2024-09-12

Canar pe oglinda. TC4 și RiO

Canarul Tweety e unul dintre personajele favorite. Îmi place de numa' și cum vorbește personajul. Cu ceva ani în urmă, una dintre prietene mi-a dăruit o "cană Tweety" - e adorabilă. Cană e impropriu spus pentru că ar încăpea in ea doi canari - înghesuiți, dar ar încăpea. 

Între altele, am o oglindă pe care e pictat acest canar și mi-am zis că aș putea să pictez și eu. Ha-ha! Ocazia a fost numai bună pentru că în septembrie, în jocul Transformări creative e cu sticlă - oglinda e tot sticlă așa că e permisă (sunt permise inclusiv ceramica și porțelanul). Tema patru, în fiecare lună, e Fii creativ! Fiecare face ceea ce vrea (și poate). 😊

Canarul Tweety pictat pe oglindă mica, dreptunghiulara

L-am pictat pe Tweety, copiind cu foaie de calc un desen de pe cutia in care era cana (am păstrat imaginile cu Tweety, pentru a avea un model la îndemână, când am nevoie). Cu indigo am transferat desenul pe oglindă și am pictat. 

Cana Tweety și oglinda pictata cu imaginea canarului personaj desene animate

Mă gândeam: cât de greu o fi să pictezi pe oglindă? Și-am aflat! Pentru mine nu a fost deloc simplu. Probabil că există o tehnică anume, dar am pictat după ureche
Tweety pictat pe oglinda

Când am fotografiat, încercând să obțin reflexii pentru jocul Reflexii in oglindă, inițiat cândva de SoriN și găzduit azi de Carmen pe blogul Intre vis și realitate, mi-am zis uau! ce nașpa am reușit! Am lăsat imaginea, ca exemplificare, și apoi am retușat, pentru a obține ceva mai frumos (prin comparație, ce e in prima foto e net mai reușit decât ce e in a treia)

Oglindă de poșetă in care se reflectă plante din balcon și un pom din strada

Am pictat pe jumătatea unei truse cu oglindă - dacă tot a rămas o parte neutilizată... Înălțimea oglinzii e de 8 cm, lățimea de 5 cm.

16 comentarii:

  1. Ce imi place personajul tau! Nu stiu cum e in realitate, insa in poze arata excelent. Probabil ca exista niste trucuri pentru pictura pe oglinda, insa nu am cautat. Inca...
    M-a distrat personajul tau. Felicitari, Diana draga!
    Pupici si un final de saptamana placut!❤️😘

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mă bucur că îți plac "Tweety al meu" și mă bucur mult că te-a amuzat! 😘 In realitate - de la distanță! 😃 - arata bine (am acoperit acele spatii albe care se văd in foto 3 și pe care nu le observasem până să așez oglinda in lumina soarelui)
      Mă gândesc că există - poate că vopseaua e una specială (în sensul de potrivită)...
      Mulțumesc, Suzana draga! 💗
      Weekend plăcut și pentru tine!
      Am înțeles că mergi la o întâlnire cu foști colegi... Distracție frumoasa! 🍀🍹

      Ștergere
    2. Multumesc mult. Sunt curioasa pe cine voi mai recunoaste...😃 Legat de pictura pe oglinda, poate ca nu e vorba de culorile in sine. Ma gandesc la un fel de baza, poate transparenta, ceea ce ar 'matui' suprafata si apoi acrilicele ar acoperi fara probleme suprafata. Insa o sa caut, ca m-ai facut curioasa.
      Pupici si weekend placut!❤️😘

      Ștergere
    3. Îți mulțumesc pentru idei, Suzana draga! 😊 Un timp voi sta departe de pictatul pe oglindă! 😃 Nu mi s-a părut deloc așa ușor cum părea! Când am aplicat culoarea nu am văzut "petele albe", dar când am pus oglinda in lumină, mamă-mamă! Unde am greșit am corectat și mai greșit si tot așa.
      Mulțumesc! Weekend plăcut și pentru tine! 💗😘 Pupici!

      Ștergere
  2. Ce dragalas! Ce idee simpatica, Diana draga! Foarte fain a iesit! Iar fotografiile sunt deasemenea reusite.
    Trebuie sa rad, Adela in primul semestru de facultate si-a decolorat parul si o poreclisem Tweety. Pana in ziua de azi, vremea aceea e intitulata "faza Tweety" 🐥
    Pupici si imbratisari de la trio pentru Quattro 😘,, 🍀🐾💞🥰🫶🏻🤗

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Hahaha! 😂 "Faza Tweety"! Super amuzant!!! 😂 Ce înseamnă imaginația! Câți s-ar fi gândit la aceasta "porecla", la aceasta "denumire"? 😂 Fain de tot!
      Îți mulțumesc pentru aprecieri, Carmen draga! 🌹
      Îmbrățișări și pupici cu drag și de la noi pentru voi! 💞🐾🍀☕

      Ștergere
  3. Vai ce dulce e Tweety si Ralu a mea cred ca are sau avea o cana similara cand eram noi ... la Bucuresti. Am asa o amintire vaga :D.
    Ti0a iesit super draguta pictura pe oglinda... Ma gandeam ca as avea si eu oglinzi pe care as putea picta. Daca le-a si depista... hahahahahahahaha.
    Imi place ideea ta. Sper sa reusesc sa fac si eu proiectele luna asta.
    Pupici

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am, așa, o impresie că reusesti aproape tot ceea ce-ți propui. 😊
      Văzută de la distanță pictura mea arată mai bine decât in poze! 😃 Îți mulțumesc pentru apreciere!
      In cana cu Tweety țin instrumentele de scris pe care le folosesc des - îmi place să-i văd zilnic mutrișoara. 😊
      Spor la ceea ce ai in plan!
      Pupici! 💞

      Ștergere
  4. Nu știu să dau sfaturi despre pictura pe sticlă/oglindă, cred că se folosește și ceva aracent în culorile acelea. Îmi place mult ideea ta, și Tweety e tare simpatic, și cana și el din poze și cel pictat. Felicitări!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. E posibil sa fie necesar ceva adeziv... Pe oglinda cu Tweety, primită, vopseaua pare un fel de pelicula, dar greu s-ar putea curata.
      Îți mulțumesc pentru apreciere! 🌹

      Ștergere
  5. Ce dragut este! Am si eu un borcanas ceramic cu Tweety, dar deocamdata este pe undeva prin depozit :))))
    Este mai greu sa pictezi pe oglinda decat pe sticla simpla, pentru ca te fura reflexiile, dar ti-a iesit foarte bine! Ce fel de vopsea ai folosit?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mă bucur că îți place cum am reușit micul personaj. 🌹
      Vaaaiii! Nu auzi cum se tânguie micul canar în depozit? 😊
      Drept e: sunt furacioase de atenție reflexiile.
      Acrilice pentru textile am folosit (vopsea rezistenta la apa).

      Ștergere
  6. Ce drăgălaș e Tweety al tău! Cred că tehnica picturii pe oglindă e asemănătoare cu cea pe sticlă, oricum interesantă această idee, pictezi un personaj iar peisajul din jurul lui e schimbător. Felicitări! Weekend plăcut, draga mea. Pupici!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mă bucur că îți place cum mi-a reușit micul canar 😊
      Nici cum se pictează pe sticlă nu știu, dar am pictat lunile trecute, pt Transformări creative - urmează să postez, dar merge cam încet tableta... Trebuie sa mai curat de pe ea 😊
      Mulțumesc, Mihaela! 😘 Duminică frumoasă! Pupici!

      Ștergere
  7. Simpatic Tweety al tau. Tweety, a fost pentru fiul meu jucaria preferata, asa ca i-am trimis postarea ta.
    O zi frumoasa iti doresc!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Îți mulțumesc pentru compliment. 💕
      E tare drăgălaș acest personaj și cred că ar fi fost și jucăria mea preferata, la timpul potrivit. 😊 Nu s-a putut atunci... e acum timpul potrivit.
      Mulțumesc! Zile senine îți doresc!

      Ștergere

Va multumesc ca sunteti aici! Am ales "moderare comentarii" pentru a fi sigura ca nu omit vreunul.