Sunt încurcată in aparate, conturi online, link-uri și alte cele. Aproape totul e încurcat, în aproape toate planurile și mă bucur că sunt încurcături și neplăceri mărunte, care-mi consuma timp, dar nu și suflet. Nu mă plâng! Doar constat și dau de veste. Așa... Revin la jocul Transformări creative - 2024. Luna aprilie, tema doi: la indigo.
Am avut de ales dintre mai multe "variante" de iepurași și am ales ce mi s-a părut mai simplu: iepurașul din cercuri cu sfoara, floricele și fundiță. Modelul poate fi văzut pe blogul Explorator prin viață, unde este găzduit jocul - joc in care poate intra oricine își dorește.
A mai fost un criteriu pentru care am ales modelul: îmi plac obiectele înfășurate in diferite fire. Cercurile sunt tăiate din cartonul interior al unei cutii în care au fost ceva vitamine - banuiesc doar, pentru că e o cutie "confiscată".
Iepurașul rozaliu e prezentat de Daisy.
Înălțimea iepurașului e de circa 21 cm - cu urechi cu tot are 28 cm; diametrul cercului mare e 13 cm, al celui mic 9 cm. Fiecare piesa e înfășurată, separat, cu fir din lana roz răsucit cu fir bucle roz in degrade (pare mai pufos iepurașul - doar pare!) Mai apoi am asamblat piesele prin lipire.
Florile sunt decupate dintr-un rest de material elastan; le-am încrețit ușor pentru a nu părea... tapet. In mijloc am lipit cate un nasture alb.
Funda e din voal roșu imprimat cu ceva flori, material rămas de la o rochie.
Desi pozele sunt făcute direct cu tableta, declar solemn că iepurașul arata mai bine in realitate (asa-mi pare mie).