2024-07-20

Brose crosetate si martisor in dar

Pentru că planurile mi-au fost date peste cap de capitularea notebook-lui, pe la mijlocul lunii ianuarie, nu am reușit să mulțumesc și public pentru cadourile primite.

De la Mihaela Daniela am primit (între altele) broșe, un mărțișor și un pandantiv, toate croșetate. Port broșe - le prind pe eșarfe, de regulă (în special în anotimpul rece), dar mult mai des port pandantive (în special în anotimpul cald). Floarea mov și fluturele roșu au ac de broșă și le prind de zgarda foarte ușor.

Zgarda din catifea neagra cu mărgele aurii și pandantive croșetate: doua flori, un bleu, una mov și un fluture rosu

Floarea bleu e cu cheițe de la doze din aluminiu.

Zgarda din catifea neagra cu pandantiv bleu croșetat și adăugate cheițe de la dozele din aluminiu pentru lichide

Mi-a spus că mărțișorul nu e lucrat de ea, va spun și vouă.

Mărțișor floare roz și frunza verde crosetat

Lucrușoarele primite le port prinse pe o zgarda de catifea și sunt de mare efect pentru că - și în funcție de cromatica vestimentației / celorlalte accesorii - sunt "accente" pe care nu le văd... pe toate drumurile. Am mai scris, cu alte ocazii: se "poarta" buline? Sigur voi purta haine cu flori, dungi etc.. Sunt o demodată, deh!

De la Rux am primit (între altele) un martisor din mărgeluțe de nisip galbene și verzi. Cât de migălos! 

Mărțișor floare din mărgele de nisip galbene și verzi

E atât de fin încât am senzația că se fărâmă. Am rugat-o pe sora mea să îmi facă un șnur croșetat (nici atâta nu știu să lucrez cu croșeta), sa port mărțișorul ca pandantiv - nu am avut ață galbena sau verde-crud (cele mai potrivite) și șnurul e vernil. 

Acestea fiind scrise, încă o dată: va mulțumesc!

8 comentarii:

  1. ce frumoase sunt toate! Ce mâini maiestre!
    Eu nu stiu sa crosetez - nu m-a învatat nimeni, am incercat însa singua si am reusit doar niste figurine schimonosite pe care le-am folosit de Paste, pentru decorat curtea ☺☺☺
    Esarfele, le iubesc! Am muuulte, dar nu port decat foarte rar! Iar ca bijuterii, port mereu aceleasi: lantisorul cu cruciulita de la Bunica Ana, verigheta si inelul de logodna si eventual o bratarica. Dar imi plac si am o multime de "bijuterii de modă" (nu din metale sau pietre pretioase), de cate ori ma imbrac privesc colectia si asortez in gand biju-urile dar... in final renunt la idee ☺☺☺ Sunt o ciudata!
    Pupici si imbratisari, de la trio pentru quattro 😘❤️🐾🤗🫶🏻💓

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Măiestrie, adevărat.
      Pe mine au încercat să mă învețe croșetatul, dar nu se lipește de mine. Cu tricotatul stau mai bine, dar cine știe cum se face se cam amuză: sprijin andreaua pe ceva și trec ochiurile de pe un ac pe altul nu cu degetul (nu știu dacă reușești să vizualizezi) Important e că mă descurc... dacă e cineva care să pună pe andrea primul rand. 😃
      Și eu am multe eșarfe, dar le port destul de des. Am bijuterii "adevărate" dar prefer tinichelele sau "semitinichelele" - nu trebuie sa am grija lor. 😊 Sigur, din sutele pe care le am ( nu exagerez, și, macar o data, au fost purtate toate) prefer doar câteva. 😊
      Haha! 😃 Cred că îți înțeleg ciudățenia.
      Îmbrățișări și pupici de la quattro pentru trio! 💞😘🐾🍀💕

      Ștergere
  2. Florica din cheite de la doze o poți folosi la diverse proiecte. Eu am facut suport de pahare si suport pentru oale din aceste floricele, alte idei nu am avut legat de aceste floricele.
    Să le porți cu drag! Te pup!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ar fi o idee ce zici, dar... Sa mă privez de placerea de a auzi "vaaai ce floare frumoasa/interesanta/deosebita"?! 😃 Încă nu. 😊
      Mulțumesc! Așa le și port. 💗 Pupici! 🍀

      Ștergere
  3. Sa te bucuri de minunile create de fete. Toate arata atat de frumos!
    Imi plac inspiratiile de la ele si imi doresc sa ma mai joc asa si eu.
    Ca nu ar fi rau niste cercelusi in aceste stiluri!
    Pupici si seara frumoasa, Diana draga! O saptamana cu inspiratii!❤️😘

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc, Suzana draga! 💗 Sunt frumoase și de efect! Ideea de a le purta pe zgarda 😊 s-a dovedit inspirata - au fost admirate de mai multe persoane. ☺️
      De la Rux am cercei fulg de nea, din mărgele de nisip - i-am purtat des de când a dat căldura, și sunt mai vizibili. 😊
      Seara frumoasa in continuare! Pupici!😘💕

      Ștergere
  4. Vai ce de minunatii!!! Si ce surpriza sa vad narcisuca - sora ta i-a crosetat un lantic tare frumos. Sa te bucuri de toate si sa iti aduca numai fericire :*.
    Pup cu drag!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Îți mulțumesc, Rux! 😘 Sunt tare frumoase, e drept.
      Am pus șnur la mărțișoare sa le pot purta când vreau. 😊 Ar fi fost păcat să nu le port.
      Pupici cu drag! 💞

      Ștergere

Va multumesc ca sunteti aici! Am ales "moderare comentarii" pentru a fi sigura ca nu omit vreunul.