La o margine de sat o pădure s-a-nălțat; prea mult nu mai e din ea, dar ceva-ceva tot a mai rămas. Un primar, gospodar, o băncuță a montat. Mintea-n cap i-o fi fost, oare, când băncuța a comandat? Cine stă la lizieră să citească un ziar? Omu' harnic, pe-nserat, se retrage la odihnă, nu străbate satu-ntreg ca să stea pe banca mică. Lupul, ursul sau vreo vulpe nici atât nu stau pe bancă - prea sunt ocupate ele cu hrana de zile negre.
Lângă bancă, un copac de curând e retezat. Mult s-a frământat pădurea pentru un vechi prieten plecat, dar ce-a rămas din copac - doar o buturugă - are chef de flecăreală. O clipă gura nu-i tace, simțindu-se perfect bine pe covorul format din frunzele uscate! Aproape toți s-au săturat, și de ironii, și de optimism și alte prostii. Trei pomișori catifelați și ciufuliți privesc mirați la băncuța argintată.
O fată brunetă, cu ochi mari de căprioară, stă pitită și ascultă amuzată dialogul nou pornit cu băncuța argintată. Pomișorii par, și ei, destul de interesați.
- Tu, băncuță argintată, cum ai apărut aici? Că eu știu - chiar foarte bine! - că-n pădurea cea frumoasă fier nu crește, și nici plastic.
- Nu sunt fier, sunt aluminiu, și-s făcută pe bani grei pentru a fi inutilă. Nimeni nu mă bagă-n seamă! Mă simt singură și-s tristă. Mi s-a spus că voi avea parte de îndrăgostiți visători, de oameni care vor ședea aici și gânduri își vor împărtăși, visurilor glas vor da... Numai ploaia, însă, și zăpada, nu zic nu, mă mai învăluie cu atenția lor. Frunzele care tot cad, mă acoperă un timp, dar nici ele mult nu stau pentru că vântul le împrăștie mereu...
- Cum?! buturuga întrerupe litania băncuței. Și nu ești fericită când ai parte de atâta atenție?! Vrei să-mi spui că nicio pasăre nu a poposit la tine? Apa care se strânge în curbura ta e numai bună pentru păsări, potolindu-le setea! In mod sigur, vreo rozătoare te-a vizitat și ea. Uite! Eu văd și furnici lângă picioarele tale! Se simt bine aici, altfel ar pleca! Apoi, iedera cea lungă începe să se întindă către tine... Vei fi verde ca și ea!
- Da! E cum zici, în mare parte, dar pe oameni îi aștept... Despre ei mi s-a vorbit tare frumos!
- Ai tu grijă ce-ți dorești! Oameni! exclamă buturuga, cu multă ironie. Te uită bine la mine! Ce am fost și ce-am ajuns! Oamenii te vor răni! Își vor scrijeli numele in aluminiul tău, te vor turti, ba chiar te-ar putea răpi pentru a te topi! Lasă iedera să vină, să te îmbrace cum știe ea, și-atunci va părea că aici te-ai născut și tu!
Buturuga zice bine: de ce să tânjească după oameni când vietățile din pădure sunt așa de aproape? Băncuța a început să zâmbească, privind în jurul ei, simțind in inima-i de aluminiu că acolo-i locul ei. Buturuga, care până mai ieri era falnic pom, a ajuns un ciot vorbăreț și optimist, ca și cum nimic rău nu i s-a întâmplat.
Nici bine nu și-a deschis băncuța inima către pădure c-au și apărut - ca prin magie! - o Vulpiță și un
gnom. De acum, niciodată nu se va mai plânge de singurătate. Pădurea a înfiat-o.
Povestea se va sfârși numai atunci când buturuga și băncuța - prietene bune de acum - nu vor mai fi.
Cum au luat naștere băncuța și buturuga scrie in continuare, fără a fi, neapărat, parte din povestea scrisă pentru
Școala din Pădure: Băncuța și Buturuga, în jocul Salvam păpuși III, la
Provocări verzi.
Băncuța din carton
e făcută dintr-o jumătate de tub din carton de la prosoape de hârtie (din cealaltă jumătate e confecționată buturuga).
Am tăiat tubul în două, pe lungime - dintr-o bucată e spătarul băncii, din cealaltă e partea pe care se șede. Bucățile sunt capsate. Picioarele băncii sunt tăiate dintr-un tub de carton de la folie alimentara - le-am lipit cu silicon. Băncuța are ochi din plastic și gură din hârtie vopsită cu ojă. Totul e vopsit cu bronz - nu prea a prins bine bronzul pe carton. Iarba din decor e hârtie creponată verde.
Buturuga din carton
- după ce am decupat o parte imaginând rădăcinile am îmbrăcat tubul in șervețel alb, folosind aracet pentru lipire. Culorile sunt
tempera. Cilindrul astfel modelat e acoperit cu o
bulină din hârtie maro folosită la suportul in formă de
pantof.
Buturuga are ochi verzi, din plastic, și gură din hârtie vopsită cu ojă. Lângă una dintre rădăcini e lipit un mărțișor metalic cu ciupercuțe.
Pomișorii din ață și material plușat sunt cei din pădurea lui
Lorax - cel cu ochi îmbrăca un pix, dar e mai in elementul lui aici.
Între ramurile unuia dintre pomișori își face de lucru un fluturaș- gălbui, mărțișor fiind în altă viață.
Ansamblul e fixat cu silicon pe o bucată de carton de la o cutie de bomboane; cartonul e învelit în hârtie de la un pachet primit și pe el am lipit frunze presate. Din unele am tăiat câte puțin pentru micile tablouri cu vietăți imaginate din
frunze.
Am adăugat o floricică galbenă (dintr-un mărțișor) și trei pietricele - se observă în primele două poze.
