2025-10-16

Ziua alimentației. Coș cu fructe din carton. TC10-t3

In 16 octombrie, an de an, statele membre ONU sărbătoresc Ziua Mondială a Alimentației. A fost aleasă această dată pentru că in octombrie 1945 a fost înființată Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO: Food and Agriculture Organization). România a aderat la această organizație în 1961. Se militează - la nivel global - pentru asigurarea accesului tuturor la o cantitate suficientă de alimente, diversificate, nutritive și sigure (ar fi de râs dacă n-ar fi aproape o jalnică ipocrizie - asta e altă discuție). FAO are sediul la Roma; e o agenție specializată a ONU al cărei scop principal este eradicarea foametei și malnutriției la nivel mondial.

În jocul Transformări creative tema trei este despre confecționarea unui obiect care să reprezinte această sărbătoare - materialul este in luna octombrie tubul de carton (de la role de prosoape din hârtie, hârtie igienică etc).

Am ales să confecționez un coș cu fructe din carton.

Coș din carton cu mere, pere, prune din carton
Coșul văzut din partea opusă:
Coș cu mere, pere, prune din carton colorat


Materiale pentru coș din carton

Materialele pe care le-am folosit: tub de carton, hârtie colorată, carton colorat, melană, iarbă de mare, plasă decorativă, bronz auriu, adeziv.

Carton colorat, hârtie colorată, plasa verde decorativă, melană, iarbă de mare

Confecționarea coșului cu fructe din carton

Tub din carton de la rola de prosoape din hârtie

Din tubul de carton de la o rolă de prosoape din hârtie am tăiat o felie lată de 3,5 cm; inelului obținut i-am dat formă de oval prin presarea cartonului și la mijloc am decupat o curbă. Toarta e un inel lat de 8 mm și lung de circa 13 cm tăiat din același tub (inelul obținut e tăiat și lipit ca toartă la coș). Coșul și toarta sunt învelite în hârtie bleu cu motive morcovi. Pe marginile coșului și ale toartei am folosit bronz auriu.

Fundul coșului este un oval din carton albastru, lipit de coș cu adeziv tip prenadez.

Din plasa decorativă am tăiat o fâșie lată de circa 4 cm, pentru a depăși puțin înălțimea coșului din carton, și am lipit-o in interior. Coșul este umplut cu melană și deasupra am lipit firișoare de iarbă de mare. Apoi am lipit câteva mere, pere și prune rotunde decupate din carton (am adăugat ceva culoare cu carioci și pixuri cu gel).

Coș colorat confecționat din tub de carton; mere, pere, prune decupate din carton colorat

În exteriorul coșului, pe o laterală, sunt trei frunze decupate din carton și vopsite cu bronz auriu.

Coș mic din tub de carton învelit în hârtie decorativa și cu frunze aplicate în exterior

Fructele sunt in categoria alimentație sănătoasă - cât timp nu sunt doar obiecte decorative realizate din fel și fel de materiale. 😊

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Va multumesc ca sunteti aici! Comentariile scrise dupa 14 zile de la publicarea articolului vor fi moderate. Mulțumesc pentru înțelegere.

Transformări creative:

Două fețe zâmbitoare din tub carton. TC10-t3