2024-08-31

Final de vacanta. Carti cu instructiuni. PV august

Final de vacanță e partea aleasă de mine din titlul mai lung al episodului șase din serialul Salvam cărți, jocul Provocări verzi 2024: Final de vacanță. Activități creative. Final de vacanță nu e, pentru că nu am avut vacanță. Activități creative... am avut, am și voi avea. Activitățile sunt de creație doar că în unele cazuri încerc să imit ceea ce au lucrat alții, în alte cazuri mă inspir, și mai sunt și câteva cazuri în care o idee se naște în capul meu - ceea ce nu înseamnă că ceea ce reușesc să lucrez n-a mai lucrat și altcineva (doar că în acel moment n-am idee).

Luna august este despre salvarea unor cărți cu instrucțiuni de meșterit una, alta (cărți de creație), despre manuale pe care vrem sa le salvam, seturi creative din trecut s.a.m.d..

Gândul meu s-a oprit la cărțile de creație. Aveam prin casă câteva, și am primit trei ca premiu la jocul Provocări verzi din anii anteriori. Îmi propusesem să lucrez câte ceva din fiecare carte, doar că... sunt pe ultima sută de metri și n-am scris nici textul! Gata cu bătutul apei in piua! Încep cu cea mai veche carte din teancul prezentat când am recondiționat (prea mult spus) o coperta...

Lenjerie de casa

Carte cu instrucțiuni pentru croit diferite obiecte pentru casa: lenjerie pat, huse diverse, draperie, perdea, fețe de masă și de perna
E o carte scrisă de Ecaterina Tomida, publicată la Editura Tehnică in 1962. 

Cartea are coperta extrem de deteriorata (nu scriu avea pentru că... Veți înțelege de ce). Mult timp trebuie să fi fost folosită ca suport pentru un ghiveci de flori - se vede un semicerc pe copertă, semicerc ușor întărit și cam gri, ca și cum ar fost putrezită la un moment dat. 

Știu ce ar fi fost necesar să fac, dar nu am avut tot ce e nevoie pentru salvarea unei coperți astfel deteriorată: hârtie/carton la culoare - ar fi necesitat și un proces de învechire; măcar ceva creioane colorate sau vopsea ar fi fost necesare, care să acopere o eventuală hârtie albă... N-am avut, așa că am decupat un arc de cerc din cartonul rămas de la o cutie cu alb și diferite tonuri de roz. Pe ici-colo am mai adăugat cu markerul ceva culoare. Nasol de tot arată partea din dreapta a cărții (privind spre foto). Fără cele necesare a ieșit o... o ce se vede așa urât.  Arăta mai bine înainte de intervenția mea! O voi curăța, la un moment dat.

Pe interior, însă, coperta arată bine. Doar am lipit un dreptunghi de hârtie bejuliu, hârtie pe care am șmirgheluit-o foarte ușor, să pară poroasă (cum era originalul).

Etape recondiționare copertă că lenjerii de casa și alte obiecte de interior

In aceasta carte sunt și planșe pentru broderii. Una dintre planșe era ruptă, și am lipit-o cu bandă adezivă transparentă. 

Tipar alb-negru, broderie

Planșa cu spice din colajul de mai jos avea semne făcute cu pixul - le-am curățat răzuind ușor cu o lama de bărbierit.

Planșe colorate pentru broderii cu flori

In carte sunt instrucțiuni și tipare pentru confecționare lenjerie de pat, fețe de pernă, fețe de masă, milieuri și tablete (șervețele brodate care se pun sub bibelouri sau pe tăvile de servit cafea, dulceață 😃 etc.), Cuverturi sau învelitori pentru paturi, draperii, perdele, huse pentru scaune, fotolii, canapele. 

Mai jos e o miniatură cearceaf plic pentru plapumă. 

Miniatura cearceaf plic pentru plapuma

Am lucrat acest mic cearceaf pentru a afla dacă iese ce trebuie - a ieșit! Am și lucrat două, în tinerețe! Bunica paternă m-a învățat cum se face o plapumă - am și acum cadrul pentru confecționat plăpumi, dar n-am lucrat niciuna mare - am făcut doar plăpumioare pentru copii mici și foarte mici. De la bunica maternă am învățat cum se lucrează la războiul de țesut, cum se toarce lâna și altele de gen - deși nici acestea nu le-am mai exersat teoretic mai știu cum se face.

Croitorie moderna pentru femei

Am zâmbit când am citit titlul acestei cărți după care am scotocit in urmă cu ceva săptămâni. E o carte publicată in anul 1972, la Editura Tehnică, București. Autoarea este Natalia Tăutu-Stănescu. Am zâmbit prea repede! Doar știu bine că moda revine la un anumit interval de ani - fie exact ca în anii trecuți, fie cu unele completări inedite. Așa stând lucrurile, cartea se poate numi croitorie modernă. Oricum, tiparele se pot adapta cu ușurință la diverse modele (adică: tiparul unei salopete cu pantaloni evazați poate fi modificat pentru pantaloni drepți s.a.m.d.) 

Doar cotorul era paradit la această carte și prea mult nu am avut de reparat. Am lipit bucățele de carton pe unde lipsea din cartonul inițial, am accentuat și completat numele autoarei și am acoperit întreg cotorul cu banda adeziva transparenta - as fi vrut să evit banda, dar era necesar să netezesc bucățelele de carton lipite.

In această carte sunt tipare pentru aproape orice: costume de baie și alte articole de plajă și/sau sport, rochii fel și fel de modele, fuste și bluze diverse, îmbrăcăminte pentru casă, pelerină și altele.

Croitorie pentru femei
Cuprinde indicații clare despre cum se iau măsurile, cum se trasează tiparul, cum se așază pe material, cum se asamblează părțile și tot așa. Consider că e o carte foarte buna pentru cineva care vrea sa se inițieze în croitorie - mie nu prea îmi iese să lucrez după tipar, dar mă descurc. Oh! Nu am învățat după această carte - deși m-am străduit! Mama e cea care mi-a explicat ce și cum. Sunt dintre cei care învață mai ușor văzând cum se face ceva decât citind cum se face.

La acest punct eram când a început să se actualizeze antivirusul (nu știu cum să programez actualizarea când vreau eu, nu când vrea el) și m-am grăbit să înscriu postarea în tabel pentru că nu aș fi reușit altfel până la închiderea tabelului. Mai am de adăugat...

Croitorie practica

Carte cu instrucțiuni pentru învățarea croitoriei
E o carte scrisă de Mihaela Timofte Cociș și publicată în 1987 la Editura Ceres, București. Conține instrucțiuni despre cum se croiesc și se cos diferite piese de vestimentație și, față de cartea de mai sus, Croitorie modernă, cuprinde indicații despre cum se confecționează diferite tipuri de gulere: jabou, dantelă etc., are informații despre cum se fac diferite tipuri de cusături, cum se confecționează și se cos buzunarele interioare și cele aplicate, cum se montează copcile, cum se cos nasturii, cum se confecționează și se prind bridele, cum se coase un fermoar și multe astfel de indicații.

Cartea s-a păstrat bine, nu prea am avut motive să intervin. Doar am șters ceva urme de creion, câteva calcule de pe marginea unei pagini. Deși nu e carton de mare calitate, a rezistat în timp cu toate că am răsfoit-o des la momentul cumpărării și mult după aceea, dar deloc în ultimii ani.

In imaginea de mai jos am exersat, cu ani în urmă, realizarea unui tip de cuiburi de viespi.

Cusătură cuib de viespi

Cartea care urmează este despre tricotaje - ceva la care nu mă pricep in mod deosebit, dar mi-am lucrat bluze, veste și în special fulare, lucrând ori numai pe față, ori unul pe față, unul pe dos - la ochiuri mă refer - și am folosit andrele groase chiar și pentru fire subțiri. Ochiurile pe andrea le punea mereu altcineva și - până am reținut cum se încheie lucrul - tot altcineva o făcea. Nici azi nu prea mă descurc să insir ochiuri pe andrea.

Tricotaje in culori

Cartea tricotaje in culori și Clară, păpușă bruneta cu rochie albastra
Ajungând în acest punct cu încărcarea pozelor am descoperit că lângă primele trei cărți nu am fotografiat-o pe Clara, mesagera Provocărilor verzi 2024! Aveam sentimentul că lipsește ceva, că nu e in regula, dar abia acum am înțeles ce! Așa se întâmplă când lucrez haotic, în grabă... 

Autoarea cărții Tricotaje in culori este Emilia Moisescu. Cartea fost publicata in 1984 la Editura Ceres, București.

Despre ce e vorba in carte deduce toată lumea. Ce nu poate deduce lumea e faptul că eu mă uit in carte că mâța in calendar! Doar din poze înțeleg ceva, în sensul că știu ce ilustrează, dar nu pricep cum se lucrează. Autoarea explică și ilustrează cum se fac butoniere in timpul lucrului, cum se adaugă/se scad ochiuri, cum se lucrează anumite modele - rugul înflorit, punct de mărăcine... și altele de gen. Știu să recunosc doar punctul de orez! Își făcuse mama o fustă și o bluză lucrând astfel... Pfuuu!

Perne decorative cu față tricotata

Probabil pentru că am incercat să pricep ce vrea să spună autoarea cartea avea cotorul ușor scămoșat - l-am netezit și cam atât.

Obiecte practice și de decor

Obiecte practice și de decor executate cu mașina de cusut
Cartea e scrisă de Georgeta Stoean și publicată în 1993 la Editura Ceres, București. Deși hârtia e de calitate mai bună, decât la celelalte cărți din serie pe care le am, cotorul era jerpelit. L-am reparat folosind o fâșie de hârtie colorată, lucioasă. Pata de cafea de pe copertă am reușit și nu prea s-o curăț, dar nu mai atrage atenția foarte mult.

Conform instrucțiunilor din carte am realizat un tipar pentru o pălărie confecționată din denim bleu pal. Pentru că nu prea mă descurc să lucrez după tipar pălăria a ieșit prea mare pentru capul meu așa că a purtat-o mama până când s-a decolorat suficient de mult pentru a fi numită vechitură.

Pălărie cu bor lat, din denim bleu deschis

In realitate nu e chiar așa de spălăcită cum e in foto de mai sus, dar nu mai e purtabilă altfel decât prin curte, eventual.

Tot din această carte am un tipar pentru o pernă decorativă broască țestoasă. 

Instrucțiuni pentru realizarea diferitelor obiecte de decor, haine etc. realizate cu mașina de cusut.
Pe la sfârșitul anilor 1990, începutul anilor 2000 am realizat prima broască țestoasă după instrucțiunile din carte. A doua știu exact când am confecționat-o pentru că a fost pentru provocări verzi (2019) și prezentată pe celălalt blog.

In această carte sunt instrucțiuni și pentru realizarea unui capot, unui halat de baie și alte obiecte vestimentare, dar am cumpărat-o pentru pernele decorative și alte obiecte de decor: abajur, cilindru de pus la ușă pentru a opri curentul, suporturi pentru diverse: tăvi, unelte, verdeață etc. In 1993 internetul nu era... ce e azi.

E o pernă care îmi place foarte mult și căreia i-am găsit locul pe bancheta din hol - acolo a rămas din 2019.


Pare că și Clarei ii place perna broască țestoasă.

Cărțile care urmează sunt primite ca premiu la alte ediții Provocări verzi.

Cărți cu instrucțiuni pentru executare casa de păpuși, mobilier pentru păpuși, covorașe cusute,personaje inedite

Le prezint aici, alături de Clara, pentru că, și pentru acestea, am făcut pozele in luna august, doar că nu am reușit să și lucrez ceva - deși mi-am ales ce aș fi vrut să fac. 
Cărți în limba engleza despre confecționare diverse personaje, carpete și covoare chinezești, casa de păpuși, mobilier și alte obiecte pentru casa de papusi

Ar fi fost mai multe postări cu toate cărțile de pe această pagină dar pentru că nu am reușit ce mi-am propus le-am adunat aici pe toate - și a ieșit o postare luuuungă, poate prea lungă.

Covoare și carpete mici


Cartea este scrisa de Carol Phillipson. Editura GMC Publications Ltd., 2002. E in limba engleză, ceea ce nu ar fi o problemă - are multe desene și indicații pe care le poate înțelege cineva care nu știe limba engleză (nici eu nu-s mare cunoscătoare, dar înțeleg ce scrie - mai greu cu vorbitul și scrisul; pentru cuvintele necunoscute am dicționare). 
Carte, în limba engleză, cu instrucțiuni pentru realizarea covoarelor și carpetelor chinezesti

Problema, pentru mine, e faptul că sunt covoare și carpete cusute - nu m-am gândit să specific deoarece în capul meu covoarele și carpetele sunt doar țesute! Mdeh! Încă nu știu cum să transform cusutul în țesut pentru a realiza măcar un model cu dragon. Îmi plac dragonii. Poate pentru că dragonii sunt creaturi mitologice îmi plac - in real - șerpii și celelalte reptile.
Model de carpeta cusuta având imaginea unui dragon

In mitologia chineză dragonii sunt ființe benefice care aduc noroc. Lóng e prototipul dragonului chinezesc; are formă alungită, ca de șarpe, dar combină și atributele altor animale. In general, e prezentat fără aripi; la fiecare picior are patru gheare (dragonul pentru emblema imperială are cinci gheare). Chinezii consideră că dragonii sunt stăpânii vremii și un simbol al puterii.

Steam Punk
Păpuși cu minte științifică dintr-un trecut care n-a existat


N-am idee care e echivalentul in română al titlului: Steam Punk, dar contează mai puțin la acest moment (deși mi-ar plăcea să știu).
Autoarele cărții sunt Sarah Skeate și Nicola Tedman. Cartea a apărut la Search Press Ltd., in 2012 (a doua ediție - prima în 2011). 
Și această carte e in limba engleză, dar e ușor de deslușit. Sunt indicate posibile materiale care pot fi folosite, indicații despre ordinea operațiilor și altele de gen. La final sunt tipare pentru fiecare păpușă.
Carte cu instrucțiuni pentru confecționare păpuși cu minte științifică

M-am gândit să o confecționez pe Minerva Dupine, doar că n-am fost sa fie. Când o voi avea, voi posta separat. Sper să-i vina randul in acest an.

Cartea la care mă refer in continuare m-a fascinat. 

Casa de păpuși

Carte scrisă și ilustrată de Venus și Martin Dodge, în 1982. A fost reeditată de peste 10 ori. E o carte despre cum se realizează o casa de păpuși într-un stil anume, cum se compartimentează, cum se realizează uși, ferestre, șemineu, mobilier etc. Curând după ce am primit cartea am ales un model, ca bază - nu-mi va reuși un stil anume pur dintre cele prezentate așa că va fi o compilație. Hm. Deocamdată am cutia, compartimentată parțial. Am lucrat unele piese de mobilier și cam atât.

Fotoliu, servanta, leagăn bebelus

Pentru Provocări verzi mă gândisem să realizez leagănul pentru bebeluș din imaginea de mai sus. Nici asta nu am reușit...

2024-08-24

Capace suport pentru vase fierbinți. TC3-08

Am realizat o floare cu petale gri sidefat și centru auriu din șapte capace de borcan. Îmi dau seama că nu e cine știe ce, dar altceva nu m-a dus... imaginația. Nu am vopsea rezistentă la temperaturi mari, nu am vrut să folosesc material textil pentru că se murdărește prea repede și tot așa. In consecință, pentru a treia temă a lunii august din jocul Transformări creative am realizat ceea ce se vede in imaginea de mai jos.

Suport pentru vase fierbinți confecționat din capace pentru borcan, carton și folie alimentara din aluminiu

Am adunat capacele, le-am șters ștampilele, cu diluant pentru lac de unghii, și le-am spălat.

Capace din aluminiu pentru borcane: șase gri sidefat și unul auriu

Capacele le-am lipit între ele cu silicon la cald (folosind pistolul) - ține și nu prea ține astfel lipit, dar am lipit floarea pe un carton de la o cutie de ambalaj - carton decupat după conturul florii. Le-am lipit de carton cu prenadez și s-au lipit serios. 

Cartonul l-am mascat cu folie alimentară din aluminiu și pe margini am conturat cu silicon albastru sclipicios (era in pistol batonul acesta) - în acest fel nu se vede marginea cartonului și suportul arată finisat.

Dosul suportului pentru vase fierbinți, confecționat din capace pentru borcane

I-am făcut proba cu prima oala in care bucătarul șef a făcut ciorbă. Rezistă cu succes: nu se topește siliconul, nu se ia vopseaua de pe capace și căldura nu se propagă la mobilă.

2024-08-14

Floarea soarelui tablou 3D. TC2-08

Cum am un pic de loc, cum încep să mă joc - și așa am ajuns să am câteva teme rezolvate în avans. Profit cât pot să avansez în jocul Transformări creative 2024. Am adus o floare a soarelui, în ramă.

Un fir de floarea soarelui din capac galben cu petale din carton, în vaza din sârma, lipită pe un carton verde cu rama din plastic negru
Materiale folosite: capac din plastic, carton verde, alb și galben, pagină din revistă (pentru tubul-tulpina), hârtie creponată verde, sârmă pentru vază (cca. 50 de cm pentru această dimensiune), liță pentru prindere, dop de pluta, culori acrilice negru și galben; ramă din plastic negru (poate fi si altceva sau poate lipsi). Ustensile: foarfecă, pistol cu silicon (e bun și un adeziv), o andrea subțire pentru confecționarea tubului-tulpina. Am folosit adeziv pentru a prinde floarea și cartonul verde (dar nu e obligatoriu).

In luna august ne jucăm cu dopuri și capace. In fiecare lună sunt 4 teme: trei impuse (mai mult sau mai puțin) și una la alegere - Fii creativ! Evident, creativitatea - acolo unde există 😏 - nu e îngrădită la nicio temă.

Tema doi a jocului e "la indigo" - avem de imitat (mai mult sau mai puțin) imaginea prezentată pe blogul gazdă: Explorator prin viață (clic pe "august" în paragraful al doilea). Tot acolo sunt prezentate regulile pe larg.

In dorința de a face cât mai multe în timp cât mai scurt m-am avântat să realizez un obiect asemănător cu cel din imaginea model... unde sunt șase fire de floarea soarelui într-un borcan imaginat din sârmă, pe un fundal ca... un gard din șipci gri.

Am luat un dop galben de la o sticlă (din plastic) în care a fost oțet, l-am tăiat cu foarfeca să pară că are petale (incredibil cât de ușor s-a tăiat).

Materiale necesare confecționare floarea soarelui: dop galben din plastic, sârma subțire, dop pluta, hârtie creponată verde,carton galben și verde
Petalele sunt decupate din carton galben; tulpina e un tub din hârtie lucioasă înfășurat în hârtie verde creponată în care am introdus o sârmă tare; frunzele sunt tot hârtie creponată.

Am lipit petalele de o parte și de alta a dopului galben (unele și pe cartonul verde "in stea") - în mijloc am lipit "moțul" rotunjit al unui dop din plută de la o sticlă cu vin spumos (dop obținut după alte "cereri" pe la cunoscuți); pe acest dop am lipit pluta mărunțită (la mijloc am vopsit cu galben, in rest cu negru), și-am lipit in mijlocul capacului galben cu petale din carton acest "moț" ciufulit. Pe verso e lipită o bucată de carton verde decupat in "stea" - e lipit, cartonul, cu silicon și maschează sârma care susține floarea galbenă. Tubul din hârtie l-am înfășurat în hârtie creponată după ce am prins frunzele pe el, dar înainte de a monta floarea.

Floarea soarelui în vaza modelată din sârma bej răsucită cu sârma gri, în ramă din plastic negru
Sticla/borcanul e modelat din sârmă bej răsucită cu sârmă gri (în poză e sârmă albă cu sârmă neagră, dar s-a dovedit că nu a fost suficientă). Am fixat sârma cu un fir de liță, să nu se desfășoare.

Rama neagră din plastic e din rebuturile rămase cu ani în urmă, când am lucrat astfel de rame cu o presă și matriță. E o ramă înaltă de 27 cm și lată de 20 cm (sisteme de prindere nu mai am).

Dintr-un dosar cu șină recuperat de la niște documente contabile "expirate" am tăiat o bucată cât să intre în ramă ușor forțat, să nu cadă. 

Floarea am lipit-o in centrul unui carton verde, și sticla am fixat-o cu liță pe acest carton (se văd discret aceste puncte de prindere, mai ales de la distanță). Punctele acelea două din ultima poza a colajului doi e lița folosită la prinderea vazei de carton (arată așa ciudat pentru că... am filmat in loc să fotografiez! Punctele sunt mici in realitate). Cartonul verde, cu floarea prinsă pe el l-am fixat în ramă folosind și adeziv - apoi am fixat cartonul alb de la dosar "prelevat". Înălțime floarea soarelui cca. 17 cm; înălțime vază 9,5 cm și lățime cca. 5,5 cm (așa au ieșit, nu am calculat dimensiunile). 

Am amintit mai sus dorința de a face cât mai multe în timp cât mai scurt... Eeeiii... Henț! Am terminat ce am scris mai sus și am verificat dacă ceea ce am făcut respectă condițiile minime pentru a se potrivi "la indigo". Scrie așa: obligatoriu floarea să aibă o vază suport; fie sugerată din sărmă ca în poză fie o vază reală căreia să-i puneți un background relativ asemănător cu cel din fotografia de referință atunci când faceți poza pt blog. Noh, și nefiind sigură dacă e sau/sau ori și/și partea cu fundalul, și dorind să respect măcar in principiu condițiile, și înțelegând că s-ar putea să fie și/și... am mai făcut un tablou cu floarea soarelui! Sigur că nu se consideră "intrare dublă", ca în alte cazuri când lucrăm mai multe obiecte la aceeași temă. 
Editare ulterioară: se consideră două obiecte diferite, deci de două ori înregistrare în tabel, cu altă poză.

Ce-am scris mai sus e justificarea pentru încă un tablou cu aceeași ocazie. 😃 De data aceasta a mers mult mai repede - aveam antrenament! Mmmșiiii, probabil că nu aș mai fi lucrat acest al doilea tablou cu floarea soarelui dacă nu-mi aminteam că mama mi-a adus un pui de aloe cu rădăcinile înfășurate in vata umedă, folie nailon, și pentru a nu se rupe planta in timpul transportului a înfășurat-o într-o hârtie groasă, poroasă (zici că-i zugrăveala cu huma la atingere), albă, cu dungi bleu pal care arată ca și cum a fost întins pe hârtie praf din mina de creion colorat. Această hârtie seamăna cu fundalul din poza-model absolut clar mai mult decât fundalul din primul tablou.

Materiale confecționare floarea soarelui pe fundal alb-bleu
In cea mai mare parte sunt aceleași materiale și ustensile necesare pentru primul tablou. Diferențele: hârtie cu dungi in loc de carton verde pentru fundal, sârma pentru vaza e negru cu alb, înnădită cu sârmă bej răsucită cu sârmă gri (rămasă de la prima lucrare), vârful unui interior de capac - armonică, resturi de paie din plastic, pentru suc, mărunțite, hârtie lucioasă pentru dosul tabloului și liță pentru agățătoare. După ce am realizat tulpina, frunzele și floarea așa cum am descris pentru prima floarea soarelui, după ce am realizat vasul pentru floare (abia după ce am postat poza am observat că nu e tocmai aliniat, dar am rezolvat chestiunea), am tăiat din același dosar cu șină un dreptunghi înalt de 18 cm și lat de 12 cm. Hârtia poroasă am așezat-o pe carton lăsând vreo doi cm "rezerva" pentru a o lipi pe dosul cartonului. Floarea am lipit-o la centru, vaza am prins-o in două locuri de cartonul învelit în hârtie. Pe verso am prins agățătoarea și am acoperit totul cu o bucată din coperta lucioasă a unui bloc cu hârtie colorată.

Înălțimea florii e de cca. 15 cm. Înălțime vas din sârmă 8 cm, lățime 5 cm.

Un fel de concluzie: nu întotdeauna graba strică treaba. Aveam două tablouri dacă nu mă grăbeam? Nuuuu! Aveam nevoie de două tablouri? De ce nuuuu?! În balcon sunt destule "cuie" care abia așteaptă să susțină ceva fie vară fie orice anotimp.

Bratara din paste fainoase. PV august

Pe undeva, pe bloguri, am amintit la un moment dat despre cum înainte de anul 1990 erau la modă - un fel de a spune - bijuteriile confecționate din paste făinoase. Erau utilizate în special acele paste făinoase care aveau găuri - s-au găsit un timp (în alimentare) și după hotărârea tătucului de a plăti datoria externă a Ro - paste făinoase in formă de cerc, de rozete, de floricele, tubulețe etc. 

Aceste paste, prăjite (fără ulei!) in tigaie, deveneau accesorii unicat. Pentru nuanțe închise de maro (și negru) pastele erau ținute mai mult la prăjit. Mi-am lucrat atunci șiraguri mai lungi și mai scurte - la care am intercalat și mărgele, am atașat diverse pandantive - și brățări, pentru că altele erau mai complicat de confecționat pentru mine și nici atunci nu aveam prea multă răbdare (am lipsit când s-a împărțit răbdarea).

Păpușa Clara prezintă o brățară cu flori confecționată din paste fainoase

Clara, mesagera Provocări verzi 2024, prezintă brățară din paste făinoase. In foto de sus brățara e închisă, in foto de jos e desfăcută.

O păpușă bruneta lângă o brățară din paste făinoase deschisa

Nu mai am nicio mostra de atunci. Nu, nu le-am mâncat! Erau date cu lac. 😃 Lăcuite arată mai fain pentru că lucesc, dar dacă sunt lăcuite după confecționare devin destul de rigide în special șiragurile, dacă nu sunt dezlipite bucată cu bucată piesele (pastele făinoase) componente. Lăcuite înainte de montare... Mmmmnu! Se astupă găurile și... una câte una de destupat... prea complicat. Probabil c-o exista vreo metodă potrivită dar nu m-am gândit serios.

Clara a sugerat să fotografiez brățara astfel încât să se observe și ceva detalii. Bună idee!

Brățară din paste făinoase prajite

No, bun. Profitând că în august, la Provocări verzi, episodul șase, Salvăm cărți, este despre cărți de creativitate și/sau colorat, și profitând de o fereastră, nedorită, în program, am lucrat această brățară din paste făinoase aproape minuscule (diametrul e cca. 3 mm). Pastele au formă de steluță și in centru o găurică mică, abia vizibilă - devine vizibilă (și un pic mai mare) după prăjire. Fierte, aceste minuscule steluțe făinoase ajung să aibă diametrul de circa 2 cm. (zic diametru, dar nu sunt sigură că e vorba despre diametru in cazul steluțelor). In fine. 
(informații despre joc pe blogul Provocări verzi subliniat la începutul acestui paragraf)

M-am inspirat (n-am urmat modelul) pentru brățară din cartea Să confecționăm singure accesorii vestimentare, carte al cărui colț l-am completat zilele trecute. In carte este despre cum să înșirăm mărgele in diverse moduri. 

Materialele necesare pentru brățara din paste fainoase

Materialele necesare sunt: paste făinoase, sârmă, ață, elastic etc. (am folosit un fir de liță - vreo 50 cm pentru brățara lungă de 18 cm), închizătoare (dacă e cazul). Apoi: foarfecă/clește, silicon sau alt adeziv puternic pentru lipirea pastelor făinoase fără gaură. Mai sunt necesare, după preferințe: lac și/sau vopsea (am folosit lac bronz auriu doar puțin, să aibă brățara un pic de strălucire).

Cum am procedat pentru confecționare brățară din paste făinoase

În primul rând am prăjit steluțele. 

Paste făinoase mici, sub forma de steluțe și fundițe, prajite

Diferența dintre cele prăjite și cele crude se distinge în imagine (cilindrul mare nu l-am mai folosit).

Pe firul de liță lung de circa 50 cm am făcut un nod mai larg la distanță de cca 5 cm de capăt (rezerva pentru prinderea închizătorii; nodul e și pentru a nu aluneca pastele pe măsură ce sunt înșirate). 

Confecționare brățară cu flori lucrata din paste făinoase prajite

Douăzeci și două de paste-steluta am înșirat la început (nu apar în poză pentru că nu am fost atentă când am făcut fotografia), iar pentru fiecare petala am folosit 18 steluțe. Părții de sârmă cu cele 18 steluțe i-am dat formă de buclă (cât vârful degetului mic) și am răsucit sârma astfel încât să nu iasă steluțele - la fel am procedat cu celelalte petale, la fiecare floare - între flori sunt înșirate câte 22 de steluțe. In mijlocul fiecărei flori cu trei petale am lipit cu silicon câte o fundiță (tot paste făinoase prăjite).
Clara m-a ajutat să lipesc fundițele in mijlocul fiecărei flori.

Păpușă bruneta lângă brățară din paste făinoase prajite

Inconvenientul acestor bijuterii din paste făinoase cu forme neregulate este asprimea - se simt aspru direct pe piele și se agață ușor. In cazul pastelor cu forme netede nu e așa. 

2024-08-13

Completare colt coperta carte. PV august

Inițial am scris ca titlu "Activități creative", dar ar fi ceva de gen momeala pentru clic și nu se face. Nu era intenție rea, ci făcea parte din titlul temei din aceasta luna în jocul Provocări verzi: Final de vacanță. Activități creative, episodul 6 din serialul Salvam cărți

Ce e de făcut? De recondiționat o carte, de realizat un personaj din carte, un decor - pe larg pe blogul amintit (și subliniat mai sus). 

Clara, mesagera Provocărilor verzi din acest an, s-a cățărat pe marginea cărții, să o prezinte - ce sa zic și io? doar n-o să recunosc că a amețit de cât am zăpăcit-o până am făcut poza.

Ceea ce am făcut nu poate fi numit recondiționare pentru că această carte editata în 1994 avea dor un colț "muscat" - dreapta jos, privind foto. Coperta din carton subțire, lucios și prima pagină au fost mușcate de Bony, cățelușa boxer pe care o aveam la acel moment (era pui și ronțăia ce găsea la... îndedinți - mai apoi a devenit un câine exemplar).

Bun. Am lipit un dreptunghi din hârtie lucioasă decupat din coperta unui bloc cu hârtie colorată. Mușcăturii de pe prima pagina doar i-am pilit urmele de dinți = am tăiat marginile "pe contur". Bănuiesc că nu mă exprim clar, dar nu știu cum altfel să explic și nici n-am avut inspirația să fac fotografii din care să se înțeleagă clar ce am făcut.

Carte cu indicații pentru confecționare accesorii vestimentare

Cartea pare a fi publicată la editura Niculescu, și titlul este Să confecționăm singure accesorii vestimentare - de Draga Neagu e scrisă. 
Acest "singure" din titlu m-a amuzat când am cumpărat cartea și mă amuză și azi - sună ca și cum n-ar putea fi și o carte pentru bărbați sau ca și cum confecționând singure n-am mai depinde de ei sau... completați pe linia punctată. 😊

Oferă indicații, poze, tipare pentru croșetat una-alta, pentru croit diverse, pentru împletituri, confecționare cordoane, genti, mărgele, nasturi, galoane, cravate, coliere, pandantive etc.. În unele cazuri indicațiile sunt foarte clare, în alte cazuri mi s-au părut mai puțin clare, dar acesta e numai punctul meu de vedere (poate că sunt clar exprimate, chiar dacă pe scurt sau doar in poza, și nu pricep eu).

In mintea mea - nu zic de planuri!! - bântuie ideea să arunc o privire prin cărțile pe care le am cu indicații pentru confecționare diverse obiecte. 

Mai multe cărți cu indicații despre confecționare accesorii vestimentare, haine, lenjerii, obiecte decor, tricotaje și altele

Putem realiza în joc un singur proiect sau patru proiecte pe tema -  pentru cele de la 5 in sus exista un tabel suplimentar: Ați pierdut o provocare? (pe blogul amintit în primul paragraf)

Sunt convinsă că nu voi lucra ceva in toate cazurile (eventual voi recondiționa cărțile care au nevoie de puțină atenție) dar, măcar, le-am salvat de plictiseala - cum zice Rux, gazda jocului.

2024-08-11

Capac tava, dop cap de taur. TC4-08

Cu aceasta posibilitate de a înscrie mai multe postări pentru temele din acest an ale jocului Transformări creative sper că nu exagerez cu link-urile, dar daca tot sunt lucruri pe care le am in vedere dar le tot aman, profit să le fac și să le postez imaginile. Așa și cu tăvița pentru micul ghiveci care-mi place maxim (ghiveciul îmi place maxim!):

Mic ghiveci din lut cu tava din capac borcan învelit în hârtie de ambalaj, decorat cu sfoara, silicon cu sclipici și mărgele sidefate vernil - ghiveci pentru cactus

Uneori mă întreb de ce să public anumite "creații"... Sunt banale unele, nu tocmai reușite altele (sau și unele și altele). Consider că sunt suficient de obiectivă în ceea ce privește talentul meu pentru a meșteri anumite lucruri - unele sunt adevarate kitsch-uri pe care le-ar invidia și creatorii de kitsch - însă merg înainte și meșteresc; îmi ajut neuronul să se relaxeze! Cititul, plimbările, întâlnirile în oraș și pe aiurea sunt relaxante, dar relaxarea prin a meșteri una-alta e altfel - pune neuronul la lucru pastrandu-l numai în sfera creativității, a imaginației, a jocului. Consider că e o metodă bună de a "echilibra emisferele cerebrale", ceea ce înseamnă, între altele, un bun echilibru psihologic, să zic așa. 

Știu că sună ca o scuză pentru kitsch-urile care-mi reușesc deseori, dar... kitsch-ul e tot o formă de artă. In plus,  ce ar fi greșit în a-mi plăcea tăvița pe care am făcut-o pentru ghiveciul mititel primit de la Rux in care am pus un pui de cactus (cactusul fiind una dintre plantele preferate - pe primul loc sunt trandafirii, totuși, dar nu reușesc să îi cultiv in ghiveci). 

Confecționare tăvița pentru ghiveci mic din ceramica pentru pui de cactus

Tăvița pentru micul ghiveci e un capac de borcan mic. Luna august este despre dopuri și capace. Diametrul capacului este de 5,5 cm. L-am învelit în hârtie de ambalaj și am legat o sfoară de cânepă. In interior am căptușit cu o bulina din hârtie, lipită cu silicon auriu cu sclipici. Pe marginea capacului tăviță e puțin silicon auriu, dar pentru că mi s-a părut cam anost am adăugat silicon verde cu sclipici.
Fiind prea mare pentru ghiveci (era cumva nesigur la mișcare ghiveciul pe el - îl mișc atunci când șterg praful) am lipit pe interior mărgele sidefate, vernil; aceste mărgele protejează ghiveciul ca un gard, probabilitatea de a-l răsturna din greșeală scăzând simțitor. 

Micul ghiveci din ceramică are înălțimea de 4 cm. Diametrul la baza este de 2 cm, iar în partea de sus de circa 4,5 cm. Puiul de cactus pare să se simtă bine in acest mic ghiveci care a ajuns la mine protejat într-un ou bleu, din plastic, că o surpriză de Paști. 

Ghiveci mic din lut scos din ou bleu din plastic.

Pentru că în august este despre dopuri și capace a venit rândul "restaurării" unui dop din plastic in formă de cap de taur. Cu ani în urmă acest "trofeu" de taur și-a pierdut coarnele. Poate fi folosit și fără coarne - lichidul din sticlă se scurge, firicel, prin gura taurului. 

Dop cu forma unui cap de taur

N-a prea fost folosit acest dop, și a tot fost mutat de colo-colo până a ajuns intr-o cutie de mărunțișuri din balcon unde am dat de el la începutul verii, când am scos ghivecele cu plante în balcon. Coarnele originale erau din plastic negru, dar cine știe când au fost aruncate.

Prelucrare coarne din silicon pentru dop din plastic cap de taur

I-am făcut coarne din silicon, după modelul unui colț de nutrie. Ideea era să fac din colțul nutriei coarnele dar mi-am dat seama că uneltele pe care le am la îndemână nu sunt potrivite pentru tăierea și modelarea coarnelor de care aveam nevoie. Siliconul e recuperat din recipientul in care s-a întărit.

Dop cap de taur văzut din față și din spate

Am avut vreo patru încercări de a decupa coarnele din felii de silicon. Cele pe care le are acum dopul mi s-au părut cele mai reușite (adevărul e că nu mai aveam răbdare pentru încă o încercare). În vârful coarnelor am dat cu vopsea tempera maro, apoi am dat cu lac transparent.

Dop cap de taur pe gura unui recipient din plastic transparent

Capul l-am colorat cu tempera, ochii sunt desenați cu un marker negru cu vârf subțire. 

Să nu ziceți că are coarne de cerb! Sau ziceți! 

2024-08-09

Felicitare cu floare din pluta. TC1-08

Materialele lunii august sunt dopuri și capace in jocul de creativitate (și îndemânare, și imaginație) Transformări creative 2024

Prima tema din august e Felicitare - una dintre cele trei teme impuse (a patra tema e Fii creativ! adică, fiecare face după talent, imaginație...

Felicitarea pe care am realizat-o e tip carte poștală, pe carton portocaliu.

Felicitare cu floare din pluta și floare din sârma suprapusa, pe carton portocaliu cu margini aurii

Greu am găsit o jumătate dintr-un dop de pluta! Oare nu mai păstrează nimeni doape din plută? Știu că se găsesc prin unele magazine, dar...

Din jumătatea de dop cu diametrul de 2 cm am tăiat 4 felii late de circa 2 milimetri și fiecare felie am tăiat-o in două părți aproximativ egale. Cinci jumătăți am folosit pentru petalele florii din felicitarea cu pluta și din trei jumătăți am modelat frunzele - am folosit pila pentru a netezi marginile frunzelor (nu prea mi-a reușit ovalul numai cu foarfeca) Pentru a tăia feliile am folosit un cutter cu lama subțire și rigida - s-a tăiat ușor și destul de "nivelat" - pila am folosit-o pentru a nivela gaura lăsată de spirala tirbușonului. 

Dop de pluta întreg și feliat, sârmă din cupru, pila și cutter

Din sârmă subțire de cupru - colectata in urma cu mai mulți ani de la un televizor - am modelat o floare și tulpina. După ce am lipit petalele din pluta am prins sârma; la mijlocul florii, sub mărgeaua bleu din sticla sârma e înfășurată în cercuri concentrice - am folosit silicon verde pentru fixarea florii din sârma și mărgelei bleu. Tulpina am aranjat-o cum m-am priceput și am fixat-o de carton lipind frunzele din pluta peste ea, folosind același silicon verde. 

Pentru că nu prea arăta... festiv felicitarea am conturat pe margini cartonul, cu bronz auriu. Picatelele aurii sunt prezente mai mult din necesitate - cartonul are pistrui maronii din loc in loc și pare pătat. Am considerat că picăturile aurii salvează fața felicitării.

Am văzut pe undeva o felicitare cu flori din pluta și sârmă - nu e ideea mea, chiar daca realizarea e... unica.

2024-08-07

Culcuș miniatura pentru caine. TC4-08

Dintr-un capac mov de la un recipient pentru șampon am confecționat un culcuș pentru caine - între altele am un câine dalmațian breloc, dar nu știu unde l-am pus (oricum, "e pus bine"). Daaa, tot in casa pentru păpuși își va găsi loc.

În culcuș miniatura unu pui de câine rasa dalmațian din hârtie privind spre un os din hartie

Culcuș miniatura din cap plastic mov cu saltea roz cu flori rosii

Regulamentul jocului Transformări creative 2024 permite înscrierea a mai multor postări pe aceeași temă. Altfel spus, aceasta postare va fi înscrisă în tabelul din luna august pentru tema 4, Fii creativ. Materialele lunii: dopuri, capace. Din capacul negru al recipientului roșu am făcut un radio-picup.

Confecționarea a mers repede. In capacul mov am lipit un oval din plastic transparent decupat dintr-un rest de sticla din plastic - am lipit ovalul cu silicon - și apoi am confecționat o mica saltea, din mătase colorata, pe care am umplut-o cu melana. Hm. In realitate, câini aluneca pe/de pe saltele din mătase...

Etape confecționare culcuș miniatura pentru caine

La punctul de închidere al capacului am pus silicon verde cu sclipici (un fel de decor). Când (daca!)  voi găsi micul dalmațian voi reveni cu o poza. Până atunci rămâne în culcuș imaginea unui cățeluș dalmațian decupat de pe o hârtie de ambalaj și lipită pe carton.

Dalmațian pui decupat de pe ambalaj din hârtie și lipit pe carton

Aceasta ar fi "a doua intrare" la tema 4 - Fii creativ! - din luna august. Culcușul e gata de vreo două săptămâni. 😊