Se afișează postările cu eticheta simbol-pascal. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta simbol-pascal. Afișați toate postările

2025-04-08

Iepuraș și țestoasă din cofraj. TC04-t2

Într-o zi, Bobo mă ia deoparte, să discutăm - zicea ea - ca de la păpușă la om. Sigur că am fost de acord, curioasă ce vrea să-mi spună, dar bănuind. Mi-a explicat că nu prea am talent să meșteresc una alta și crede că ar fi mai frumoase măcar pozele dacă apare și ea - din când în când - în jocul Transformări creative. Cum să mă supăr pentru ce-mi zice o păpușă micuță, cu păr roz?! Ar zice lumea ca-s sărită de pe fix. Că vorbesc cu păpușile nu-s deloc sărită. Putea, însă, să spună simplu: vreau să mă joc și eu. Am acceptat, desigur, și i-am permis să se bage in seamă cu un iepuraș confecționat din cartonul unui cofraj pentru ouă, și cu o broască țestoasă.

Iepuraș din cofraj de oua, lângă o păpușă mica îmbrăcată cu rochie portocalie și având păr roz

Iepurașul acesta e menit să-i țină companie iepurașului lucrat in anul 2023, prezentat pe alt blog.

Iepuri confecționați din cofraj cartonat pentru ouă, un iepure mic și unul mai mare

L-am lucrat pentru tema 2 din luna aprilie: Simboluri Pascale (iepuraș, puișor, lumânare, cruce, coșuleț și altele considerate simboluri de Paște). Materialele lunii: ambalaje din carton: cutii, cofraje, pungi de cadou din hârtie groasă și altele de gen.

Cum și din ce e lucrat iepurașul

Pentru corpul iepurașului am folosit vârful din partea care desparte găoacele cofrajului. Capul e din două semisfere de găoace. Urechile sunt fâșii de carton tăiate dintr-o găoace.

Piesele din carton cofraj din care e confecționat un iepuraș 

Corpul e colorat cu baiț, și acuarelă albă pentru burtă, capul și urechile cu maro deschis (acuarelă) - dunga roz de pe urechi e acuarelă. Înainte de a asambla iepurașul am colorat tot ce era de colorat (s-a uscat repede).

Pentru lipit am folosit pistolul cu silicon (din adezivii pe care îi am nu e niciunul rezistent cât să țină piesele unite). Urechile le-am lipit de semisfera-față care formează capul apoi cele două semisfere le-am lipit una de cealaltă și pe trunchiul de con, corpul iepurașului.

Mustățile sunt din trei fire de ață mai groasă pe care am dat-o cu lipici (să nu aibă iepurașul mustăți pe oală) - sub nod am pus adeziv tip prenadez. Ochii sunt din plastic, autoadezivi; lăbuțele și codița (căreia am uitat să-i fac poză) sunt pompoane mici, albe.

Cu tot cu urechi, iepurașul are aproape 8 cm înălțime.

Broasca țestoasă din cofraj de ouă

Broasca țestoasă din cofraj langa iepuraș din cofraj și langa păpușă cu păr roz

Broasca țestoasă nu e simbol de Paște (nu face parte din joc) dar am vrut să lucrez una din cofraj; din coji de nucă am mai multe; am și una - uriașă - dintr-o cutie din plastic și material textil. Acum, în trupa țestoaselor e și una din cofraj - am mai multe specii, altfel spus.

Piesele decupate din cofraj de oua pentru broasca țestoasă și broasca țestoasă asamblata și colorata

Carapacea e dintr-o găoace turtită - am crestat fundul găoacei in patru locuri pentru a-i da o formă relativă de carapace, îndoind părțile despărțite prin crestare. Burta țestoasei e decupată din capacul cofrajului - un (aproape) oval lung de 5 cm și lat (la centru) de patru cm. Gatul, lăbuțele și coada sunt bucățele de cofraj - gâtul e dintr-o bucățică rulată. Capul e o bilă verde in degrade, ochii sunt din polistiren vernil și limba (ciudată) e o bucățică de material ușor catifelat.

Am colorat totul cu acuarelă maro și am folosit carioci: verde pentru lăbuțe, coadă și gât, maro pentru liniile de pe carapace. Țestoasa e înaltă de circa 3 cm. Pentru lipit am folosit pistolul cu silicon.

Broscuța țestoasă e înscrisă în tabelul suplimentar:
pentru luna aprilie, tema patru: Fii creativ!
Pentru înscrierea în tabelul suplimentar e necesară legătură spre regulamentul general al Transformărilor creative:

2024-06-21

Felicitare de Paste iris folding

Un simbol pascal poate fi și o felicitare care să amintească un simbol de Sărbătoarea Paștelui. Știu că trecut Pastele (anul acesta) dar am restante și la jocul Provocări verzi 2024. Tema 10, din săptămâna 3-9 mai, este Simboluri Pascale. 

Felicitare cu ou realizat in tehnica iris folding

Felicitarea e lucrata pe carton alb - baza felicitării nu e carton refolosit și nici hârtia colorata nu e rămasă de la vreun proiect. Numai imaginea cu un fragment de cer este "refolosita" - decupata cândva din nici nu mai știu ce revista. Jocul Provocări verzi are ca principii "redu-refoloseste-recicleaza-original". In acest sens, felicitarea aceasta (dar nu numai, îmi dau seama abia acum in ceea ce privește felicitările făcute de mine) se încadrează forțat. Problema e că... nu prea știu cu ce as fi putut înlocui cartonul nou; pentru hârtia colorata as fi putut folosi pagini lucioase din anumite reviste - doar că... nu mi-a dat prin minte la momentul când mă grăbeam sa realizez felicitarea (ieri, adică).

Oul - pentru că ou este (imi imaginez că e... încondeiat) - e lucrat in tehnica iris folding despre care am auzit la Mihaela (Explorator prin viață). De la ea am primit și tiparul (am primit mai multe tipare, inclusiv pentru felicitări cusute: stitching card) și hârtia colorata pe care am folosit-o.

Tipar și hârtie colorată pentru ou iris folding

După ce am terminat de lipit hârtia colorata și imaginea din centru am conturat (nu prea grozav) ovalul cu bronz auriu. Pentru că mi se părea "golașă" felicitarea am plasat și puncte aurii. Nu am scris nimic pentru că nu am un tipar pentru litere iar scrisul meu... Iooooi! Ar fi stricat definitiv aspectul.

Îmi place cum a ieșit. Nu mă pot hotărî dacă îmi place mai mult pe orizontala sau pe verticala... 

Felicitare cu ou iris folding așezată orizontal

Clara, mesagera Provocări verzi, a ales verticala. Rochița ei este verde închis cu sclipiri argintii, lucrata de Rux, gazda Provocărilor verzi.

Păpușă Clara langa felicitarea ou iris folding

Pentru că e o tema "recuperata" link-ul postării e înscris în tabelul suplimentar Ați pierdut o provocare.

Transformări creative:

Planta decorativa-coji fistic, boabe cafea. TC11-t4