2025-04-29

Seara dansatorilor amatori. Ziua dansului.TC04-t3

Ziua Internațională a Dansului e dedicată celebrării dansului, promovată de Consiliul Internațional al Dansului - Institutul Internațional de Teatru (din cadrul organizației UNESCO) începând din anul 1982 in fiecare zi de 29 aprilie, ziua nașterii lui Jean-Georges Noverre (1727-1810), care e considerat creatorul baletului modern (baletul clasic sau romantic, nu baletul contemporan).

Prin această celebrare se urmărește încurajarea participării și educației cu privire la dans prin diferite evenimente și festivaluri organizate în această zi în întreaga lume.

Prin jocul Transformări creative din aprilie, tema 3, am ocazia să celebrez dansul confecționând ceva tematic (cu privire la o sărbătoare din luna aprilie), din ambalaje din carton, materialele lunii. Și-am făcut-o cum m-am priceput, lucrând un tablou.

Tablou mic cu doi dansatori la apus de soare

Materiale folosite pentru tabloul cu dansatori

Capacul cutiei de bomboane folosită pentru tema Ziua Planetei Pământ; hârtie de calc, indigo; hârtie și carton pentru tiparele dansatorilor amatori; carton negru de la ambalajul unor mănuși; carton albastru, carton portocaliu; bronz auriu, bronz argintiu, adeziv, bandă adezivă din hârtie.

Ca unelte: foarfecă, creion, pix cu gel, carioca neagră pentru genele dansatorilor (acele liniuțe din zona capului), pensulă pentru adeziv și bronz auriu, capacul unei carioci pentru steluțele care arată ca niște flori (n-a fost cu intenție ci din necesitate - nu am găsit o ștampilă mai potrivită).

Cum am făcut tabloul cu dansatori amatori

Baza tabloului 

Pe capacul cutiei de bomboane folosite pentru tema Ziua Planetei Pământ am lipit pe față (unde e scrisă denumirea bomboanelor) un carton albastru. Capacul e un dreptunghi cu lungimea de 19 cm și lățimea de circa 12 cm. 

Capac de la cutie de bomboane și carton albastru

Pe spate am păstrat capacul așa cum era: roșu, și o inimă albă imprimată. Din fabricația cutiei am și agățătoare pentru tablou.

Dansatorii amatori

In primul rând am căutat pe internet un model pentru balerină. Cu o bucată de hârtie de calc lipită pe ecran cu bandă adezivă din hârtie am copiat modelul fără să apăs prea tare vârful creionului pe ecran.

Folosind indigo am transferat conturul balerinei pe hârtia de la un plic pentru facturi și am decupat pe contur. Nu e cea mai reușită balerină / dansatoare, dar pentru rolul de dansatoare amatoare zic că merge. După tiparul din hârtie am desenat dansatoarea, pe carton negru, și i-am lipit fusta neagră și lucioasă. La gâtul ei am făcut câteva puncte cu un pix mov cu gel sclipicios.

Copiere desen, obținere tipar pentru dansatori din carton negru pe fond portocaliu

Cu partenerul dansatoarei a fost mai dificil! N-am găsit pe internet un desen cu un dansator/balerin (poate nu am căutat suficient sau nu am știut cum să caut) șiiii... cum mă pricep să desenez oameni trasând un cerc și linii pentru trunchi și membre... a ieșit cum a ieșit. Din nou: pentru rolul de dansator amator e ok (zic 😊).

Pe el l-am desenat, cum m-am priceput, pe un rest de carton, să am un tipar, apoi l-am desenat pe carton negru.

Când au fost gata i-am lipit pe cartonul portocaliu. 

Finalizare tablou cu dansatori

Cartonul portocaliu pe care sunt fixați dansatorii l-am lipit pe capacul cutiei, peste cartonul albastru. In jurul cercului imperfect am conturat cu bronz auriu și, din loc in loc, sunt bulinuțe aurii. Stelele ca niște flori sunt urma unui capac de cariocă înmuiat în bronz argintiu.

2025-04-22

Tablou cu decupaje. Ziua Pamantului

In 22 aprilie, an de an, e sărbătorită Terra - e Ziua Planetei Pământ. La mulți ani, Pământ! Mulțumesc că mă (mai) suporți! 😃 Am făcut un tablou, de ziua ta!

Tablou din cutie, hârtie creponată mov, decupaje cu teme cosmice

In ziua de 22 aprilie 1970 a fost punctul de început al mișcării pentru protejarea mediului înconjurător... 55 de ani au trecut de atunci! Nu știu alții, dar mie nu mi se pare că are mare succes această mișcare.

Această zi a fost fondată de un senator american care și-a dorit să trezească clasa politică din somnul dezinteresului arătat pentru mediu. Adică... a vrut să trezească politicieni? Hm. Ok, nu râd! 😅

Prin jocul Transformări creative marchez și eu această zi. Mă gândesc la Terra - mai mult decât politicienii - și mă străduiesc să poluez cât mai puțin, dar n-am spor in fața giganților industriali, in fața exploatărilor miniere de toate felurile, in toate zonele Terrei etc, făcând planeta ferfeniță. Ăștia cu giganții vor bani, și nu prea pot fi opriți să și-i adune.

Tema trei a jocului e tematică: celebrarea unui eveniment din luna respectivă; pentru aprilie, Ziua Planetei Pământ (22 aprilie) și/sau Ziua Internațională a Dansului (29 aprilie). Materialele lunii: ambalaje din carton - cutii, cofraje, pungi din hârtie groasă și ce se mai găsește prin diverse cutii-ambalaj ca protecție.

Cum am lucrat tabloul cu decupaje

O cutie de la bomboane căreia i-am tăiat capacul a devenit rama tabloului, o ramă adâncă. Suzana a confecționat o ramă adâncă și mi-am amintit că din unele cutii de bomboane am făcut de-a lungul timpului câteva astfel de tablouri, dar acele cutii aveau marginile mai late și mai solide decât cea folosită acum.

Cutie de la bomboane, diverse decupaje, cutie învelită în hârtie kaki

Cutia am învelit-o in hârtie kaki, ușor lucioasă, de la un buchet de flori. Baza pentru decupaje este hârtie creponată mov - mai potrivită ar fi fost albastră, dar n-am. Decupajele sunt din diferite reviste. Are in centru Terra, ușor cenușie, cu un copăcel fără frunze lipit pe ea - pe harta Pământului e scrisă o reclamă și am acoperit-o cu un copăcel (altă hartă a Pământului nu am avut de unde decupa). Ochii și gura norului din dreapta sunt autocolante primite ca premiu-dar de la MNiko, gazda jocului.

Bucățile bleu-sidef lucesc discret în realitate. Fluturașii sunt din carton, decupați de pe ambalajul unui set de abțibilduri cu fluturi și flori.

Pentru conturul unor decupaje am folosit pixuri cu gel; am lipit cu lipici pentru puzzle.

Tabloul e un pătrat cu latura de circa 17,5 cm.

2025-04-19

Caseta pentru oua decorative. TC04-t4

Deja e Săptămâna Mare! Mă mai învârt de câteva ori prin cartier și în blogosferă și - hop! - Crăciunul! Până atunci, însă, continuă jocul Transformări creative cu cele patru teme lunare.

In luna aprilie, materialele de bază pentru transformat sunt ambalajele de carton: cutii, cofraje, protecție de carton din diferite ambalaje, pungi din hârtie groasă etc. Tema 4, pentru care am făcut această casetă pentru ouă decorative din polistiren este Fii creativ! O temă la liber, altfel spus. Amănunte despre joc pe blogul gazdă. Invitat la joaca e oricine dorește.

Caseta pentru ouă decorative o conține și pe Bobo, micuța păpușă cu păr roz care se tot bagă in seamă! Tare-i mai place in casetă, printre micile ouă din polistiren.

Păpușă mica in caseta cu ouă decorative din polistiren

Am convins-o să iasă, dar nu se depărtează - așteaptă să vadă ouăle agățate pe creangă.

Păpușă cu păr roz și rochie portocalie langa caseta din carton și ouă din polistiren

N-a avut mult de așteptat deoarece e timpul pentru decorat.

Crenguță cu ouă, figurine diverse, bomboane iepurași, ouă, fluturi

E o creangă culeasă dintr-un gard viu - era ruptă și agățată in acel gard și părea că mă așteaptă, scutindu-mă să tai o crenguță vie.

Trupa de miniaturi e acolo numai pentru poză; mai apoi figurinele s-au împrăștiat prin casă, dar le-a luat mult până s-au hotărât care unde să stea. Bomboanele s-au adunat într-un coșuleț.

Materiale folosite pentru casetă

Cutie de la ciocolată, hârtie pentru ambalat flori, decupaje cu temă pascală, hârtie decorată cu ouă, bandă adezivă, adeziv.

Cutie de la ciocolată, hârtie decorativa cu și fără sclipici, hârtie verde, lucioasă, pentru buchete de flori

Ca unelte, foarfecă, pensulă pentru adeziv și cutter am folosit.

Confecționare casetă pentru ouă decorative

Capătul desfăcut al cutiei l-am lipit, apoi am învelit-o in ambalaj verde, lucios, de la un buchet de flori, întinzând adeziv pe toată suprafața cutiei, pe măsură ce o ambalam, astfel încât să fie total lipită hârtia de suprafața cutiei - la capete, hârtia e lipită cu bandă adezivă. Mai apoi am tăiat capacul a ceea ce numesc casetă - pe locul tăieturii - am folosit cutter - hârtia e lipită bine de cutie, dar am mai lipit câte o fâșie îngustă, pentru aspect, pe lungimea capacului, lungimea și lățimea cutiei.

Iepurași, ouă, pui decupați pentru ornare casetă și ouă din polistiren, colorate

Din blocul cu imagini specifice Paștelui am decupat iepurași - i-am lipit pe capacul casetei pentru ouă decorative - o crenguță înflorită și câteva mici ouă colorate cu și fără puișori (lipite pe casetă, în față) și două ouă roșii decorate, lipite pe laterale.

In interior, pe fundul cutiei, am lipit o fâșie de hârtie decorată cu ouă de Paște - o fâșie îngustă de circa 0,5 cm am lipit și pe laterala din spate a cutiei.

Caseta din cutie de ciocolata învelită în hârtie verde și decorată cu iepurași, ouă și puișori

Toate decupajele au și sclipici pentru că așa sunt imaginile din blocul amintit, primit de la gazda jocului, MNiko.

Colorarea ouălor din polistiren

Cele mici 10 ouă din polistiren alb cu picățele negre ca ale ouălor de prepeliță le-am primit ca premiu-dar de la gazda jocului. Îmi plac atât de mult încât pot spune că a fost obligatoriu 😊să le vopsesc și să devină decor începând cu acest an.

Pentru colorare am folosit carioci și acuarele. S-a uscat foarte repede culoarea. Ouăle au fost înfipte într-un ac de cusut când le-am colorat, pentru a le putea manevra ușor fără să întind culoarea cu degetele.

Ouă mici, din polistiren, colorate cu acuarele și carioci

Le-am dat luciu cu lac pentru unghii. In vârf am înfipt sârmă moale, aurie, pe care am îndoit-o la capăt sub formă de inel. Pentru că sârma să nu distrugă polistirenul am tăiat-o oblic la capătul introdus în ou (fiind ascuțită a pătruns ușor). Pentru a agăța ouăle de crenguță am folosit ață kaki.

2025-04-18

Cutie pentru semne de carte. TC04-t4

Semnele de carte ar putea rămâne în carte - așa le las, in general, pe cele din carton cumpărate în carte (dar nu întotdeauna). Am semne de carte și câte două-trei in unele cărți, in cazul cărților care mi-au trebuit la un moment dat pentru anumite lucrări, dar, in special, zăpăcesc la greu semnele de carte și când am nevoie de unul ia-l de unde nu-i!

La un moment dat le adunasem într-o pungă lungă și îngustă și... n-am mai găsit punga. Între timp am găsit punga cu semnele de carte - am căutat-o special, pentru a pune toate semnele de carte într-o cutie dedicată, pe care am pregătit-o pentru tema patru - Fii creativ! - din jocul Transformări creative; in luna aprilie materialele de lucru fiind ambalajele de carton.

Cutie din carton învelită în ambalaj bej lucios

E al treilea obiect pe care îl înscriu în tabel la tema patru - regulamentul jocului (pe blogul gazdă poate fi citit pe larg) permite mai multe înscrieri pentru oricare temă. Cred că am făcut pasiune pentru cutii! 😃 Sunt utile, totuși. 

Materiale necesare pentru cutia semnelor de carte

O cutie lungă și îngustă (de la spaghete), hârtie bej lucioasă (ambalaj care a fost la flori), o mărgea aurie triplă (trei mărgele lipite intre ele din fabricație, de la un șirag desființat), adeziv.

Cutie lungă din carton și hârtie bej lucioasă ambalaj pentru flori

Am avut nevoie și de foarfecă.

Prelucrarea cutiei pentru semne de carte

Am lipit laterala deschisă apoi am tăiat capac pe lungimea cutiei și am învelit toată cutia in ambalajul bej lucios. Mărgica aurie, lipită, e buton pentru a trage in sus capacul, la deschiderea cutiei.

Cutie decorata pentru depozitare semne de carte

Semnele de carte și-au găsit, în sfârșit, un loc numai al lor. Cutia pentru ele e lunga de 27 cm, lata de 7 cm și înaltă de 3 cm și am așezat-o sus de tot, pe bibliotecă - puțin probabil s-o rătăcesc.

E o cutie pe care am dichisit-o in doi timpi și trei mișcări - foarte ușor de învelit cutiile fără pretenții.

2025-04-16

Cutie pentru maruntisuri. TC04-t4

Ziceam că am profitat din plin de materialele lunii aprilie: ambalaje din carton (cutii, cofraje, pungi de cadouri din hârtie mai groasă etc.) și la tema patru - Fii creativ! - a jocului Transformări creative prezint o cutie confecționată pentru noua serie de mărunțișuri rămase de la unele proiecte recente, desfăcute de pe la te miri ce etc.

Cutie din carton învelită în hârtie bej cu pisici negre și hârtie lucioasă bej cu scris argintiu

Regulamentul jocului (pe larg poate fi citit pe blogul gazdă) permite înscrierea mai multor proiecte pentru aceeași temă, fie prezentate toate într-o singură postare și la înscriere aleasă altă imagine, fie prezentate în postări diferite.

Materiale și unelte folosite pentru cutie

Cutie din carton mai solid, ambalaj pentru un telefon fix; o pungă pentru cadouri, din hârtie bej destul de groasă, imprimată cu pisici negre și inimioare, hârtie bej lucioasă, cu ceva scris cu argintiu - ambalaj de la flori; bandă izolatoare neagră; adeziv; bronz auriu.

Am mai avut nevoie de pensule pentru adeziv și bronz, foarfecă și capsator.

Cum am învelit cutia pentru mărunțișuri

Etapele învelirii unei cutii de carton în hârtie bej imprimată cu pisici negre

Mai simplu decât mă așteptam a fost să învelesc cutia și, ca timp, nu mai mult de o oră am petrecut cu această cutie.

Potrivirea între dimensiunile cutiei și ale pungii a fost aproape perfectă așa că ce-am avut de făcut a fost să introduc cutia in pungă apoi să decupez punga din hârtie astfel încât să fie învelită total cutia la exterior.

Pe o laterală și pe latura din spate a fost un pic mai complicat deoarece punga era cu câțiva milimetri mai largă și nu s-a mulat perfect pe cutie - am făcut câteva tăieturi și nu prea arătau estetic așa că am mascat cu o fâșie de hârtie bej de la un buchet de flori, folosind adeziv pentru lipire.

Pentru a fixa bine hârtia pe marginile capacului și cutiei am capsat din loc in loc.

Capsele și marginile hârtiei bej lucioase lipită in spatele cutiei și pe laterale le-am mascat cu bandă izolatoare neagră. Pentru că prea era neagră banda am întins pe ea bronz auriu (nu am colorat, ci am șters pensula, să zic așa).

E o cutie destul de încăpătoare, care-și așteaptă mărunțișurile: lungime 22 cm, lățime 16 cm, înălțime 8 cm.

Am lucrat repede și nu am poze chiar de când am început să îmbrac cutia in punga de hârtie imprimată cu pisici negre.

Cutie decorata cu funde din staniol. TC04-t4

La capitolul ambalaje din carton de transformat, tema din luna aprilie, am avut spor, nu gluma, dar am lucrat in timp, nu totul deodată, ci când aveam timp. Pentru tema patru - Fii creativ! - din jocul Transformări creative am o cutie rotunda decorată cu funde din staniol, cutie care-mi era necesară pentru cele câteva mărțișoare lucrate anul acesta.

Cutie rotunda învelită în staniol, cu funde din staniol colorat lipite pe capac

Materiale necesare pentru cutia cu funde din staniol

O cutie de la brânză triunghiuri, staniol auriu (de la bomboane), staniol argintiu (de la ciocolată), staniol divers colorat, de la bomboanele de pom, bandă adezivă cu floricele (primită cândva de la gazda jocului, MNiko), adeziv tip prenadez (lipește foarte bine staniolul care nu are hârtie pe o parte).

Confecționare cutie decorată cu funde din staniol

Pe marginea capacului am lipit fâșii din staniol argintiu. Pe capacul cutiei am lipit staniol auriu, pe cutie staniol argintiu (mai multe pătrățele păstrate de la diferite bomboane.

Cutie rotunda cu staniol auriu și argintiu

După ce am lipit staniolul argintiu am lipit banda decorativă pe circumferința cutiei, peste staniolul argintiu.

Cutie rotunda învelită în staniol argintiu și auriu, decorată cu bandă pe circumferința și cu funde din staniol pe capac

Pe capacul auriu al cutiei am lipit funde făcute din ambalajele bomboanelor de pom.

Confecționare funde din staniol

Ideea fundelor a venit în timp ce răsuceam între degete ambalajele din staniol ale unor bomboane - răsuceam și înnodam la mijloc. Așteptam să vină cineva la noi și întârzia... Mâncam o bomboană, îi răsuceam ambalajul și îl înnodam și tot așa; după mai multe bomboane mâncate și ambalaje răsucite am început să desfac ambalajele răsucite, de o parte și de cealaltă a nodului. Și-am tot făcut asta; nu imediat mi-am dat seama că am obținut fundițe, dar când am realizat mi-am propus să am mai multe așa că, din când în când, ambalajele bomboanelor le transformam in fundițe. 

Am adunat așa vreo 40 de fundițe. Bomboane am mâncat mult mai multe in lunile decembrie și ianuarie. Sigur, nu toate bomboanele de pom cumpărate au fost agățate in bradul de Crăciun! N-ar fi rezistat bradul sub greutate. 

Funde din staniol colorat, ambalaje de bomboane

Pentru cutie am folosit 10 funde, restul le-am pus într-o pungă, in caz că-mi vor mai trebui pentru ceva.

2025-04-08

Iepuraș și țestoasă din cofraj. TC04-t2

Într-o zi, Bobo mă ia deoparte, să discutăm - zicea ea - ca de la păpușă la om. Sigur că am fost de acord, curioasă ce vrea să-mi spună, dar bănuind. Mi-a explicat că nu prea am talent să meșteresc una alta și crede că ar fi mai frumoase măcar pozele dacă apare și ea - din când în când - în jocul Transformări creative. Cum să mă supăr pentru ce-mi zice o păpușă micuță, cu păr roz?! Ar zice lumea ca-s sărită de pe fix. Că vorbesc cu păpușile nu-s deloc sărită. Putea, însă, să spună simplu: vreau să mă joc și eu. Am acceptat, desigur, și i-am permis să se bage in seamă cu un iepuraș confecționat din cartonul unui cofraj pentru ouă, și cu o broască țestoasă.

Iepuraș din cofraj de oua, lângă o păpușă mica îmbrăcată cu rochie portocalie și având păr roz

Iepurașul acesta e menit să-i țină companie iepurașului lucrat in anul 2023, prezentat pe alt blog.

Iepuri confecționați din cofraj cartonat pentru ouă, un iepure mic și unul mai mare

L-am lucrat pentru tema 2 din luna aprilie: Simboluri Pascale (iepuraș, puișor, lumânare, cruce, coșuleț și altele considerate simboluri de Paște). Materialele lunii: ambalaje din carton: cutii, cofraje, pungi de cadou din hârtie groasă și altele de gen.

Cum și din ce e lucrat iepurașul

Pentru corpul iepurașului am folosit vârful din partea care desparte găoacele cofrajului. Capul e din două semisfere de găoace. Urechile sunt fâșii de carton tăiate dintr-o găoace.

Piesele din carton cofraj din care e confecționat un iepuraș 

Corpul e colorat cu baiț, și acuarelă albă pentru burtă, capul și urechile cu maro deschis (acuarelă) - dunga roz de pe urechi e acuarelă. Înainte de a asambla iepurașul am colorat tot ce era de colorat (s-a uscat repede).

Pentru lipit am folosit pistolul cu silicon (din adezivii pe care îi am nu e niciunul rezistent cât să țină piesele unite). Urechile le-am lipit de semisfera-față care formează capul apoi cele două semisfere le-am lipit una de cealaltă și pe trunchiul de con, corpul iepurașului.

Mustățile sunt din trei fire de ață mai groasă pe care am dat-o cu lipici (să nu aibă iepurașul mustăți pe oală) - sub nod am pus adeziv tip prenadez. Ochii sunt din plastic, autoadezivi; lăbuțele și codița (căreia am uitat să-i fac poză) sunt pompoane mici, albe.

Cu tot cu urechi, iepurașul are aproape 8 cm înălțime.

Broasca țestoasă din cofraj de ouă

Broasca țestoasă din cofraj langa iepuraș din cofraj și langa păpușă cu păr roz

Broasca țestoasă nu e simbol de Paște (nu face parte din joc) dar am vrut să lucrez una din cofraj; din coji de nucă am mai multe; am și una - uriașă - dintr-o cutie din plastic și material textil. Acum, în trupa țestoaselor e și una din cofraj - am mai multe specii, altfel spus.

Piesele decupate din cofraj de oua pentru broasca țestoasă și broasca țestoasă asamblata și colorata

Carapacea e dintr-o găoace turtită - am crestat fundul găoacei in patru locuri pentru a-i da o formă relativă de carapace, îndoind părțile despărțite prin crestare. Burta țestoasei e decupată din capacul cofrajului - un (aproape) oval lung de 5 cm și lat (la centru) de patru cm. Gatul, lăbuțele și coada sunt bucățele de cofraj - gâtul e dintr-o bucățică rulată. Capul e o bilă verde in degrade, ochii sunt din polistiren vernil și limba (ciudată) e o bucățică de material ușor catifelat.

Am colorat totul cu acuarelă maro și am folosit carioci: verde pentru lăbuțe, coadă și gât, maro pentru liniile de pe carapace. Țestoasa e înaltă de circa 3 cm. Pentru lipit am folosit pistolul cu silicon.

2025-04-05

Frunza eticheta cadou, mini felicitare. TC04-t1

Când afirm, din când în când, că sunt căscată nu exagerez. 

Pentru tema un a jocului Transformări creative aveam gata un trifoi cu patru foi... dar am uitat și am făcut 2D o felicitare. Bineînțeles că nu-mi pare rău că am lucrat felicitarea cu puișor - din contră! - dar mi-e cam ciudă că totul e așa de aglomerat încât nu știu la ce să mă gândesc, să fac mai întâi. 

Eticheta cadou sau mini felicitare frunză

Tema unu din joc nu are tematică specifică, ci e obligatoriu să fie 2D și să fie confecționat obiectul din materialul lunii pentru care se lucrează - aprilie, ambalaje din carton. Mini felicitarea / eticheta pentru cadou făcută de mine are diametrul de circa 6 cm.

Frunza dubla din carton, hârtie colorată vernil cu picatele galbene, potcoava aurie și fundiță rosie

Am folosit ca șablon cartonul trifoi cu patru foi al unui mărțișor, desenând trifoiul de două ori, decupate formele păstrând unite vreo două curbe. Când vă zic că sunt căscată...!!! Mi-au ieșit mai mult de patru foi la trifoi, dar am văzut abia acum, postând poza! 😃 Așa că i-am zis frunză; o fi, prin lume, ceva care are frunze măcar asemănătoare cu ce-am făcut eu.

Șablonul este cel din imaginea de mai jos - mi-a ieșit cu opt foi pentru că nu am fost atentă când am decupat și nu am decupat mai adânc pentru a delimita foile.

Trifoi cu patru foi din carton și gărgăriță desenata

Cartonul este de la ambalajul unei ciocolate.

Ambalaj cartonat de la ciocolata

Pe partea cu model a cartonului am lipit hârtie colorată primită de la gazda jocului între alte premii-cadou. Tiparul l-am lipit pe hârtie și apoi am decupat pe contur. Am conturat marginile cu pix cu gel vernil și am decorat cu o potcoavă (mărțișor vechi) și o fundiță roșie decupată pe bucăți din material textil ușor catifelat, folosit in general pentru prezentarea mărțișoarelor.

De partea unită a decupajului am legat un fir de nailon rozaliu, pentru ca frunza să poată fi legat la un cadou; fără fir e mini felicitare.

Regulamentul jocului permite prezentarea mai multor proiecte pentru aceeași temă, iar faptul că am fost căscată îmi dă ocazia să am două obiecte pentru tema unu din aprilie - dezavantajul s-a transformat în avantaj, altfel spus. 😊 Uneori e bine să fii uituc, chiar dacă - tot uneori - muncești în plus.

2025-04-03

Felicitare de Paste cu puisor. TC04-t1

Vreme trece, vreme vine, / Toate-s vechi și nouă toate - din Glossă, de Mihai Eminescu.

A trecut vremea temelor din lunile celelalte (cu posibilitatea de a recupera eventuale restanțe) și a venit vremea temelor din luna aprilie. Jocul Transformări creative e despre a da viață nouă lucrurilor vechi care, de regulă, sunt aruncate: toate-s vechi și nouă toate, altfel spus.

Prima temă din aprilie e 2D, ca în toate celelalte luni: felicitare, tablou, față de masă, față de pernă etc., in funcție de materialele lunii - in aprilie e despre ambalaje carton: cutii, cofraje, pungi de cadouri din hârtie groasă (cartonată), protecție în diverse colete s.a. de gen (amănunte pe blogul gazdă).

Pentru că în 20 aprilie este Paștele am ales sa confecționez o felicitare tematică, zic eu: felicitare cu puișor. E un puișor vesel, entuziasmat!

Felicitare cu puișor și floricele decupate

Materiale folosite pentru felicitarea de Paște

Carton roz, carton alb, decupat din interiorul unei cutii în care a fost un telefon (consider că această bucată de carton este ambalajul folosit pentru tema unu). Decupaje, lipici, pix cu gel vernil. Unealta necesară: foarfeca.

Protecție din carton in cutie-ambalaj telefon, cu gaura la mijloc

Cum am lucrat felicitarea cu puișor

Din bucată de carton roz pe care o aveam am tăiat un dreptunghi lung de 28 cm și lat de 6 cm. L-am îndoit la mijloc.

Cartonului alb, lucios, cu gaura la mijloc, i-am decupat lateralele și am obținut un dreptunghi căruia, mai apoi, i-am tăiat ondulat marginile. 

Din carnetul cu imagini sclipicioase am decupat puiul, ouăle, floricelele, crenguțele și urarea de Paște. 

Carnet cu pagini desenate cu imagini pentru Paste, completate cu sclipici

Desenele sunt diferite, câte două pagini de desene identice; sunt minunate desenele cu motive de Paște și îmi plac de numa' și pentru că au sclipici! Carnetul e primit de la gazda jocului, alături de alte daruri-premii.

Puiul l-am lipit astfel încât să pară că e într-o scorbură, din care-și strigă bucuria. In jurul găurii am conturat cu pix vernil. Am lipit și celelalte decupaje pe cartonul alb și, mai apoi, cartonul alb l-am lipit pe cartonul roz.

Am o felicitare drăgălașă - din punctul meu de vedere.

Transformări creative:

Pandantiv din piele si arama. TC05-1