Bradul puzzle, Toto si Clara. AFEC2024

Întâmplările povestite mai jos s-au petrecut zilele trecute...

Adventul fotografic al Exploratorului creativ s-a încheiat, teoretic, în ziua de 25, de Moș Crăciun (continua până în 31 decembrie inclusiv pentru cine nu a reușit să finalizeze și vrea să o facă). 

Tabelul pentru Adventul exploratorului creativ 

și cel dedicat Adventului Fotografic sunt deschise.

Toto, mascota jocului, e tare fericit pentru că a venit Moș Crăciun și la el, și se întinde după cadoul pe care îl bănuiește a fi pentru el. Dar, oare chiar e pentru el?!

S-a apropiat cu pași ezitanți, incantat de ceea ce vedea, nehotărât ce să aleagă...

Douăzeci și cinci de brazi colorați zilnic sunt acum asamblați in unul mare. I-am lipit pe un dosar plic, căruia i-am tăiat lateralele pentru a completa unde era nevoie pe lățime și înălțime.

Pe verso am lipit folie alimentara din aluminiu și am confecționat din carton ondulat, învelit în folie, un suport pentru că bradul sa aibă echilibru pe verticala.

Am găsit bradului un loc pe care îl consider cel mai potrivit - arata bine acolo, are stabilitate, da culoare: în suportul pentru umbrele mici aflat pe oglinda din hol. Va zic: arata superb! Perfect potrivit in acel loc.

Mai jos e o imagine defectă - habar nu am de ce, când lumina e direct in ecranul tabletei (nu în obiectivul foto) pozele se întunecă in momentul in care se salvează pe tableta. Am adaugat-o aici pentru că sunt accentuate culorile neon.

In sfârșit, am ajuns la ce voiam să povestesc! Întâlnirea dintre Toto și Clara. A fost emoționantă, desigur! 😊 Am scris in urmă cu vreo câteva zile că Toto a insistat să-i ofere un cadou Clarei: un șirag de mărgele roșii. O văzuse prin cartier, ii plăcuse, și voia să intre în vorbă cu ea, să-i de-a ocazia să-l cunoască. 

I-am zis voinicului că nu oferi mărgele necunoscutelor, dar șmecherul a găsit soluția de a face cum vrea el:

- Ii voi spune că Moș Crăciun - din greșeală sau nu - a lăsat sub bradul meu un cadou pentru ea.

Ce era să mai zic?! Am făcut șiragul de mărgele, am făcut și cutia, iar în 25 decembrie dimineață, când personajele din cartier urmau să se adune lângă bradul cel mare (la care, fie vorba, Toto a contribuit din plin), s-a grăbit să fie primul. Și - întâmplător sau nu - Clara a venit imediat după el. Emoționat, s-a apropiat, s-a prezentat, a explicat și i-a întins Clarei cadoul.

Ce fericire pe el că nu s-a supărat Clara că a fost atât de îndrăzneț! Și nu doar că nu s-a supărat! L-a îmbrățișat!

Și nu doar că l-a luat brațe! I-a oferit în dar o căciuliță roșie ca a ei (din seria lucrată de o fata cu suflet tare frumos, Rux).

In gândul lui și-a zis c-o sa poarte căciulița și vara! 

- Mulțumesc pentru cadou, Toto! Hai, da-te jos acum - i-a zâmbit Clara, simțindu-se brațele ușor amorțite.

- Da, da, acum! 

- A! Iată fotograful! Privește spre el, să marcăm momentul printr-o fotografie. 

Clara a privit spre obiectiv, dar Toto cu ochii la ea.

- Da, da, zici bine! se entuziasmează micuțul care nu se mai dădea dus din brațele Clarei. O poză și gata! îi spune. No! Încă una! N-am privit spre obiectiv...

Toto a privit în obiectiv când Clara, mirată, a privit spre el. Și-au tot cerut să li se facă poze, dar tot pe rând priveau spre obiectiv - până s-a saturat fotograful și i-a lăsat în ale lor.

Pentru că nu l-am lăsat pe Toto să-i ofere Clarei un brăduț din plicul 22... Ce-a făcut, șmecherul?! I-a oferit întreg acest brad! Puteam să-l contrazic? Puteam sa zic, în fața Clarei, că nu doar el s-a distrat cu acest brad?! Nu puteam! In plus, sunt sigură că știe și Clara.

Va asigur că cei doi au devenit prieteni foarte buni, chiar daca fiecare are alt stil de viață, alte concepții despre lume și viață. Amândoi știu cum să ajungă la un numitor comun prin simplul fapt că se respectă. Și se iubesc, specific. Prietenii buni se iubesc; iubirea include și respectul, evident (respectul nu include, neapărat, iubirea).

Volumul 3 reconditionat. Semn de carte

Îmi plac romanele istorice mai mult decât manualele de istorie, dar nu acesta e motivul pentru care am ales sa recondiționez coperțile unui roman în trei volume: Regii blestemați. Recondiționarea - cam mult spus, totuși - e vizibila în cazul volumului trei, și e tema lunii iunie la Provocări verzi - 2024, Salvam cărți: Vacanta. Primul popas de... Poveste. 

Tema implică și un semn de carte, așa că am inceput cu acesta. Nu. 

De semnul de carte mi-am amintit când am vrut sa înscriu în tabel link-ul postării. Doar pozele sunt la inceput.

Semnul de carte e confecționat din denim culoarea petrolului și decorat cu o bucata de perdea alba colorata cu acrilice și ceva bronz auriu, dar și cu "linii" și contururi din silicon auriu cu sclipici și silicon verde.

Ca sa nu se lipească de pagini siliconul l-am presat cu degetele până nu s-a mai simțit lipicios.

Recondiționare cotor carte

Un roman istoric nu e tocmai o poveste deși, în general, autorii își mai lasă imaginația să zburde. Maurice Druon a coborât în istorie până în secolul al XIV-lea, documentandu-se foarte serios ( ajutat și de alții), dar și-a lăsat fantezia libera. N-am căutat să "separ" realitatea istorică de fantezie, dar m-am cam prins pe unde a fabulat. Unele episoade din carte (scrie in Introducere) sunt considerate de istorici ca fiind neverosimile. Oricum, n-am citit romanul (de doua ori, la distanță de ani) pentru acuratețea istorică.

Așa... Revenind la Provocări verzi... Am avut carton potrivit numai pentru cotorul volumului trei, care - culmea coincidenței! - era cel mai deteriorat.

N-am făcut mare lucru. Am lipit paginile care deveniseră volante - astfel încât să nu se desprindă de cotor și să permită bine deschiderea cărții. Am acoperit, cu o carioca, "zgârieturile" albe de pe coperta.

La volumele unu și doi am avut mai puțin de lucru - la volumul doi am reușit mai bine decât la primul. Doar am acoperit "zgârieturile" și am dichisit puțin cotoarele (paginile nu erau desprinse).

Clara, mesagera Provocări verzi-2024, e așezată pe volumele unu și doi, prezentând volumul trei cel dichisit mai cu spor.

Pe cotorul din carton albastru am scris cu dermatograf alb și am lipit peste banda adeziva, sa nu se șteargă. In afara de dermatograf aveam albe doar vopsea și acuarele - nu mă descurc să scriu cu așa ceva pe o suprafață mică așa că am făcut... alegerea firească.

Înscriu aceasta postare și în jocul Transformări creative 2024, în tabelul rezervat "restanțelor", pentru luna martie, tema 3 (recondiționare carte) și pentru luna februarie, tema 4: Fii creativ! (semnul de carte) 

Mulțumesc pentru sugestie, Mihaela!

Un pic despre roman

Seria de romane scrisă de Maurice Druon o am in trei volume (ediția 1977, Editura Cartea românească), cu titlul Regii blestemați. Din serie fac parte: Regele de Fier (1955) - despre regele Franței numit Filip cel Frumos și care pare că a rămas în istorie nu pentru reformele sale, ci pentru distrugerea Ordinului Templierilor; Regina sugrumată (1955) - despre Margareta de Burgundia, soția lui Ludovic al X-lea, zis Arțăgosul, care a urmat la tron tatălui său, Filip cel Frumos; Otrăvurile coroanei (1956) - despre Clemence, nepoata reginei mamă Maria a Ungariei, care pleacă în Franța pentru a deveni a doua soție a Artagosului; Legea bărbaților (1957) - în principal despre momentul morții lui Ludovic al X-lea care a avut doar o fata, cu Margareta de Burgundia, fiica ce se bănuia că e bastarda, și nu era dorită ca regina. Nu se dorea, în fapt, o femeie pe tron, așa că "șmecherii" de la Curte au căutat să dovedească faptul că, legal, femeile nu puteau moșteni tronul Franței; Lupoaica Franței (1959) - Isabelle, fiica lui Filip cel Frumos, căsătorită cu Eduard al II-lea, regele Angliei; Crinul și leul (1960) - în principal, despre Eduard al III-lea, al Angliei, Filip al VI-lea, al Franței. Când un rege pierde Franța (1977) pare că nu e in cele trei volume editate în România la acea vreme... (poate e, dar fara titlul care sa arate asta, cum e in cazul celorlalte). În volumele pe care le am scrie și despre Ioan I, regele necunoscut, care ar fi fost fiul Artagosului cu Clemence, dar înlocuit la botez pentru a nu fi otrăvit de cei care doreau tronul, începând o noua dinastie - evident, n-a fost niciodată pe tronul Franței sau altui stat.

Valiza cam departe de la indigo

Pe la jumătatea lunii ianuarie nu mi-am luat bagajul și am plecat. Revin acum cu un geamantan mic, confecționat dintr-o cutie de la "grisine" care scot fum.

Este tema cu numărul doi în jocul Transformări creative din luna martie. Materialele lunii: cărți, ziare, reviste etc..

Valiza ar fi trebuit să semene cat mai bine cu modelul prezentat de gazda jocului (v. mai sus link "Transformări"), dar Clara s-a mulțumit cu ceea ce i-am putut oferi.

Elementele obligatorii ale temei: ceva recuperat din reviste, cărți, ziare ("etichetele" lipite, în acest caz), curelele și mânerul.

Mi-a făcut mare plăcere să lucrez acest mic geamantan, în care voi pastra inele "fantezie", după ce se va plictisi Clara de el.

Din cauza de aparatura (și nepricepere) pozele sunt de o calitate mai slabă (decât de obicei). Am fotografiat etapele de lucru cu un telefon. Mai apoi, am luat tableta - nu am cabluri care sa conecteze cele două aparate (sunt și alte metode de conectare dar prea complicate pentru neuronul meu) așa că... am fotografiat pozele din telefon cu tableta. Distracția nu s-a terminat aici, dar nu va mai plictisesc cu abilitățile mele tehnice.

Micul geamantan l-am lucrat "la timpul lui", în martie, doar că... Abia acum reușesc să vă arăt ce am reușit să fac pentru tema doi a lunii martie. Mă descurc destul de greu, deocamdată, și cu plasarea link-urilor - fără mouse am senzația că am jumătate de neuron. Într-un fel, e un exercițiu bun inclusiv pentru creier (tot ceea ce făceam devenise automatism).

Lada geamantanului e dintr-un pachet mai mic, iar capacul din unul mai mare, ambele învelite în hârtie natur de la ambalaj. Interiorul e "căptușit" cu staniol argintiu. Balamalele sunt din piele maro. Din piele maro sunt și "colțarii", curelele și mânerul - curelele se închid cu "scai" și sunt decorate cu nu mărgeluțe "diamant" din plastic (recuperate de la o bluza).

Pe fiecare latură a micului geamantan am lipit decupaje de prin reviste.

In cureaua valizei e prins un "ziar" - o fâșie dintr-un articol decupat dintr-un ziar.

Pot spune că am o caseta mica pentru inele "fantezie".

Colajele de fotografii sunt cam haotice pentru că nu stăpânesc arta de a le edita pe tableta, fără mouse. Am cam lucrat "în orb" deoarece nu știu cum să păstrez deschise mai multe "ferestre": pagina cu editorul și secțiunea de fotografii... Explic de mă doare buricul degetului! Mai bine renunț la explicații și încerc să postez in tabelul "întârziaților" link-ul acestei postări.

Trebuie sa apară aici link-ul de mai jos pentru a fi validată înscrierea:

https://mniko.blogspot.com/2023/12/transformari-creative-2024.html

La Jurnal, invelitoare din piele

Duminica spre luni, cerul a cernut putina zăpadă peste oraș – e un strat subțire pe acoperișuri, pe mașini, copaci și, pe ici-colo, pe zonele verzi, cum s-ar zice. Spre seara, luni s-au mai scuturat fulgi și acum e acoperit și carosabilul cu un strat subțire. Deși puțina zăpada, inghetata acum, aerul are parfum de iarna.

În jocul Provocări verzi –ianuarie 2024 nu e despre zăpada, ci despre un Jurnal de bord, o învelitoare pentru acest Jurnal, un semn de carte și un mini jurnal pentru mesagerul Provocărilor verzi – în cazul meu, Clara, care a prezentat caietul-jurnal.

Aveam de ceva timp dorința de a realiza o învelitoare de piele pentru un caiet, o carte, dar nu am avut ocazia pentru ca s-ar fi potrivit numai pentru cărți/caiete de o dimensiune data (în plus, caiete nu prea mai folosesc). Acum am avut ocazia și am confecționat o învelitoare din piele.

Clara, mesagera, prezintă jurnalul învelit în piele maro, și semnul de carte din același material.

Am făcut învelitoarea din materialul unei veste pe care am purtat-o atât de mult încât aproape ca am terminat-o. Acum și-a donat părți din ea pentru învelitoarea Jurnalului, pentru un semn de carte și pentru coperte la mini jurnalul mesagerei.

Învelitoare din piele naturala maro pentru caiet

E lipita pe la îndoituri și e circa un cm mai lunga decât jurnalul. Îmi place mult cum arata, dar îmi place, mai ales, faptul ca pare a fi... pergament.

E decorata cu bucăți de piele (bulina mica, vernil, este „spuma”). O fășie din piele e lipita într-un punct, pe coperta din spate, pentru a asigura jurnalul.

Cu învelitoare cu tot, jurnalul are înălțimea de 22 cm și lățimea de 15 cm.

Semn de carte din piele

Semnul de carte este o fășie, lunga de 23,5 cm și lata de 3 cm, tăiată din materialul aceleiași veste.

E franjurat și i-am aplicat niște... nu știu cum se numesc, aurii și foarte subțiri, din metal. Prinderea se face cu cele doua brațepe care le are ovalul din metal.

Mini jurnal cu coperte din piele maro

Pentru jurnalul mesagerei am folosit o bucata de piele și hârtie albă.

Paginile sunt cusute împreuna și coperta din piele cusuta de pagini – cusătura e mascata de un dreptunghi din piele și pe fiecare coperta, pe interior, am lipit câte un dreptunghi din carton auriu pentru a fi mai rigide copertele.

Clara prezintă și micul jurnal, care are 27 de pagini.

Latura mica a mini jurnalului e de 7,5 cm și latura mare de 9,5 cm. Bulinele sunt din diverse resturi de piele.

De ce din piele

Am ales sa confecționez din piele aceste obiecte pentru ca îmi place cum se lucrează pielea.

Și jocul Provocări verzi este despre redu – refolosește – reciclează original, așa ca orice obiect de îmbrăcăminte (sau de alta natura) care nu poate fi donat (dar nu merita aruncat) poate fi refolosit, în tot sau în parte, pentru diverse proiecte.

La un moment dat, în lume, a vâjâit un curent foarte agresiv împotriva folosirii blănurilor, a pieilor în industria modei. Probabil ca vâjâie și acum, dar nu mai e foarte mediatizat. În primul moment am fost pro, pentru ca ma gândeam doar la animalele care ajunseseră să fie vânate numai pentru blana și piele. Apoi am gândit: multe animale oricum sunt tăiate pentru hrana... Ar trebui ca blana lor, pielea, să fie aruncate pur și simplu?! Sa nu mai fie crescute pentru hrana inclusiv pe motiv ca... aceste animale poluează?! Ar fi cam absurd, oricât ar încerca veganii și vegetarienii să mă convingă. Sa nu mai fie îndopate cu hormoni de creștere și antibiotice păsările și animalele destinate hranei ar fi ok (intre altele, nu s-ar mai văita unii ca a crescut rezistenta la antibiotice a celor mai mulți oameni – insinuând ca oamenii iau antibiotice de capul lor când ei, probabil, doar consuma carnea unor animale / păsări îndopate cu antibiotice).

Mesagera Provocari verzi: Clara

Imediat se încheie prima săptămână din noul an și cotidianul își reia cursul obișnuit. De regula, la sfârșit/început de an nu-mi propun nimic deosebit, nu-mi fac/nu fac promisiuni... Promisiunile trebuie ținute, de regula, și, uneori, nu pot fi ținute din motive independente de voința celui care promite, motiv pentru care am învățat – cu mulți ani în urma – sa nu mai promit.

Nici plănuirea nu prea funcționează, așa ca nici planuri nu fac. În general, le cam iau toate așa cum vin și ce pot sa fac, fac...Dacă fac. Ca-n bancul acela cu supa de pui, de pe vremea socialismului și înaintării spre comunism: pui pui dacă pui, dacă nu, mănânci ce pui.

Acum sunt hotărâtă sa răspund Provocărilor verzi lansate de Rux. Cât voi reuși să mă joc nu sunt sigură, dar ca vreau să mă joc sunt foarte sigură.

Aici prezint mesagera: pe Clara, o păpușa superba primit ca premiu de la Rux (nu mai știu anul deoarece, deși am păstrat etichetele pe plicurile în care erau păpușile, cred ca am încurcat plicurile când am scos păpușile). Clara am botezat-o eu. E înalta de circa 28 cm și aici e îmbrăcată cu hainele în care era când a sosit la mine.

Am postat și felicitarea digitala primita în anul... Dacă aș ști v-as spune (cred ca 2021). Am admirat atunci păpușa din poza și acum ma joc cu una asemănătoare

Cred ca e același stil – nu reușesc sa rețin modelul” păpușilor, sa le diferențiez; pentru mine, păpușile sunt păpuși, dar mi-ar plăcea sa știu ce model sunt (denumirile, însă, mi se par greu de reținut nefiind obișnuită cu termenii – e ca și cum aș învăța denumirea tuturor... nervilor din organismul uman, a tuturor oscioarelor din scheletul uman).

Clara prezintă, ca Jurnal de bord, jurnalul de vacanța primit de la Rux, jurnal pentru care voi confecționa o învelitoare, pentru protecție.

Pentru tema Provocării efective din aceasta lună voi reveni când voi avea ce arăta.