Ce m-a luat cu Dalmațienii?! Tema 20 (săptămâna 13 - 19 octombrie), Salvam păpuși III, jocul Provocări verzi: un prieten - cățelușul adoptat.
Clara, mesagera, e foarte încântată, chiar dacă Dalmațianul nu e chiar... Dalmațian.
Revin la cățelușul cu buline. Tiparele pentru cap, corp, coadă, lăbuțe sunt din capul meu - fără să măsor, fără să mă inspir (ceea ce se vede!) Am vrut să mă inspir, dar prea era complicat... așa că am simplificat.
După ce am decupat materialul m-am apucat de cusut - manual! - în timp ce ascultam gargara unei politiciene. Am avut nevoie de gargara a trei politicieni, in zile diferite ascultați, până am terminat cățelușul cu buline.
Ce să mai zic! Firea lui de dalmațian l-a ajutat sa se acomodeze repede și, se pare, cei care l-au văzut l-au plăcut cu adevărat, dacă nu m-au lăsat să-l modific. E frumos de urât ce e - dacă e să-i cred; și de ce n-aș face-o?! Are corpul ușor cam mărișor in raport cu lăbuțele și capul. Corpul e mai deschis la culoare pentru că l-am umplut cu un scul de ață din bumbac alb; lăbuțele și coada sunt umplute cu melana; capul e o nuanță mai închisă pentru că e umplut cu fire de lână gri - un scul mic cu fire foarte încurcate. Ochii sunt din plastic, limba din fetru, petele de pe urechi sunt din catifea neagra. Zgarda e din piele neagră și are atașat un medalion (fost mărțișor) cu prima litera a prenumelui: D, de la... Dian! Așa l-au numit, deși habar n-au dacă e un el sau o ea! Nu contează - așa-i rămâne numele. 😃
E un cățeluș moale la atingere, maleabil. Când îl scutur dă din coadă, din urechi și din lăbuțe!
Și câinele dalmațian, și mopsul, sunt câini puternici și atașați de cei care-i adoptă. Pe Dian nu l-am testat încă privind atașamentul, dar nu e puternic. De fapt, pare că testul atașamentului a fost făcut! E atașat de Clara!
Fără legătură
Căutând o ghindă, din numai două pe care le aveam am rătăcit una, care a căzut de pe masă... undeva! Am o mulțime cutii în zonă, cu fel și fel prin ele - am făcut ordine în cutii, printre dosarele și cursurile din alta... M-am uitat pe sub mobilier, dar n-am găsit ghinda; în schimb, am găsit brelocul dalmațian din cauciuc pe care-l rătăcisem cu mulți ani în urmă - era căzut după o bibliotecă scundă, între țevile de apă care fac legătura cu centrala de apartament.
L-am scos greu, și-i murdărici! L-am spălat, dar tot bejuliu a rămas. E un pic mai mare decât un sâmbure de caisă.
Nu e chiar așa maroniu ca în poze - cauza e lumina becurilor sub care am fotografiat.
Pentru fi povestea totala: acum nu găsesc dalmațianul mărțișor! Știu că e pus bine, dar nu știu unde. Poate, căutând mărțișorul voi găsi ghinda... Bine și așa rău.