțită, sprijinită de tocul ușii bucătăriei, cu ceașca de cafea într-o mână și o revistă de cuvinte încrucișate în cealaltă.
- Nu-s deloc deștept! De aceea o întrebam pe ea, să mă lumineze. Pun bulion acum sau mai las zeama să clocotească?!
- Pune acum - zice mama și-i face semn copilei s-o urmeze.
Zâmbind, tatăl le asculta dialogul...
Mama ii spune că vor face o cărticica in formă de lebădă, lipită pe un plic decorat.
Cărticica va avea patru pagini, unde ea, fata, va scrie versurile poeziei Lebăda, de Mihai Eminescu:
Când printre valuri ce saltă
Pe baltă
În ritm ușor,
Lebăda albă cu-aripele-n vânturi
În cânturi
Se leagănă-n dor ;
Aripele-i albe în apa cea caldă
Le scaldă,
Din ele bătând,
Și-apoi pe luciu, pe unda d-oglinde
Le-ntinde:
O barcă de vânt.
A copiat de pe internet forma unei lebede și, cu indigo, a transferat desenul pe un carton, apoi a conturat tiparul pe o hârtie albă (împăturită in patru) în care fusese ambalat un cadou mic.
După ce fiica a copiat versurile poeziei, a ajutat-o să decupeze - din hârtie bej, ambalaj - și să lipească un plic ce pare mapă, in care să-și păstreze, eventual, felicitările primite cu ocazia sărbătorilor de iarnă.
Pentru că plicul era prea banal, fiica a împletit trei fâșii de hârtie creponată rămas de la jocul de Advent, apoi a lipit câte o bucată pe plic. La colțuri a colorat cu bronz auriu și a trasat câteva linii, pe ici, colo, să-i demonstreze mamei că poate trasa linii drepte folosind rigla și carioca.
Din fâșii de hârtie creponată au fost confecționate valurile pe care plutește lebădă cărticică.
- Du-te și arăta-i lui tati că te-ai descurcat.
Entuziasmată, fiica aleargă la bucătărie, unde tati tocmai punea supa in trei boluri.
- Uite, tati! Un plic unde să păstrez felicitări!
- Foarte frumos, felicitări! Poate îl faci mamii cadou, să aibă unde păstra rețetele culinare pe care i le voi scrie.
De data aceasta, mami asculta zâmbind.
- Mami, haide la masă! strigă tati, și mami nu întârzie.
Perfecta familie aparent disfuncțională mănâncă supa făcută de tati. Adulții, in timp ce mănâncă, ascultă cu interes ce le povestește fiica.
- Bravo, draga mea - zice tati - acum mănâncă; îți crește supa in blid.
Fiica face ochii mari, apoi incepe să râdă, imaginandu-si cum crește supa.
