Într-o zi, Bobo mă ia deoparte, să discutăm - zicea ea - ca de la păpușă la om. Sigur că am fost de acord, curioasă ce vrea să-mi spună, dar bănuind. Mi-a explicat că nu prea am talent să meșteresc una alta și crede că ar fi mai frumoase măcar pozele dacă apare și ea - din când în când - în jocul Transformări creative. Cum să mă supăr pentru ce-mi zice o păpușă micuță, cu păr roz?! Ar zice lumea ca-s sărită de pe fix. Că vorbesc cu păpușile nu-s deloc sărită. Putea, însă, să spună simplu: vreau să mă joc și eu. Am acceptat, desigur, și i-am permis să se bage in seamă cu un iepuraș confecționat din cartonul unui cofraj pentru ouă, și cu o broască țestoasă.
Iepurașul acesta e menit să-i țină companie iepurașului lucrat in anul 2023, prezentat pe alt blog.
L-am lucrat pentru tema 2 din luna aprilie: Simboluri Pascale (iepuraș, puișor, lumânare, cruce, coșuleț și altele considerate simboluri de Paște). Materialele lunii: ambalaje din carton: cutii, cofraje, pungi de cadou din hârtie groasă și altele de gen.
Cum și din ce e lucrat iepurașul
Pentru corpul iepurașului am folosit vârful din partea care desparte găoacele cofrajului. Capul e din două semisfere de găoace. Urechile sunt fâșii de carton tăiate dintr-o găoace.
Pentru lipit am folosit pistolul cu silicon (din adezivii pe care îi am nu e niciunul rezistent cât să țină piesele unite). Urechile le-am lipit de semisfera-față care formează capul apoi cele două semisfere le-am lipit una de cealaltă și pe trunchiul de con, corpul iepurașului.
Mustățile sunt din trei fire de ață mai groasă pe care am dat-o cu lipici (să nu aibă iepurașul mustăți pe oală) - sub nod am pus adeziv tip prenadez. Ochii sunt din plastic, autoadezivi; lăbuțele și codița (căreia am uitat să-i fac poză) sunt pompoane mici, albe.
Cu tot cu urechi, iepurașul are aproape 8 cm înălțime.
Broasca țestoasă din cofraj de ouă
Broasca țestoasă nu e simbol de Paște (nu face parte din joc) dar am vrut să lucrez una din cofraj; din coji de nucă am mai multe; am și una - uriașă - dintr-o cutie din plastic și material textil. Acum, în trupa țestoaselor e și una din cofraj - am mai multe specii, altfel spus.
Am colorat totul cu acuarelă maro și am folosit carioci: verde pentru lăbuțe, coadă și gât, maro pentru liniile de pe carapace. Țestoasa e înaltă de circa 3 cm. Pentru lipit am folosit pistolul cu silicon.
Foarte draguti! Toti! 🥰😍 Daca nu spuneai ca sunt confecționati din cofraj de oua, nu credeam! Si bineinteles din poze... se vede dar nimeni nu crede! Foarte reusiti!
RăspundețiȘtergereFelicitari Diana draga. Of, eu inca nu am reusit să imi gasesc timp pentru proiectul cu cofraj, sunt toate pregătite, dar nu am timp...
Pupici si imbratisari de la trio pentru Quattro 😘 🤗 🐾💞🥰,🍀💐☀️🐰🐢
Îți mulțumesc pentru complimente, Carmen draga! 🌹
ȘtergereSunt un pic "mandra" de mine 😃 pentru că iepurașul mare l-am făcut "din capul meu", fara sursa de inspirație, cum procedez de obicei, apoi m-am inspirat pentru cel mic.
Îți doresc să găsești timpul necesar pentru mai multe activități plăcute! 🌹🍀
Îmbrățișări și gânduri bune de la quattro pentru trio! 😘🐾💗☕💞💐
Acum ai doi iepurasi care o sa alerge prin casa! Si cred ca Bobo a ales o modalitate inedita de a te impulsiona, trisand un pic, dupa parerea mea. Putea sa aiba o alta abordare pentru a participa la o sedinta foto.😊 Simpatice jucarelele. Broscuta este un deliciu.
RăspundețiȘtergereSunt cateva materiale pe care mi-e greu sa experimentez. Nuca este parte din lista. La fel suportii mici de lumanari. Nu am nicio idee geniala, doar multe idei marunte.😊 Chiar imi place cum ai facut testoasa. Trebuie sa ma adun. Ma simt cam imprastiata.
Felicitari, Diana draga! Spor la tot! Pupici!❤️😘
Ii va alerga Bobo pe amândoi, călare pe broasca țestoasă. 😊
ȘtergereE șmecheră! Știe că vreau poze faine și mă străduiesc, așa că mi-a speculat slăbiciunea. 😃 Crede ea! In fapt, am detetminat-o să creadă că dorința mea de a o avea in poze e a ei. 😃
Mă bucur că-ți plac jucărelele făcute de mine. 🌹
Nici eu nu prea mă descurc când e vorba de coji de nucă, dar cel mai greu am "demarat" cu cofrajele. La "tăvițele" de lumânare mi-e greu și chiar să mă gândesc că le-aș putea transforma in ceva frumos sau interesant.
Cred că îți înțeleg sentimentul de "împrăștiere" - lucrezi obiecte foarte frumoase, foarte interesante, folosind combinații și materiale la care nu mulți se gândesc și, uneori, ideile încep să se zbată 😊 sub frunte și totul pare haos acolo, dar se vor ordona. 🍀
Mulțumesc pentru apreciere, Suzana draga! 😘💗 Pupici!
Ce animăluțe drăguțe ai confecționat! Parcă mi-ai făcut poftă de meșterit.
RăspundețiȘtergereSpor in continuare și Felicitări! Pupici
Mulțumesc, Mihaela draga! 🌹
ȘtergereEee! Sunt aproape sigură că toată ziulica faci una, alta, și nu întotdeauna e timp și pentru pofte. 😊
Spor și ție, la ce vrei sa faci! 💗 Pupici!
Graziosi animali, che fanno compagnia nelle ore del giorno.
RăspundețiȘtergereUn saluto
Sono felice che ti piaccia. Grazie per la visita.
ȘtergereUn saluto.
Plină de imaginație ca întotdeauna! Sunt tare reușite și drăgălașe animăluțele tale. Uite că nu m-aș fi gândit să folosesc baițul, ai avut o idee bună.
RăspundețiȘtergereMulțumesc pentru compliment! 🌹
ȘtergereE perfect baițul, cel puțin pentru cartonul de cofraj - are acoperire mare și se usucă repede. 😊
São, sem dúvida, 2 trabalhos de habilidade e paciência.
RăspundețiȘtergereAbraço de amizade.
Juvenal Nunes
Obrigado pelo elogio e pela visita.
ȘtergereAbraço de amizade.
Eu sunt foarte surprinsa cit de mult semanam amindoua. Si mie imi vorbesc jucariile, si Omului Meu ! Avem multe jucarii in pat ( king size, ca sa aiba loc tot septelu' ) care fac chestii, au personalitati proprii, spun tot soiul de glumite, alteori rautati, alteori comploteaza. Unele jucarii au propriile lor jucarii ! Intr-o vreme chiar voiam sa-mi fac un blog cu povestile jucariilor mele, cu poze si cu toate chestiile nostime, exact pe modelul blogului cu animalute pe care il am deja. Dar mi-a fost frica sa nu imi creez probleme, ca nu stii cine citeste si cum pot ajunge pe la psihiatrie sau pe la angajatori si alte alea.
RăspundețiȘtergereÎți mulțumesc pentru compliment, Veve! 😘 Mă bucur să știu asta.
ȘtergereAr fi idee bună - dar contează cât timp ai - sa faci un blog cu jucării de poveste! Ar fi ca o carte de povesti! Așa cum blogul cu vietăți e "Povestiri din pădurea Verde", pentru mine, cel cu jucării ar fi... ceva gen "Toys". 😊 Povestești atât de hazliu, pui ațâță viața în ceea ce faci, încât ar fi "pericol" să fie plagiate postările tale cu jucării care se joacă, discută...
Pe scurt: poveștile nu sunt niciodată prea puține! 😊 Joaca adulților nu exclude seriozitatea, responsabilitatea. Părerea mea, dar tu știi cel mai bine! 💗