2024-07-08

Cosmetizare reviste cu benzi desenate

In luna iulie o noua provocare de salvare cărți, reviste de colorat, de benzi desenate, cu ilustrații. 

Pentru jocul Provocări verzi 2024, iulie, am ales sa recondiționez cele câteva reviste cu benzi desenate pe care le mai am. Hm. Recondiționare e cam mult spus, dar mi-am dat seama de acest fapt când am început să lucrez... In poze se vede și mai puțin diferența dintre înainte și după, dar daca tot am scuturat revistele de praf le las "la lumina".

Clara, mesagera din acest an la Provocări verzi - Salvam cărti, se străduiește să prezinte cat mai bine cele trei reviste pe care m-am străduit să le recondiționez și am reușit doar sa le peticesc. Am scris cu verde despre cosmetizarea revistelor.

Păpușă langa 3 reviste cu benzi desenate

Lucrând la ele am derulat in minte firul unor amintiri frumoase! N-a fost rău deloc să-mi amintesc una, alta din anii copilăriei (unele amintiri nici nu știam că le mai am!)

Rahan, revista cu benzi desenate

Rahan e prima revista cu benzi desenate pe care am cumparat-o în anii de școală generală, din "banii de buzunar" (nu mai știu cât am dat pe ea, dar nu foarte mult). Am văzut-o în geamul chioșcului de ziare aflat în drumul meu spre școală, mi-a plăcut și am cumparat-o. Abia în clasa mi-am dat seama că e in limba franceza! In primul moment am fost dezamăgită, dar imediat mi-am zis că traducerea va fi o provocare! Doar, învătam limba franceza din clasa a doua! Zis și făcut! Am început traducerea (nu fix in ziua când am cumparat-o!) Unde nu mă descurcam cu dicționarul am rugat-o pe profa de franceză să mă ajute. A fost extrem de incantata că am aceasta activitate! Și-am tradus revista!

Peste timp, hârtiile îngălbenite, cu traducerea, le-am aruncat (știam franceza bine, nu mai aveam nevoie de traducerea scrisă). Acum mai știu doar sa citesc în limba franceza, și înțeleg mare parte din conversații in franceza, dar... mă dor mâinile când încerc să vorbesc in franceza (de scris... nu mai zic) 

Cosmetizare revista cu benzi desenate Rahan

Prea mult nu am reușit să o recondiționez. In primul rand am dezlipit banda adeziva maronie (folosita tot de mine, în lipsa de altceva și doar cu gândul să nu se rătăcească paginile desprinse). Dezlipirea s-a lăsat cu daune în plus.

Am colorat pe ici, colo, am șters urmele de creion de pe unele pagini, am îndreptat colturi ce pagini și am reparat, oarecum, cotorul.

Era o revistă bisemestriala; eu am numărul 27, cu mai multe povestiri (74 pagini are revista).

Pagini din revista cu benzi desenate Rahan

La mijlocul revistei sunt câteva pagini cu ilustrații in alb și negru, și câteva informații despre dinozauri și alte creaturi preistorice, dar și două pagini despre un joc: Kalaha, un joc cu bile pe care nu l-am jucat niciodată.

Imagini cu creaturi din jurasic și jocul Kalaha

Mai apoi a început să apară revista în limba română, dar nu am mai cumpărat - îmi satisfacusem curiozitatea și am înțeles că nu mă atrag in mod deosebit benzile desenate. Era distribuită, în fanceza, prin ILEXIM Romania - din ce an, exact, e revista, nu știu (poate scria pe cotor, poate pe coperta ultima,  unde am citit care era firma din Ro, dar... nu se mai vede mare lucru în aceste zone).

Rahan este un personaj preistoric, cu o inteligență peste medie, și are o mulțime de aventuri. 

Cam atât despre Rahan.

Tarzan, revista cu benzi desenate

Și în această revistă sunt mai multe povestiri: aventuri ale lui Tarzan și ale fiului sau, Korak. Are 62 de pagini. La începutul fiecărui capitol se povestește, pe scurt, aventura.

Mare lucru nu am cosmetizat. Am lipit cele câteva pagini rupte, am șters unele urme de creion, am adăugat culoare pe ici, colo și am aranjat cotorul.

Cosmetizare revista cu benzi desenate Tarzan

Din seria Abenteuer Comic, adusa din Germania (nici pentru aceasta nu știu anul). 
Secvențe din revista cu benzi desenate - aventurile lui Tarzan și ale fiului său, Korak

Nu m-am străduit să o traduc. Probabil, daca în clasa a doua rămânea limba germana ca a doua limbă străină, după engleza, as fi tradus textele. In trimestrul doi din clasa a doua s-a luat hotărârea să fie înlocuită limba germana cu limba franceza - a fost ceva, la acel moment, cu "prietenia dintre România și Franța" (cunoscut fiind faptul că până pe la inceputul secolului XX Romania era cunoscută ca fiind "tara francofonă" = intelectualii, cei mai mulți, își făcuseră studiile în Franța, aristocrația bâlbâia in franceza și alte cele). Noh! Am dat înapoi manualele de limba germană și am primit pentru limba franceza.

Revista i-a daruit-o mamei o colega săsoaică, în ideea că mai ușor învață copiii o limbă străină daca au astfel de reviste, cărticele. Sunt sigură că e adevarat, dar nu am citit revista, ci doar am rasfoit-o. De când am primit-o era recondiționată (acest număr al revistei a apărut în 1965, când nici în proiect nu eram), iar răsfoitul nostru n-a ajutat prea mult la conservare. Am și imprumutat-o, celor care știau limba germana (aveam mai mulți colegi/colege a căror limba maternă era germana). Datorita lor o mai "rupeam" în limba germana - acum știu și mai puțin decât atunci, dar suficient cat sa mă descurc (fără gageturi) într-o țară unde se vorbește germana.

In 15 martie 1931, în unele ziare americane a apărut prima pagina de benzi desenate color a lui Tarzan; cu alți desenatori, povestitori, au continuat să apară mai apoi (cu o pauza în 1940) benzi desenate cu Tarzan și mai apoi și cu fiul său - ca suplimente ale cotidianelor.

Având succes, revista a fost mai apoi tradusă în multe limbi (inclusiv în limba română, prin anii 1970).

Superman, revista cu benzi desenate

Nu am reușit mare lucru cu această revistă, dar am scăpat de banda adeziva maronie, am mai colorat pe unde s-a șters culoarea, am lipit câteva pagini care erau rupte, dar revista tot jerpelită pare (era și mai jerpelită).

Cosmetizare revista cu benzi desenate Superman

Prea multe nu am de comentat în legătură cu această revistă (în limba germana). Cred că e un număr din 1978-1979. La mine a ajuns mai târziu, când eram prin clasa a VII (cred) și organizam - mult spus! - tombole "de grup"; eram un grup care aduceam fel de fel de mărunțișuri, cărți, reviste, vechituri și ori scriam biletele și dădeam număr de ordine obiectelor, trăgând cate un bilețel "din căciulă" mai apoi, ori făceam schimb de obiecte între noi, fiecare "plusând" daca ținea neapărat să aibă un anumit obiect. Sau... se negocia in afara jocului. Revista am obtinut-o simplu, trăgând un bilet din "căciulă". Era destul de jerpelită încă de atunci. Pe Superman îl vedeam atunci pentru prima dată și nu-mi spunea mare lucru - ba-mi zicea și in germana. La acel moment nu mă interesau super eroii și nici nu prea știam care-i treabă cu ei. Apoi... am văzut filmul Superman, la cinematograful Patria (mai apoi la toate cinematografele din oraș unde rula).

Mai târziu am aflat despre ceilalți super eroi: Bat Man, Iron Man, Wolverine s.a.m.d.. Nici atunci nu mă atrăgeau benzile desenate, și nici acum - acum, însă, îmi plac filmele, romanele etc. cu super eroi. Unele filme, cărți sunt bune, altele... 

Mini Azi, supliment de benzi desenate pentru copii

Acest supliment era la ziarul Azi, noiembrie 1997 - evident că nu cumpărăm așa ceva, dar aveam de la "retururi" unele suplimente. A fost primul și ultimul supliment pe care l-am avut. Poate rămâneam speriată daca răsfoiam aceasta "revista" în copilărie. 

Nu am avut ce cosmetiza - nici nu as fi făcut-o. Am avut această revistă pentru o lucrare, la școală (și n-am mai aruncat-o, fiind în "dosarul" acelei lucrări). O prezint (și) aici ca un exemplu "așa nu" - in opinia mea, desigur.

Este și o povestire despre cum e înșelat cumpărătorul unei mașini... 

Povestire, chipurile pentru copii, despre cum înșeli clientii

Personajele sunt tare urate, din punctul meu de vedere, desenele povestirii "The Blues Rangers" (foto 3 și 4 in colaj) par a fi desenate in mare graba, pe un colt de masa la crâșmă. De logica textului nu mai zic. Probabil că unora le place. Mie nu - și am motivat.

Revista cu benzi desenate

Mai sunt și câteva povestiri, glume... Una dintre povești este o foarte slabă "reinterpretare" a unei povesti populare: Păcală vinde vaca unui copac (copacul îi "zice" lui Păcală că marți ii da banii).

O poveste cu Păcală, reinterpretata

In cazul unor reviste cu benzi desenate se vede că sunt muncite, gândite, cu respect pentru cititori, altele...

8 comentarii:

  1. Doamne ce colectie faina! Ce dor imi e sa rasfoiesc asemenea comori! Toate acestea imi amintesc de copilarie, de vremuri lasate de mult in urma... Uitate fara voie. Multumesc pentru acest articol nostalgic.
    Pupici si imbratisari de la Trio pentru Quattro 😘💞🫶🏻🍀🐾💞

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. M-am lovit și pe mine nostalgia, când am început să le răsfoiesc. Rezultatul ideilor pe care le are Rux. 😃Mult am scotocit după aceste reviste - nu eram nici foarte sigura că le mai am...
      Nu am, propriu'zis, colecție, pentru că nu am fost fan - din clasa a doua cu cărți!e de povesti ("nemuritoare" sau nu, care-mi plac și azi) și din clasa a V-a cu polițistele (și altele de gen, de care nu mă satur nicicum). 😊
      Cu drag! Și eu mulțumesc, Carmen draga! 💗
      Îmbrățișări și pupici de la pentru trio! 💕😘🌹🐾🍀

      Ștergere
  2. Fabuloasa colectia!! Mi-a facut placere sa o descopar :D. Mai ales ca am si eu un Rahan autentic, in franceza, de la parinti - cu TRex (avand o sulita infipta bine de tot in scafarlie) Nu stiu ce numar era, dar.. acum vreo 14 ani (ceva de genul) a aparut Rahan in romana, la noi - mi-a luat atunci cred intreaga serie si e pusa bine de tot in doua bibliorafturi pe hol - evident ca nu am acces la ea, doh, dar am senzatia ca e primul numar ce stiam in franceza de la parinti , ca pana la urma asta voiam sa zic. Culmea e ca nu am avut timp sa ma uit pe colectia in romana... efectiv a fost ceva in perioada aia, probabil ca era fix atunci cand incepusem eu sa am iar probleme si am zis ca voi avea eu timp sa le iau la mana (cred ca aveau ceva miros, impregnat din chiosc si le lasasm strategic pe mai tarziu).
    Ai mei avea ceva pifuri si chiar ma gandeam ca imi aduce mami rahanul sau pifurile dar nu a fost sa fie acum. Oricum mai bine ca inca e totul dat peste cap aici - sa vad cum organizez intai :D


    Mi-a facut placere sa citesc despre fiecare in parte :D - ai dreptate sunt unele benzi desenate ... mai nefericite :).
    Pupici cu drag :*

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu i-aș zice colecție, dar faptul că sunt vechi le-ar putea da o "aura de colecție". 😊 Ceea ce ai tu se poate numi colecție. Benzile desenate nu m-au pasionat atât cât să nu pierd vreun numar. Pif îmi plăcea și pentru că avea anumite "surprize". 😏 Și Rahan avea - următorul nr al revistei pe care o am ar fi venit cu o "statueta" Rahan, dar nu m-a interesat în mod deosebit.
      Păcat că nu te poți bucura de colecția pe care o ai - mai ales că îți place. 😔 Poate că acum s-au "aerisit" și le poți răsfoi.
      Greu cu organizarea! 😃 Știu din experiență - mereu intervine cate ceva ce nu poate fi ignorat.
      Pupici cu drag! 😘

      Ștergere
  3. Nu am avut astfel de reviste. Acum ma intreb asupra motivului, insa nu stiu sa raspund. Culmea este ca incepe sa ma atraga ideea. Cum ziceam, multe carari si finalizari ioc!
    Faina prezentarea cu impulsurile ei!
    Pupici si inspiratii, Diana draga!❤️😘

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Probabil că e simplu de răspuns... 😊 Nu te-au atras sau... nu ți-au ieșit în cale. Pe mine nu mă trag nici azi, dar altfel e cu filmele si cărțile cu Tarzan, super eroi, anti- supereroi. 😊
      Poate că nici nu trebuie sa mergi până la capăt pe orice carare - înaintezi, vezi dacă e ce vrei și... alegi atunci când/dacă e cazul sa mergi până la capăt.
      Îți mulțumesc, Suzana draga! 💗 Numai de bine și spor! Pupici! 😘

      Ștergere
  4. O colecție frumoasă! Deși îmi plac benzile desenate, nu am așa multe. Am colecția cu supereroi incompletă, imi lipsesc 3 numere din 10, mai am câteva reviste cu Scooby Doo și Tom și Jerry, care erau preferatele fiicei mele...și ale mele, bineînțeles. Pupici

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc! 🌹
      Oooo! Tu chiar ai colecție! 😊 Eu - sa zic așa - am 3 din 10.
      La desene animate cu Scooby Doi, Tom și Jerry încă mă uit cu deosebită plăcere. 😍
      Pupici! 💗

      Ștergere

Va multumesc ca sunteti aici! Am ales "moderare comentarii" pentru a fi sigura ca nu omit vreunul.