Și-a venit primăvara, calendaristic! O nouă luna - martie - o nouă provocare in jocul Transformări creative 2025: felicitări, ornamente și alte obiecte realizate din materiale poroase (polistiren sub orice formă, densitate etc., burete și spumă sub orice formă - foi de spumă, spumă poliuretanica etc.)
In fiecare luna sunt patru teme - trei obligatorii, una la liber - și din cele trei obligatorii una este despre o sărbătoare din luna in curs: tema trei.
Tema doi in aceasta lună este vestitorii primăverii: orice lucrare ce conține/redă un element care simbolizează venirea primăverii - flori (ghiocei, viorele, narcise), păsări (rândunică, pițigoi, cuc), insecte (albine, fluturi), animale (iepuraș, arici), copaci înmuguriți.
Ordinea realizării nu este obligatorie, așa că am început cu tema doi, vestitorii primăverii: un coșuleț cu pui, floare și albina. Nu, nu am lucrat in primele zile ale acestei luni, ci în timpul lunii trecute, când aveam chef și/sau mai mult timp. Temele și materialele sunt anunțate la începutul anului - exceptând tema 3 (și tema doi, oarecum) in cazul celorlalte se poate lucra oricând. Asta fac eu - bănuiesc că nu se considera că fur startul din moment ce temele sunt anunțate la început de an, in linii generale.
Materiale necesare pentru coșulețul cu pui, floare și albina
Un cofraj de ouă din polistiren, sârmă plușată și melana (sau vată), pentru coșuleț. Sârma plușată am primit-o de la gazda jocului (o pungă cu sârme plușate in mai multe culori - cea vernil s-a potrivit perfect).
Trei pompoane galbene (două mici-mici și unul mic) și trei mărgeluțe de nisip pentru pui.
O floare roșie și o albina de la mărțișoare vechi. O monedă de zece bani și lipici.
Unelte necesare: foarfeca și carioci verzi.
Cum am lucrat coșulețul cu pui și albina
Am decupat o găoace din cofrajul din polistiren vernil - l-am aranjat cu foarfeca astfel încât să aibă aceeași înălțime pe toată circumferința.
Din sârma plușată am tăiat necesarul pentru toartă; capetele sârmei le-am prins de marginea coșulețului - sârma intră ușor în polistiren și se vede frumos prinderea.
Coșulețul e umplut cu melana colorată cu carioci verzi in două nuanțe. Deasupra am așezat resturile tăiate de la aranjarea găoacei. Pe fundul coșulețului am așezat o monedă de zece bani, să aibă echilibru coșulețul, să nu se răstoarne la o adiere de vânt sau la cea mai slabă atingere - e foarte ușor fără monedă.
Pe toartă coșulețului am înfășurat floarea (cu frunză) dintr-un mărțișor vechi; albina e un mărțișor vechi - am lipit-o pe toartă și ea este vestitorul primăverii. Albina e din fetru, sârmă și folie argintie.
Decorațiunea conține un element care redă un vestitor al primăverii, doar că... acest vestitor nu e din polistiren. O fi ups? Ca să fiu sigură, înainte să postez, am meșterit un fluturaș. Altfel spus, fluturele albastru cu auriu e confecționat azi, din foaie de spumă (foam).
Micul fluture e lipit pe frunza florii înfășurate pe toarta coșulețului.
Sper că e îndeplinită condiția pentru a înscrie postarea chiar dacă fluturele e tare mititel.
O gura de aer curat si energie proaspata!! Am reusit sa intru un pic pe la tine !! Cat sa ma bucur de un proiect adorabil 💗.
RăspundețiȘtergereImbratisari cu drag!!! Sa ne fie primavara cu bine :*
Faina surpriza, Rux! Mulțumesc pentru compliment! Mă bucur să știu că-ți place! Puișorul îmi place (mie) cel mai mult. 😊
ȘtergereMulțumesc! Să ne fie cu bine primăvara! Îmbrățișări cu drag! 💞😘
Vad ca si tu ai inceput repede lucrarile lunii. Imi place cosuletul si va sta frumos pe masa de paste. Si tot nu am vazut cofraje de acest fel.
RăspundețiȘtergereFelicitari, Diana draga! Inspiratii pe mai departe! Pupici!❤️😘
Încep să mă joc cam de când sunt anunțate temele, la început de an, să nu fiu presata de timp. 😊 E altfel când lucrez in momentele in care am chef = simt nevoia de a meșteri ceva. 😃
ȘtergereLa masa de Paste m-am gândit și eu când l-am făcut - motiv pentru care m-am gândit să-l "îngreunez" cu o monedă.
In astfel de cofraje sunt puse ouăle pe care le cumpăr de la un mic magazin din piata (ouăle sunt depozitate in cofraje de câte 30 și cine nu vrea 30 primește astfel de cutii. 😊- in alte magazine nu am văzut
Îți mulțumesc, Suzana draga! 😘💗 Timp și inspirație pentru joaca și ție! Pupici!
ce dragut este cosuletul! O decoratie superba pentru primavara!
RăspundețiȘtergereLa noi pana marti mai e carnaval, de iercuri se lasa Postul... Apoi voi incepe incet incet sa decorez casa si curtea pentru Paste.
O primavara minunata, Diana draga! pupici si imbratisari de la trio pentru quattro 😘🐾💞💐💗
Mă bucur să știu că-ți place coșulețul pe care l-am făcut. 🌷
ȘtergereAm și uitat de carnaval, și de gogoși! 😊
Probabil că și aici incepe postul tot miercuri, pentru că în acest an coincid datele Paștelui.
O grădină nu am de decorat - și tare mi-ar placea! - iar în casa nu prea am unde sa așez decorațiuni, să se observe. Ai văzut că e cam înghesuit... 😃
Îți mulțumesc, Carmen draga! 💗 Primăvara frumoasa și pentru tine!
Îmbrățișări și gânduri bune de la quattro pentru trio! 😘🐾💞🍀💕☕
Ca să te citez pe tine, nu e „ups”. Nu era neaparat sa fie albina din polistiren. Și la o adică nu luam adliteram doar ce am anunțat eu acolo că ar fi vestitor al primaverii, eu am pus niște idei orientative. Cum spune și carmen, tu ai realizat un cos de primăvară și ai folosit polistiren. se încadrează foarte bine.
RăspundețiȘtergereÎn ceea ce privește „startul”, materialul l-am anuntat in avans că uneori nu ne gandim să pastrăm poate tocmai materialul ce-l propun eu spre reciclat. Ca începi proiectul inainte de 1, iar nu e o problemă pentru mine atat timp cît e ceva nou făcut anul acesta special pentru TC sau pentru o alta provocare si se preteaza si temelor de la TC. Atat doar, postarea sa fie din luna in curs, adică nu inscriem o postare din februarie pentru luna martie.
M-am gândit că nu e "ups", dar voiam să fiu sigură că respect regulamentul. Nu sunt cine știe ce fan reguli,dar când intru într-un astfel de joc vreau sa respect regulile (cât mai mult posibil). 😊
ȘtergereNumai cu ceva nou mă prezint! Și lucrat special pentru TC (sau PV, in cazul meu). In acest mod îmi e mult mai ușor, pentru că în timpul lunii nu știu ce se mai iveste și nu vreau sa fiu presata - sigur, as putea sa nu mă prezint, dar asta nu intra in calculele mele (daca intervine ceva care mă oprește - cum ar fi defecțiunea tehnica 😊 - e altceva: nu depinde numai de voința mea)
Nici chiar așa de grăbită nu-s, încât să înscriu în martie ceva lucrat pentru iunie, de exemplu. 😃😘