2025-10-07

Ornament maro din carton, cu aplicatii. TC10-t1

Toamna pare că s-a instalat, și e dintre cele cu ploi și frig - e natural, aș zice, in această zonă a lumii. Îmi place să privesc ploaia, și-mi place sunetul stropilor de ploaie pe frunzele copacilor, pe asfalt, pe acoperiș.

Acum, când scriu pentru a prezenta ornamentul din tub de carton pe care l-am realizat pentru jocul Transformări creative, tema unu din luna octombrie, afară plouă și e frig.

Ornament din carton vopsit cu baiți și având diverse aplicații

Înălțimea ornamentului e de 31 cm; lățimea e de 7 cm, in zona de mijloc.

Dintr-o fâșie desprinsă de pe un tub de hârtie igienică - materialele de reciclat sunt tuburile de carton - am realizat un ornament romboidal (nu e un romb perfect, desigur).

Tub din carton de la rola hârtie igienică

Am îndreptat fâșia desprinsă și am colorat-o cu baiț - când era umedă am pus-o la presat și s-a uscat dreaptă.

Nu aveam nici o idee pentru mai mult... A fost o întâmplare că fâșia s-a desprins foarte ușor. Am conturat cu bronz auriu pe margini - față/verso - și pe partea cu mai multe pete rezultate după colorarea cu baiț (baitul "ia" nuanța materialului pe care e întins) am "șters" pensula, obținând pete aurii - pe verso am acoperit cu auriu ceea ce era maro închis.

Romb obținut prin desfacerea unui tub din carton de la hârtie igienică

Mai apoi, o fâșie de plasă decorativă roz pal (din cea primită de la gazda jocului) a devenit bază pentru cele șapte fire uscate, fire pe care le-am lipit cu adeziv tip prenadez. O panglică lucioasă, galbenă, e lipită in zig-zag (vază stilizată). Peste această panglică am vopsit cu bronz-auriu (contrastul cu galben mi s-a părut prea puțin armonios - cu auriu îmi pare mai bine).

Off topic. De curiozitate, am folosit instrumentul oferit de Google pentru introducerea automată de link-uri. Toate link-urile adăugate automat duc la prima pagina Google, cu link-uri spre diferite site-uri care au conținut în legătură cu ancora de aici. Unele le-am lăsat, să văd ce se întâmplă.

3 comentarii:

  1. Un ornament foarte reusit! Cand citesc aici ce fel de materiale neinsemnate folosesti...cand apoi rezultatul final, wow...raman pur si simplu fara cuvinte! Impresionant! Felicitari Diana draga 🤗
    Pupici si imbratisari de la trio pentru Quattro 😘🍀🐾💞🥰🤗

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ah da, am uitat sa intreb, ce instrument Google care plaseaza linkuri automat? Despre ce vorbesti aici?
      Neaparat sa ne spui te rugam, rezultatul observat, peste o vreme 😏

      Ștergere
  2. Arata tare frumos. As prelua ideea pentru niste martisoare, eventual.
    Am respins linkurile de fiecare data. La anumite postari apareau chiar si vreo patru. Nu stiu criteriile. Insa oricum ar trebui sa le verific inainte.
    Noapte buna si vise placute, Diana draga!❤️😘

    RăspundețiȘtergere

Va multumesc ca sunteti aici! Comentariile scrise dupa 14 zile de la publicarea articolului vor fi moderate. Mulțumesc pentru înțelegere.

Transformări creative:

Două fețe zâmbitoare din tub carton. TC10-t3